Starea de Grație și Pacea Cristică- Curs de Miracole
Starea de Grație
Starea de grație este starea noastră firească.
” Graţia e starea firească a fiecărui Fiu de-al lui Dumnezeu. Când nu e intr-o stare de graţie, el e în afara mediului său firesc şi nu funcţionează bine. Tot ce face devine un efort, pentru că nu a fost creat pentru mediul pe care l-a făcut. De aceea, nu se poate adapta la acesta şi nici nu îl poate adapta la el. Nu merită încercat.
Un Fiu de-al lui Dumnezeu e fericit numai când ştie că e cu Dumnezeu. Iată singurul mediu în care nu va simţi niciun efort, pentru că aici îşi are locul. Şi e şi singurul mediu de o valoare demnă de el, pentru că propria lui valoare întrece orice poate fi făcut de el.”- Fragment din Curs de Miracole
În templu, Sfinţenia aşteaptă liniştită revenirea celor ce o iubesc. Prezenţa ştie că vor reveni la puritate şi la graţie. Graţia lui Dumnezeu îi va face să intre cu blândeţe şi le va acoperi toată senzaţia durerii şi a pierderii cu nepieritoarea asigurare a Iubirii Tatălui lor. Acolo, frica de moarte va fi înlocuită cu bucuria vieţii. Căci Dumnezeu e viaţă, iar locul lor este în viaţă.
Viaţa e la fel de sfântă ca Sfinţenia care a creat-o. Prezenţa Sfinţeniei trăieşte în tot ce este viu, căci Sfinţenia a creat viaţa şi nu părăseşte ce a creat să fie sfânt ca Ea.
Eşti liber să îţi stabileşti Împărăţia unde ţi se pare nimerit, dar alegerea corectă este inevitabilă dacă îţi aminteşti că:
Spiritul e veşnic într-o stare de graţie. Realitatea noastră e numai spirit. De aceea, suntem veşnic într-o stare de graţie.
Miracolul pune mintea în starea de grație
Miracolele răsar dintr-o minte gata de ele. Unită fiind, această minte se extinde la toţi, chiar fără să îşi dea seama cel ce face miracolul. Caracterul impersonal al miracolelor se datorează faptului că Ispăşirea însăşi e una, unind toate creaţiile cu Creatorul lor. Ca expresie a ceea ce eşti cu adevărat, miracolul pune mintea într-o stare de graţie. Mintea întâmpină atunci, firesc şi bucuros, Oaspetele dinăuntru şi străinul din afară. Când aduci străinul înăuntru, el devine fratele tău.
Faptul că miracolul poate avea asupra fraţilor noștri efecte pe care să nu le recunoaștem e ceva ce nu ne priveşte. Miracolul ne va binecuvânta mereu . Miracolele care nu ţi se cere să le faci nu şi-au pierdut valoarea. Ele sunt tot expresii ale stării tale de graţie, dar aspectul activ al miracolului trebuie controlat de Cristosul din interior pentru că doar El este complet conştient de întregul plan.
Caracterul impersonal al minţii dispuse la miracole îţi asigură graţia, dar numai El (Cristos) este în măsură să ştie unde pot fi oferite.
Starea de Grație și înțelesul Ispășirii
Inocenţa e incapabilă să sacrifice ceva, pentru că mintea inocentă are totul şi face tot posibilul să îşi ocrotească întregimea. Ea nu poate proiecta. Poate doar să cinstească alte minţi, căci cinstea e salutul firesc pe care îl dau cei cu adevărat iubiţi celor care sunt ca ei.
Mielul „ridică păcatele lumii” în sensul că starea de inocenţă – sau de graţie – este o stare în care înţelesul Ispăşirii e cât se poate de evident. Ispăşirea nu e câtuşi de puţin ambiguă. E cât se poate de clară pentru că există în lumină. Doar încercările de-a o învălui în întuneric au făcut-o inaccesibilă celor care nu aleg să vadă.
Ispăşirea însăşi nu emană decât adevăr. Ea este, de aceea, chintesenţa inofensivităţii şi revarsă numai binecuvântare. Nu ar putea-o face dacă nu s-ar naşte exclusiv din perfectă inocenţă. Inocenţa e înţelepciune pentru că e inconştientă de rău, iar răul nu există. Dar e cât se poate de conştientă de tot ce e adevărat. Învierea a demonstrat că nimic nu poate distruge adevărul.
Binele poate rezista la orice formă de rău, după cum şi lumina spulberă orice formă de întuneric. Prin urmare, Ispăşirea e lecţia perfectă. E demonstraţia finală că toate celelalte lecţii pe care le-a predat Cristos sunt adevărate. Dacă poţi accepta acum această singură generalizare, nu va mai trebui să înveţi din multe lecţii mai mici. Dacă o crezi pe aceasta, eşti eliberat de toate greşelile.
Pacea Cristică este singura care durează
Singura pace din lume care durează este Pacea Interioară.
Când descoperiți pacea în interiorul vostru, găsiți că nu vă mai trebuie nimic din exterior. Aceasta înseamnă, pur și simplu, că nu mai aveți nevoie de lucrurile care aparțin lumii exterioare. “A nu avea nicio nevoie” este o mare libertate. În primul rând te eliberează de frică: Frică că există ceva ce tu nu vei avea; frică cum că există ceva ce ai și ai putea pierde; și frică cum că, fără un anumit lucru, nu ai fi fericit.
