Skip to content

Vindecare prin eliberarea de frică (With Love 1)

  • by
vindecare

Vindecare prin eliberarea de frică- Miracolul vindecării- Curs de Miracole

Vindecare înseamnă rezultat

Miracolul e mijlocul, Ispăşirea e principiul şi vindecarea este rezultatul. A vorbi de „un miracol de vindecare” înseamnă a combina necorespunzător două ordine ale realităţii. Vindecarea nu e un miracol. Ispăşirea – sau miracolul final – e un remediu şi orice tip de vindecare e un rezultat. Genul de greşeală la care se aplică Ispăşirea e irelevant. Toată vindecarea este, în esenţă, eliberare de toată frica. Pentru a o întreprinde, tu însuţi nu poţi fi cuprins de frică. Nu înţelegi vindecarea din cauza propriei tale frici.

Un pas major în planul Ispăşirii e desfacerea greşelii la toate nivelurile. Boala – sau „mintea ne-corectă” – e rezultatul confuziei de niveluri, căci presupune întotdeauna credinţa că un nivel poate fi afectat nefavorabil de ce nu merge la un altul.

Mintea creează greșeli- Miracolul vindecării

Numai mintea e capabilă de greşeală. Trupul poate acţiona greşit doar ca reacţie la o gândire greşită. Trupul nu poate crea, iar credinţa că poate – o greşeală fundamentală – produce toate simptomele fizice. Boala fizică reprezintă o credinţă în magie. Întreaga distorsiune care a făcut magia se sprijină pe credinţa că există o capacitate creatoare în materie pe care mintea nu o poate controla.

Această greşeală poate lua două forme: poţi să crezi că mintea poate crea greşit în trup sau că trupul poate crea greşit în minte. Când se înţelege că mintea, singurul nivel de creaţie, nu poate crea dincolo de ea însăşi, nu mai e nevoie să aibă loc niciunul dintre cele două tipuri de confuzie.

Numai mintea poate crea căci spiritul a fost creat deja, iar trupul e un instrument de învăţare pentru minte. Instrumentele destinate învăţării nu sunt lecţii în sine. Scopul lor e doar acela de-a facilita învăţarea. Cel mai mare rău pe care îl poate face o întrebuinţare eronată a unui instrument de învăţare e acela de-a nu facilita învăţarea. El nu are, în sine, puterea de-a introduce greşeli de învăţare efective.

Trupul, dacă e înţeles corect, împărtăşeşte invulnerabilitatea Ispăşirii la posibilitatea unei întrebuinţări cu două tăişuri. Nu pentru că trupul ar fi un miracol, ci pentru că nu se pretează, în sine, la interpretări greşite. Trupul doar face parte din experienţa ta în lumea fizică. Aptitudinile lui pot fi, şi sunt frecvent, supraapreciate.

Cu toate acestea, e aproape imposibil să i se nege existenţa în lumea aceasta. Cei ce o fac se angajează într-o formă de negare deosebit de nemerituoasă. Aici, cuvântul „nemerituos” nu sugerează decât că nu e necesar să protejezi mintea negând nementalul. Dacă negi acest aspect nefericit al puterii minţii, negi deopotrivă puterea însăşi.

Toate mijloacele materiale pe care le accepţi ca remedii la bolile trupeşti sunt reformulări ale principiilor magiei. Acesta este primul pas în credinţa că trupul îşi face propria boală. Al doilea pas greşit e încercarea de a-l vindeca prin agenţi necreatori. Dar nu rezultă de aici că folosirea unor astfel de agenţi în scopuri corective ar fi dăunătoare.

Uneori, boala are destulă putere asupra minţii să facă individul respectiv temporar inaccesibil Ispăşirii. În acest caz, poate fi înţeleaptă folosirea unui procedeu de compromis pentru trup şi minte, în care un lucru din afară e înzestrat, temporar, cu credinţa că poate să vindece. Şi asta pentru că o intensificare a fricii e ultimul lucru care îi poate ajuta pe cei cu mintea necorectă, sau bolnavi. Ei sunt deja într-o stare slăbită de frică.

Dacă sunt expuşi prematur la un miracol, poate să îi apuce panica. Asta riscă să se întâmple când percepţia răsturnată a stârnit credinţa că miracolele sunt înfricoşătoare.

