Ieșirea din întuneric înseamnă eliberarea de frică- Curs de Miracole
Ieșirea din întuneric: cele 2 etape
”Mlădiţa care nu aduce rod va fi tăiată şi se va usca. Bucură-te! Lumina se va răsfrânge din adevărata Temelie a vieţii şi sistemul tău de gândire va fi corectat. Căci nu va putea să stea în picioare altfel. Tu, care te temi de mântuire, alegi moartea. Viaţa şi moartea, lumina şi întunericul, cunoaşterea şi percepţia sunt ireconciliabile. Să crezi că pot fi reconciliate înseamnă să crezi că Dumnezeu şi Fiul Său nu pot.”
Numai unitatea cunoaşterii e lipsită de conflict. Împărăţia ta nu e din lumea aceasta pentru că ţi s-a dat de dincolo de această lume. Lumea nu se părăseşte prin moarte, ci prin adevăr, iar adevărul poate fi cunoscut de toţi cei pentru care a fost creată Împărăţia şi pe care îi aşteaptă.
Ieşirea din întuneric cuprinde 2 etape:
- Recunoaşterea faptului că întunericul nu poate ascunde. Acest pas implică, de regulă, frică.
- Recunoaşterea faptului că nu vrei să ascunzi nimic nici dacă ai putea. Acest pas te scapă de frică. Atunci când vei fi dispus să nu ascunzi nimic, nu numai că vei fi dispus să intri în comuniune, ci vei şi înţelege pacea şi bucuria.
Sfinţenia nu poate fi ascunsă în întuneric niciodată, dar te poţi amăgi în această privinţă. Această amăgire te umple de frică pentru că, în inima ta, realizezi că e o amăgire şi depui eforturi enorme să îi stabileşti realitatea.
Miracolul pune realitatea acolo unde aparţine.
Realitatea aparţine numai spiritului, iar miracolul adevereşte numai adevărul. El îţi spulberă astfel iluziile de sine şi te pune în comuniune cu tine însuţi şi cu Dumnezeu. Miracolul participă la Ispăşire punând mintea în slujba Spiritului Sfânt. Se stabileşte astfel funcţia adecvată a minţii şi i se corectează greşelile, care nu sunt decât o lipsă de iubire. Mintea ta poate fi posedată de iluzii, dar spiritul e veşnic liber.
Dacă o minte percepe fără iubire, percepe un înveliş gol şi nu e conştientă de spiritul din interior. Dar Ispăşirea repune spiritul la locul ce îi revine. Mintea care slujeşte spiritul e invulnerabilă.
Miracolul e un indiciu că mintea a ales să fie condusă în slujba lui Cristos. Abundenţa lui Cristos e rezultatul firesc al deciziei de a-L urma pe El. Toate rădăcinile superficiale trebuie smulse, pentru că nu sunt destul de adânci să te susţină. Iluzia că le poţi înfige mai adânc, făcându-le astfel să te ţină, e una dintre distorsiunile pe care se sprijină reversul Regulii de Aur. Când renunţi la aceste propte false, îţi resimţi echilibrul temporar instabil. Dar nimic nu e mai instabil decât o orientare răsturnată. Şi nimic din ce o ţine răsturnată nu poate spori stabilitatea.
Când are numai lumină, o minte cunoaşte numai lumină. Propria ei strălucire se răsfrânge în jurul ei şi se extinde în întunericul altor minţi, transformându-le în maiestate. Iar Maiestatea lui Dumnezeu există ca să o recunoşti şi să o apreciezi şi să o cunoşti. Recunoaşterea Maiestăţii lui Dumnezeu ca frate al tău înseamnă să îţi accepţi propria moştenire.
Dumnezeu nu dă decât în mod egal. Dacă Îi recunoşti darul în altcineva, ai adeverit ce ţi-a dat El. Nimic nu e atât de uşor de recunoscut ca adevărul. E o recunoaştere imediată, clară şi firească. Te-ai antrenat să nu îl recunoşti, şi asta ţi-a fost foarte dificil.