Valoarea Ispășirii

Valoarea Ispăşirii nu stă în modul în care se exprimă. De fapt, dacă e folosită cum trebuie, ea se va exprima inevitabil în modul cel mai util celui ce o primeşte. Asta înseamnă că, pentru a-şi atinge deplina eficacitate, un miracol trebuie exprimat într-un limbaj pe care primitorul îl poate înţelege fără frică. Nu înseamnă neapărat că e cel mai înalt nivel de comunicare de care e în stare. Ci înseamnă că e cel mai înalt nivel de comunicare de care e în stare acum. Tocmai asta urmăreşte miracolul: să ridice nivelul comunicării, şi nu să îl coboare prin intensificarea fricii.

Magia e utilizarea minţii într-un mod lipsit de minte sau greşit creator. Medicamentele fizice sunt forme de „farmece”, dar – dacă ţi-e frică să foloseşti mintea ca să vindeci – ar fi bine să nu încerci. Însuşi faptul că ţi-e frică face mintea vulnerabilă la creaţii greşite.

Se prea poate, atunci, să înţelegi greşit vindecarea care ar putea să aibă loc şi, din moment ce egocentrismul şi frica merg de regulă mână în mână, s-ar putea să nu poţi accepta adevărata Sursă a vindecării. În aceste condiţii, e mai bine să te bazezi temporar pe instrumente de vindecare fizice, căci nu le poţi percepe greşit ca propriile tale creaţii. Cât timp îţi persistă sentimentul vulnerabilităţii, să nu încerci să faci miracole.

Vindecare prin recunoașterea adevărului

Adevărul nu poate fi decât recunoscut şi nu trebuie decât recunoscut. Inspiraţia ţine de Spiritul Sfânt şi certitudinea ţine de Dumnezeu, potrivit legilor Sale. Prin urmare, ambele provin din aceeaşi Sursă, deoarece inspiraţia vine de la Vocea pentru Dumnezeu şi certitudinea vine din legile lui Dumnezeu.

Vindecarea nu vine direct de la Dumnezeu, Care Îşi cunoaşte creaţiile ca perfect întregi. Dar vindecarea ţine tot de Dumnezeu, pornind din Vocea Sa şi din legile Sale. Ea e rezultatul lor, într-o stare mentală care nu Îl cunoaşte. Fiind o stare necunoscută Lui, ea nu există, dar cei ce dorm sunt în necunoştinţă de cauză. Deoarece sunt în necunoştinţă de cauză, nu cunosc.

Spiritul Sfânt trebuie să lucreze prin tine ca să te înveţe că El e în tine. Acesta e un pas intermediar spre cunoaşterea că eşti în Dumnezeu pentru că faci parte din El. Miracolele pe care le inspiră Spiritul Sfânt nu pot avea o ordine a dificultăţii, căci toate părţile creaţiei sunt de acelaşi ordin. Asta e Voia lui Dumnezeu şi a ta. O stabilesc legile lui Dumnezeu, iar Spiritul Sfânt ţi-o aminteşte. Când vindeci, îţi aminteşti legile lui Dumnezeu şi uiţi legile eului.

 Uitarea e doar un mod de-a-ţi aminti mai bine. De aceea, când e percepută cum trebuie, nu e opusul reamintirii. Nepercepută cum trebuie, ea stârneşte percepţia unui conflict cu altceva, după cum face toată percepţia incorectă. Percepută cum trebuie, poate fi folosită ca o cale de ieşire din conflict, după cum poate fi toată percepţia corectă.

 Eul nu vrea să predea la toată lumea tot ce a învăţat, căci ar zădărnici ce urmăreşte. De aceea, el nu învaţă absolut deloc. Spiritul Sfânt te învaţă să foloseşti ce a făurit eul, ca să predai opusul celor „învăţate” de eu. Genul de învăţare e la fel de irelevant ca aptitudinea aplicată învăţării.

Trebuie doar să faci efortul de-a învăţa, căci Spiritul Sfânt are un obiectiv unificat pentru acest efort. Dacă aplici diferite aptitudini suficient de îndelung unui singur obiectiv, aptitudinile înseşi devin unificate. Căci sunt canalizate într-o singură direcţie sau într-un singur fel. În cele din urmă, aşadar, toate contribuie la un singur rezultat şi, făcând-o, îşi scot în evidenţă asemănarea, nu diferenţele.

Toate aptitudinile trebuie lăsate în seama Spiritului Sfânt, Care înţelege cum să le folosească cum trebuie. El le foloseşte numai pentru vindecare, ştiindu-te doar ca întreg. Vindecând, înveţi ce este întregimea şi, învăţând ce este întregimea, înveţi să îţi aduci aminte de Dumnezeu. L-ai uitat, dar Spiritul Sfânt înţelege că uitarea ta trebuie tradusă într-un mod de-a-ţi aminti.