Întunericul este lipsa luminii
Întunericul e o lipsă de lumină după cum păcatul e o lipsă de iubire. Nu are proprietăţi unice. E un exemplu de credinţă în „carenţă”, din care numai greşeală poate reieşi. Adevărul e mereu abundent. Cei ce percep şi recunosc că au totul nu au nevoi de niciun fel. Rostul Ispăşirii e să îţi redea totul; sau, mai degrabă, să îl redea conştienţei tale. Ţi s-a dat totul când ai fost creat, ca la fiecare.
Vidul generat de frică trebuie înlocuit de iertare.
Ce e adevărat e veşnic; nu poate să se schimbe, nici nu poate fi schimbat. Spiritul e, aşadar, inalterabil fiindcă e perfect deja, dar mintea poate alege ce preferă să slujească. Singura limită impusă alegerii pe care o face e că nu poate sluji la doi stăpâni. Dacă alege să o facă, mintea poate să devină mediul prin care spiritul creează pe aceeaşi linie cu propria lui creaţie.
Dacă nu alege de bunăvoie să o facă, îşi păstrează potenţialul creator, dar se supune unui control tiranic, nu unuia cu Autoritate. Prin urmare, ajunge să întemniţeze, căci aşa sunt dictatele tiranilor. A-ţi schimba mintea înseamnă a ţi-o pune la dispoziţia adevăratei Autorităţi.
” Lumina nu atacă întunericul, ci îl spulberă. Dacă lumina mea vine cu tine pretutindeni, tu îl spulberi cu mine. Lumina devine a noastră, şi locul tău nu poate fi în întuneric, după cum nici întunericul nu îşi poate avea locul oriunde mergi. Amintirea mea e amintirea ta şi a Celui Care m-a trimis la tine.”
Ieșirea din întuneric înseamnă să permiți să se facă Voia lui Dumnezeu
Ai fost în întuneric până s-a înfăptuit complet Voia lui Dumnezeu de către orice parte a Fiimii. Când s-a înfăptuit, s-a realizat în mod desăvârşit de către toţi.
Când Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!”, a fost lumină. Oare poţi găsi lumină analizând întunericul, cum face psihoterapeutul, sau – ca teologul – adeverind prezenţa întunericului în tine şi căutând o lumină îndepărtată care să îl înlăture, în timp ce subliniezi mereu cât de departe e? Vindecarea nu e misterioasă. Nimic nu se va schimba dacă nu e înţeleasă, căci lumina este înţelegere.
Un terapeut nu vindecă, ci lasă vindecarea să aibă loc. Poate să indice întunericul, dar nu poate aduce el însuşi lumina, căci lumina nu ţine de el. Dar, fiind pentru el, ea trebuie să fie şi pentru pacientul lui. Spiritul Sfânt e singurul Terapeut. El face vindecarea clară în orice situaţie în care El e Călăuza. Tu poţi doar să Îl laşi să îşi îndeplinească funcţia. Nu are nevoie de ajutor pentru a Şi-o îndeplini. Îţi va spune exact ce să faci să îi ajuţi pe cei pe care ţi-i trimite în căutarea unui ajutor şi le va vorbi prin tine dacă nu intri pe fir.
Copiii luminii nu pot sălăşlui în întuneric, căci întunericul nu este în ei. Nu te lăsa înşelat de mângâietorii întunecaţi şi nu îi lăsa niciodată să pătrundă în mintea Fiului lui Dumnezeu, căci nu au loc în templul Său. Când eşti tentat să Îl negi, adu-ţi aminte că nu există alţi dumnezei de pus înaintea Lui şi acceptă-I în pace Voia pe care ţi-o voieşte. Căci nu o poţi accepta altfel.
Viziunea depinde de lumină.