Obiectivul eului e la fel de unificat ca al Spiritului Sfânt şi, tocmai datorită acestui lucru, obiectivele lor nu pot fi reconciliate niciodată, în niciun fel şi în nicio măsură. Eul urmăreşte întotdeauna să dividă şi să separe. Spiritul Sfânt urmăreşte întotdeauna să unifice şi să vindece. Vindecând, eşti vindecat, pentru că Spiritul Sfânt nu vede o ordine a dificultăţii în vindecare.

Vindecarea unește- Legile lui Dumnezeu

. Vindecarea e modul de-a desface credinţa în diferenţe, fiind singurul mod de-a percepe Fiimea ca tot unitar. Această percepţie concordă cu legile lui Dumnezeu, chiar şi într-o stare mentală care nu concordă cu a Lui. Puterea percepţiei corecte e atât de mare, încât pune mintea de acord cu a Lui, căci este în slujba Vocii Lui, care este în voi toţi.

Gândul că te poţi opune Voii lui Dumnezeu e o idee de-a dreptul delirantă. Eul crede că poate să o facă şi că îţi poate da propria lui „voie” în dar. Nu o vrei. Nu e un dar. Nu este absolut nimic. Dumnezeu ţi-a dat un dar pe care îl ai şi eşti, deopotrivă. Când nu îl foloseşti, uiţi că îl ai. Neaducându-ţi aminte de el, nu ştii ce eşti.

Vindecarea, aşadar, e un mod de-a te apropia de cunoaştere gândind în concordanţă cu legile lui Dumnezeu şi recunoscându-le universalitatea. Fără această recunoaştere, ai făcut legile să fie lipsite de înţeles pentru tine. Dar legile nu sunt lipsite de înţeles, de vreme ce tot înţelesul e cuprins de ele şi în ele.  Caută mai întâi Împărăţia Cerului, pentru că acolo operează cu adevărat legile lui Dumnezeu, şi nu pot opera decât cu adevărat pentru că sunt legile adevărului.

Dar caut-o numai pe aceasta, pentru că nu poţi găsi altceva. Nu există altceva. Dumnezeu e Totul întru toate într-un sens foarte literal. Toată fiinţa e în Cel Ce e toată Fiinţa. Tu eşti în El, aşadar, de vreme ce fiinţa ta e a Lui. Vindecarea e un mod de-a uita sentimentul de pericol pe care l-a stârnit în tine eul, nerecunoscându-i existenţa în fratele tău.

Asta întăreşte Spiritul Sfânt din amândoi, căci este un refuz de-a adeveri frica. Iubirea are nevoie doar de această invitaţie. Ea vine de bunăvoie la toată Fiimea, fiind tocmai ce este Fiimea. Prin redeşteptarea ta la ea, nu faci decât să uiţi ce nu eşti. Asta îţi permite să îţi aminteşti ce eşti.

Vindecare prin caracterul neschimbător al minții

Trupul nu e decât un suport pentru dezvoltarea aptitudinilor, complet independent de scopul în care sunt folosite ele. Asta e o decizie. Efectele deciziei eului în această privinţă sunt atât de evidente, dar decizia Spiritului Sfânt de-a folosi trupul doar pentru comunicare are o legătură atât de directă cu vindecarea, încât trebuie clarificată. E evident că vindecătorul nevindecat nu îşi înţelege propria vocaţie.

Numai minţile comunică. Deoarece eul nu poate distruge impulsul de-a comunica, acesta fiind totodată impulsul de-a crea, nu te poate învăţa decât că trupul poate atât să comunice, cât şi să creeze, neavând nevoie, aşadar, de minte. Eul încearcă astfel să te înveţe că trupul se poate purta exact ca mintea, fiind deci autonom.

Am învăţat însă că purtarea nu e nici nivelul predării, nici al învăţării, de vreme ce te poţi purta în concordanţă cu ceea ce nu crezi. O asemenea purtare însă te va slăbi ca profesor şi student, pentru că – după cum s-a subliniat în repetate rânduri – predai ceea ce crezi. O lecţie inconsecventă va fi predată slab şi învăţată slab. Dacă predai, deopotrivă, boala şi vindecarea, eşti un profesor slab şi un student slab.

Vindecarea e singura aptitudine pe care şi-o poate dezvolta fiecare şi pe care trebuie să şi-o dezvolte fiecare pentru a fi vindecat. Vindecarea e forma de comunicare a Spiritului Sfânt în lumea aceasta, şi singura pe care o acceptă. El nu recunoaşte alta, pentru că nu acceptă confuzia eului între minte şi trup. Minţile pot comunica, dar nu pot leza.

Trupul, în slujba eului, poate leza alte trupuri, dar nu o poate face decât dacă l-ai confundat deja cu mintea. Această situaţie poate fi folosită şi ea fie pentru vindecare, fie pentru magie, dar trebuie să ţii minte că magia implică întotdeauna credinţa că vindecarea e dăunătoare. Credinţa aceasta e premisa ei total dementă, şi purcede în consecinţă.

Miracolul vindecării- vindecarea vine de la Spiritul Sfânt

Vindecarea nu face decât să întărească. Magia încearcă întotdeauna să slăbească. Vindecarea nu percepe în vindecător ceva ce nu împărtăşesc cu el toţi ceilalţi. Magia vede mereu ceva „special” în vindecător, pe care acesta crede că îl poate dărui cuiva care nu îl are. Poate crede că darul îi vine de la Dumnezeu, dar e clar că nu Îl înţelege pe Dumnezeu de crede că i-a dat ceva ce altora le lipseşte.

Spiritul Sfânt nu lucrează întâmplător, iar vindecarea ce vine de la El reuşeşte întotdeauna. Dacă vindecătorul nu vindecă prin El de fiecare dată, rezultatele vor varia. Dar vindecarea însăşi este consecventă, din moment ce numai consecvenţa e lipsită de conflict şi numai cei lipsiţi de conflict sunt întregi. Acceptând excepţiile şi recunoscând că uneori poate să vindece şi alteori nu poate, vindecătorul acceptă – evident – inconsecvenţa. Prin urmare, e în conflict şi predă conflict.

Poate oare ceva dumnezeiesc să nu fie pentru toţi şi pentru totdeauna? Iubirea e incapabilă de excepţii. Ideea de excepţii pare să aibă înţeles numai dacă există frică. Excepţiile sunt înfricoşătoare pentru că le face tocmai frica. Expresia „vindecător înfricoşat” e o contradicţie în termeni şi este, aşadar, o noţiune al cărei înţeles l-ar putea percepe numai o minte în conflict.

Frica nu înveseleşte. Vindecarea – da. Frica face întotdeauna excepţii. Vindecarea – niciodată. Frica produce disociere, pentru că provoacă separare. Vindecarea produce întotdeauna armonie, pentru că decurge din întregire. E predictibilă pentru că se poate conta pe ea. Se poate conta pe tot ce e dumnezeiesc, pentru că tot ce e dumnezeiesc e întru totul real.

Pe vindecare se poate conta pentru că e inspirată de Vocea Sa şi concordă cu legile Sale. Dar, dacă vindecarea este consecventă, nu poate fi înţeleasă inconsecvent. Înţelegerea înseamnă consecvenţă pentru că Dumnezeu înseamnă consecvenţă. Acesta fiind înţelesul Său, e totodată şi al tău. Înţelesul tău nu poate să nu concorde cu al Său, pentru că tot înţelesul tău – şi singurul tău înţeles – provine dintr-al Său şi este ca al Său. Dumnezeu nu poate să nu concorde cu El Însuşi, iar tu nu poţi să nu concorzi cu El. Nu îţi poţi separa Sinele de Creatorul tău, Care te-a creat împărtăşindu-Şi Fiinţa cu tine.

Când vindeci, exact asta înveţi. Recunoşti mintea neschimbătoare în fratele tău realizând că nu se poate să îşi fi schimbat mintea. Iată cum percepi Spiritul Sfânt din el. Doar Spiritul Sfânt din el nu Îşi schimbă Mintea niciodată. Fratele însuşi crede că poate să o facă, căci altfel nu s-ar percepe bolnav. De aceea, nu ştie ce e Sinele lui. Dacă vezi doar ce e neschimbător în el, nu l-ai schimbat în realitate. Schimbându-ţi mintea în legătură cu a lui în locul lui, îl ajuţi să desfacă schimbarea pe care crede eul lui că a făcut-o în el.

Vindecare prin percepție corectată

Spiritul Sfânt este Răspunsul. El e Răspunsul la toate, căci ştie care e răspunsul la toate. Eul nu ştie ce este o întrebare adevărată, deşi pune un număr nesfârşit de întrebări. Tu însă poţi să înveţi ce este, când înveţi să pui sub semnul întrebării valoarea eului şi să îţi stabileşti astfel capacitatea de a-i evalua întrebările.