Nu poţi să vezi în întuneric. În întuneric însă, în lumea privată a somnului, vezi în vise deşi ochii îţi sunt închişi. Şi aici, ce vezi e făurit de tine. Dar lasă întunericul să treacă, şi tot ce ai făurit nu o să mai vezi, căci vederea acestor lucruri depinde de negarea viziunii. Din negarea viziunii însă nu rezultă că nu poţi să vezi. Dar asta face negarea, căci prin ea accepţi demenţa, crezând că poţi să îţi făureşti o lume privată şi să îţi cârmuieşti propria percepţie.
Pentru asta însă, lumina trebuie exclusă. Visele dispar când a venit lumina şi poţi să vezi.
Nu căuta viziune prin ochii tăi, căci ţi-ai făurit modul de a vedea ca să vezi în întuneric, şi în asta eşti amăgit. Dincolo de întunericul acesta – şi totuşi, tot în tine – e viziunea lui Cristos, Care priveşte totul în lumină. „Viziunea” ta vine din frică, ca a Lui din iubire. Şi El vede pentru tine, ca propriul tău martor al lumii reale. El e manifestarea Spiritului Sfânt, privind mereu lumea reală, invocându-i martorii şi atrăgându-i la tine.
El iubeşte, şi vrea să extindă, ce vede în tine. Şi nu Se va duce înapoi la Tatăl până nu îţi extinde percepţia chiar până la El. Şi acolo, percepţia nu mai este, căci El te-a readus la Tatăl cu El.
Ţi se pare „firesc” să îţi foloseşti experienţa din trecut ca punct de referinţă din care să judeci prezentul. Dar este nefiresc pentru că este un delir. Când vei învăţa să îi vezi pe toţi fără nicio referire la trecut, al lor sau al tău după cum îl percepi, vei putea să înveţi din ce vezi acum. Căci trecutul nu îşi poate arunca umbra să întunece prezentul decât dacă te temi de lumină. Şi numai dacă te temi ai alege să porţi întunericul cu tine şi, ţinându-l în minte, să îl vezi ca pe un nor întunecat care îţi învăluie fraţii şi le ascunde realitatea de privirea ta.
Întunericul este în fiecare din noi
Întunericul acesta e în tine. Cristos, aşa cum ţi-e revelat acum, nu are trecut, căci este imuabil, şi în imuabilitatea Lui stă eliberarea ta. Căci, dacă este cum a fost creat, nu există nicio vinovăţie în El. Niciun nor de vinovăţie nu s-a ridicat să Îl umbrească, aşa că Se dezvăluie în toţi cei pe care îi întâlneşti, pentru că Îl vezi prin El Însuşi.
A renaşte înseamnă a te desprinde de trecut şi a privi prezentul fără condamnare. Norul care ţi-l umbreşte pe Fiul lui Dumnezeu este trecutul, un nor pe care, dacă îl vrei trecut şi dus, trebuie să nu îl vezi acum. Dacă îl vezi acum în iluziile tale, nu s-a dus de la tine, deşi nu este.
Prezentul ţi-i oferă pe fraţii tăi în lumina care te-ar uni cu ei şi te-ar elibera de trecut. Vrei, atunci, să le pui la socoteală trecutul? Căci, dacă o faci, alegi să rămâi în întunericul care nu e şi refuzi să accepţi lumina care ţi se oferă. Căci lumina desăvârşitei viziuni se dă la fel de liber cum se şi primeşte, şi poate fi acceptată numai fără limite.
În această unică dimensiune a timpului – o constantă care nu se schimbă şi în care nu se vede ce ai fost – Îl vezi pe Cristos şi Îi chemi martorii să se răsfrângă asupra ta pentru că i-ai chemat. Şi nu vor nega adevărul din tine, pentru că l-ai căutat în ei şi l-ai găsit acolo.