Când te ispiteşte eul la boală, nu Îi cere Spiritului Sfânt să îţi vindece trupul, căci ar însemna să accepţi credinţa eului că trupul e adevărata ţintă a vindecării. Cere-I, în schimb, să te înveţe percepţia corectă a trupului, căci numai percepţia poate fi distorsionată. Numai percepţia poate fi bolnavă, pentru că numai percepţia poate fi greşită.

Percepţia greşită este dorinţa ca lucrurile să fie cum nu sunt. Realitatea tuturor lucrurilor e total inofensivă, căci inofensivitatea totală e condiţia realităţii lor. Ea este, totodată, condiţia conştientizării realităţii lor. Nu trebuie să cauţi realitatea. Te va căuta chiar ea şi te va găsi când îi întruneşti condiţiile. Condiţiile ei fac parte integrală din ce este ea. Şi numai partea aceasta depinde de tine. Restul vine de la sine. Trebuie să faci atât de puţin pentru că mica ta parte e atât de puternică, încât îţi va aduce întregul. Acceptă, atunci, mica ta parte şi lasă întregul să fie al tău.

Vindecare prin eliberarea de frica trezirii

Întregimea vindecă pentru că ţine de minte. Toate formele de boală, chiar până la moarte, sunt expresii fizice ale fricii de-a te trezi. Sunt încercări de-a întări somnul de frica trezirii. E un mod jalnic de-a încerca să nu vezi văduvind facultăţile vederii de orice eficacitate. „Odihneşte-te în pace” este o binecuvântare pentru vii, nu pentru morţi, căci odihna vine din starea de trezie, nu din somn. Să dormi înseamnă să te retragi; să fii treaz înseamnă să te uneşti.

Visele sunt iluzii de unire, pentru că reflectă noţiunile distorsionate ale eului despre ce este unirea. Dar şi Spiritul Sfânt are o întrebuinţare pentru somn şi poate folosi visele în scopul trezirii dacă Îl laşi.

Felul în care te trezeşti arată cum ai folosit somnul. Cui i l-ai dat? Sub ce profesor l-ai pus? De câte ori te trezeşti abătut, nu I l-ai dat Spiritului Sfânt. Doar când te trezeşti cu bucurie l-ai folosit potrivit scopului Său. Chiar poţi să fii „drogat” de somn, dacă îl foloseşti greşit în scopul bolii. Somnul nu e decât o formă de moarte, după cum şi moartea nu e decât o formă de inconştienţă. O inconştienţă totală e cu neputinţă. Te poţi odihni în pace numai pentru că eşti treaz.

Vindecarea este eliberarea de frica trezirii şi substituirea ei cu decizia de-a te trezi. Decizia de-a te trezi e reflectarea voinţei de-a iubi, din moment ce toată vindecarea implică înlocuirea fricii cu iubire. Spiritul Sfânt nu poate face distincţii între diferite grade de greşeală, căci – dacă ar preda că o formă de boală e mai gravă decât alta – ar preda că o greşeală poate fi mai reală decât alta. Funcţia Lui e să distingă doar între fals şi adevărat, înlocuind falsul cu adevăratul.

Minţile noastre sunt întregi pentru că sunt una. Dacă eşti bolnav înseamnă că te retragi de la Cristos.

Unificarea scopului, atunci, e singurul mod în care vindecă Spiritul Sfânt. Căci e singurul nivel la care vindecarea înseamnă ceva. Restabilirea înţelesului într-un sistem de gândire haotic este modul de a-l vindeca. Sarcina ta e doar aceea de-a întruni condiţiile necesare înţelesului, din moment ce înţelesul însuşi ţine de Dumnezeu.

Dar revenirea ta la înţeles e esenţială pentru al Lui, căci înţelesul tău face parte dintr-al Lui. Însănătoşirea ta, atunci, face parte din sănătatea Lui, din moment ce face parte din întregimea Lui. El nu o poate pierde, dar tu poţi să nu o cunoşti. Ea rămâne însă Voia Lui în ce te priveşte, iar Voia Lui trebuie să ţină în veci şi în toate.

Sursa: Curs de Miracole,Editura Centrum, Polonia- descarcă PDF aici

Te-ar putea interesa și: Starea de Grație și Pacea Cristică

Iluzia Eului: Eul este un produs al minții

Ieșirea din întuneric înseamnă eliberarea de frică

Rugăciunea- mijloc de propagare pentru miracole

 Curs de Miracole: Semnificația Miracolelor 

Etapele evoluției sufletului-experiențe de viață

Bhagavad Gita- Cântarea lui Dumnezeu

Codul lui Dumnezeu- Gregg Braden-Cine suntem ?

Imagine: www.pixabay.com