Călătoria pe care o întreprindem împreună este înlocuirea întunericului cu lumina, a ignoranţei cu înţelegerea. Nimic din ce înţelegi nu e înfricoşător. Numai în întuneric şi în ignoranţă percepi înspăimântătorul şi te fereşti de el, retrăgându-te în şi mai mult întuneric. Şi totuşi, numai ce e ascuns poate îngrozi, nu prin ce e, ci prin ascunzimea de care dă dovadă.
Obscurul e înfricoşător pentru că nu îi înţelegi semnificaţia. Dacă ai înţelege-o, ar fi clară şi nu ai mai fi în întuneric. Nimic nu are o valoare ascunsă, căci lucrurile ascunse nu pot fi împărtăşite şi, de aceea, valoarea lor este necunoscută. Lucrurile ascunse sunt despărţite, dar valoarea stă întotdeauna într-o apreciere comună. Ce e tăinuit nu poate fi iubit şi, de aceea, trebuie să înspăimânte.
Lumina iubirii dizolvă orice întuneric
Lumina liniştită în care sălăşluieşte în tine Spiritul Sfânt e pur şi simplu o deschidere perfectă, în care nimic nu se ascunde şi, de aceea, nimic nu înspăimântă. Atacul va ceda mereu în faţa iubirii dacă e adus la iubire, şi nu e ascuns de ea. Nu există întuneric pe care să nu îl împrăştie lumina iubirii, decât dacă e ascuns de binefacerea iubirii. Lucrul pe care îl fereşti de iubire nu îi poate împărtăşi puterea de vindecare, pentru că l-ai desprins de ea şi l-ai ţinut în întuneric. Santinelele întunericului îl păzesc cu atenţie; şi tu, care ai făcut din nimic aceşti paznici ai iluziei, te temi acum de ei.
Vrei să continui să acorzi putere imaginară acestor idei ciudate de siguranţă? Ele nu sunt nici sigure, nici nesigure. Nu protejează, nici nu atacă. Nu fac absolut nimic, nefiind absolut nimic. Ele fiind păzitoarele întunericului şi ale ignoranţei, va trebui să apelezi la ele numai pentru frică, pentru că tot ce ţin în obscuritate este înfricoşător. Desprinde-te însă de ele, şi ce a fost înfricoşător nu va mai fi. Fără protecţia obscurităţii, rămâne numai lumina iubirii, căci numai ea are înţeles şi poate trăi în lumină. În rest, totul trebuie să dispară.
Ce vrei? Lumina sau întunericul, cunoaşterea sau ignoranţa sunt ale tale, dar nu amândouă. Opuşii trebuie reuniţi, nu despărţiţi. Căci separarea lor e numai în mintea ta şi sunt reconciliaţi prin unire, ca tine. În unire, tot ce nu e real trebuie să dispară, căci adevărul e unire. Aşa cum întunericul dispare în lumină, tot aşa şi ignoranţa se stinge când apare cunoaşterea. Percepţia este mijlocul prin care ignoranţa e adusă la cunoaştere. Dar percepţia trebuie să fie lipsită de amăgire, căci devine altfel mesagerul ignoranţei, şi nu un ajutor în căutarea adevărului.
Spiritul dizolvă întunericul cu lumina lui
Spiritul Sfânt îţi cere doar un lucru: să Îi aduci fiecare secret pe care l-ai zăvorât de El. Deschide-I fiecare uşă şi pofteşte-L să intre în întuneric şi să îl împrăştie cu lumina Lui. La cererea ta, El intră cu bucurie. Şi aduce lumină în întuneric, dacă Îi faci întunericul accesibil. Dar nu poate vedea ce Îi ascunzi. El vede pentru tine şi, dacă nu priveşti cu El, nu poate să vadă.
Viziunea lui Cristos nu e numai pentru El, ci pentru El cu tine. Adu-I, aşadar, toate gândurile întunecate şi secrete, şi priveşte-le cu El. El deţine lumina, iar tu, întunericul. Ele nu pot coexista când Vă uitaţi Amândoi la ele. Judecata Lui trebuie să prevaleze, şi ţi-o va da când îţi vei uni percepţia cu a Lui.
Nimic din ce ai învăţat vreodată nu te poate ajuta să înţelegi prezentul sau să înveţi cum să desfaci trecutul. Trecutul tău este ce te-ai învăţat singur. Desprinde-te de el. Nu încerca să înţelegi întâmplări sau lucruri sau persoane în „lumina” lui, pentru că întunericul în care încerci să vezi nu poate decât să facă obscur. Nu te încrede că întunericul îţi va lumina înţelegerea, căci – dacă o faci – contrazici lumina şi crezi, prin urmare, că vezi întunericul. Dar întunericul nu poate fi văzut, căci nu e decât o condiţie în care vederea devine cu neputinţă.
Spiritul Sfânt vrea să o desfacă acum pe toată. Frica nu ţine de prezent, ci numai de trecut sau viitor, care nu există. Nu există frică în prezent, în care fiecare clipă se separă clar de trecut, fără ca umbra ei să se întindă în viitor. Fiecare clipă e o naştere curată, imaculată, în care Fiul lui Dumnezeu iese din trecut şi intră în prezent. Iar prezentul se extinde la nesfârşit. E atât de frumos şi de curat şi de lipsit de vinovăţie, încât nu e decât fericire în el. Întunericul nu vine în amintire, iar nemurirea şi bucuria sunt acum.
Fă loc iubirii !
” În relaţia ta te-ai unit cu mine să îi aducem Cerului Fiul lui Dumnezeu, care s-a ascuns în întuneric. Ai fost dispus să aduci întunericul la lumină, iar această disponibilitate le-a dat putere tuturor celor ce vor să rămână în întuneric. Cei ce vor să vadă vor vedea. Şi vor duce, alături de mine, lumina în întuneric, când întunericul din ei se va oferi luminii şi va fi înlăturat pentru totdeauna. Nevoia pe care o am să te uneşti cu mine în lumina sfântă a relaţiei tale este nevoia pe care o ai tu de mântuire.”
În visul trupurilor şi al morţii există totuşi o temă a adevărului, poate numai o scânteie mică, un spaţiu de lumină creat în întuneric, unde Dumnezeu continuă să strălucească. Nu te poţi trezi tu singur. Dar te poţi lăsa trezit. Poţi trece cu vederea visele fratelui tău. Îi poţi ierta iluziile atât de bine, încât devine mântuitorul ce te mântuieşte de visele tale. Iar, când îl vei vedea strălucind în spaţiul de lumină în care stă în întuneric Dumnezeu, vei vedea că Dumnezeu însuşi e unde este trupul său.
Fă loc iubirii, pe care nu ai creat-o tu, dar pe care o poţi extinde. Pe pământ, asta înseamnă să îţi ierţi fratele, ca întunericul să se poată ridica din mintea ta. Când va veni la el lumina prin iertarea ta, el nu îşi va uita mântuitorul, lăsându-l nemântuit. Căci tocmai pe faţa ta a văzut lumina pe care vrea să şi-o ţină alături, în timp ce înaintează prin întuneric spre veşnica lumină.
Miracolele sunt asociate cu frica numai din cauza convingerii că întunericul poate ascunde. Tu crezi că ce nu pot să vadă ochii tăi fizici nu există. Aşa ajungi la negarea vederii spirituale.
Sursa: Curs de Miracole, Editura Centrum, Polonia, descarcă PDF aici
Te-ar putea interesa și: Curs de Miracole: Semnificația Miracolelor
Etapele evoluției sufletului-experiențe de viață
Bhagavad Gita- Cântarea lui Dumnezeu
Codul lui Dumnezeu- Gregg Braden-Cine suntem ?
Cartea lui Tao despre Perfecțiunea Spirituală
Imagine: www.pixabay.com