În al doilea rând, “a nu avea nicio nevoie” te eliberează de mânie. Mânia înseamnă frică declarată. Când nu e nimic de care să-ți fie frică, nu există nimic care să te facă mânios. Voi nu sunteți mânioși când nu obțineți ceea ce doriți, pentru că a dori a fost pur și simplu o preferință, nu o necesitate.
Când frica vă este luată, orice altceva vă poate fi luat și nu veți fi mânioși.
Când îți găsești Pacea Interioară, nicio prezență sau absență a unei persoane, loc sau lucru, a unei condiții, circumstanțe sau situații nu poate fi creatorul stării voastre de spirit sau cauza experienței voastre ca ființe. Aceasta nu înseamnă că voi respingeți tot ceea ce ține de trup. Nici gând de așa ceva. Voi trăiți experiența de a fi pe deplin în trupul vostru cât și deliciile acestuia, așa cum n-ați mai trăit-o niciodată înainte.
Dar implicarea voastră în ceea ce ține de trup va fi voluntară, nu obligatorie. Veți trăi senzații trupești, deoarece alegeți să o faceți și nu pentru că vi se cere să o faceți pentru a vă simți fericiți sau pentru a vă justifica tristețea.
Pacea Cristică e o moştenire firească a spiritului
Pacea interioară (Cristică) e o moştenire firească a spiritului. E liber fiecare să refuze să îşi accepte moştenirea, dar nu e liber să stabilească ce anume a moştenit. Problema pe care trebuie să o decidă fiecare e fundamentala chestiune a apartenenţei la un autor. La urma urmei, toată frica provine – uneori pe căi foarte întortocheate – din negarea Autorităţii.
Ofensa nu I se aduce niciodată lui Dumnezeu, ci numai celor ce îl neagă. A-I nega Autoritatea înseamnă a-ţi nega motivul pentru pacea ta, aşa că te vezi numai în segmente. Această percepţie ciudată e complexul autorităţii.
Vocea Spiritului Sfânt nu comandă, căci nu e capabilă de aroganţă. Nu impune, căci nu caută să domine. Nu înfrânge, căci nu atacă. Ea doar aminteşte. E irezistibilă doar datorită lucrului de care îţi aminteşte. Ea îţi aduce aminte de cealaltă cale, rămânând domoală chiar şi în toiul tărăboiului pe care poţi să îl faci.
Vocea pentru Dumnezeu e mereu domoală, căci vorbeşte despre pace. Pacea e mai puternică decât războiul pentru că vindecă. Războiul e diviziune, nu sporire. Nimeni nu câştigă de pe urma vrajbei.
Spiritul Sfânt e Profesorul desăvârşit. El foloseşte numai lucruri deja înţelese de mintea ta, să te înveţe că nu le înţelegi. Spiritul Sfânt poate lucra cu un student recalcitrant fără să îi contrazică mintea, căci o parte a ei e încă pentru Dumnezeu. În ciuda încercărilor eului de-a o ascunde, această parte e încă mult mai tare decât eul, deşi eul nu o recunoaşte.
Spiritul Sfânt o recunoaşte perfect căci e Propria Lui reşedinţă; locul din minte unde El este acasă. Şi tu eşti acasă în acelaşi loc, căci e un loc al păcii, iar pacea este a lui Dumnezeu. Tu, care faci parte din Dumnezeu, nu eşti acasă decât în pacea Lui. Dacă pacea e veşnică, eşti acasă numai în veşnicie.
Pacea Cristică- cel mai mare dușman al eului
Pacea e cel mai mare duşman al eului căci, în felul în care interpretează el realitatea, războiul e garanţia supravieţuirii lui. Eul se căleşte prin vrajbă. De vei crede că e vrajbă, vei reacţiona cu răutate, căci ţi-a pătruns ideea de primejdie în minte. Ideea însăşi este un apel la eu.
Spiritul Sfânt e la fel de vigilent ca eul la chemarea unei primejdii, opunându-i toată forţa Lui tot aşa cum eul o primeşte cu braţele deschise. Pentru a contracara primirea aceasta, Spiritul Sfânt primeşte pacea cu braţele deschise. Veşnicia şi pacea sunt corelate la fel de strâns ca timpul şi războiul.
Orice scindare a minţii trebuie să implice o respingere a unei părţi din ea, şi asta e credinţa în separare. Întregimea lui Dumnezeu, care este pacea Sa, nu poate fi apreciată decât de o minte întreagă care recunoaşte Întregimea creaţiei lui Dumnezeu. Prin această recunoaştere, ea îşi cunoaşte Creatorul.
Măreaţa pace a Împărăţiei se răsfrânge de-a pururi în mintea ta, dar trebuie să se răsfrângă în afară pentru a te face conştient de ea.
Fiecare reacţie la eu e o chemare la război, iar războiul chiar că te văduveşte de pace. Numai că în acest război nu există adversar. Iată cum trebuie să reinterpretezi realitatea ca să îţi asiguri pacea – singura reinterpretare pe care trebuie să o efectuezi vreodată. Cei pe care îi percepi ca adversari fac parte din pacea ta, la care renunţi când îi ataci.
Cum poţi să ai lucrul la care renunţi? Îl împărtăşeşti ca să îl ai, dar nu renunţi la el tu însuţi. Când renunţi la pace, te excluzi din ea. Asta e o condiţie atât de străină de Împărăţie, încât nu poţi înţelege starea care domneşte în interiorul ei.
Pacea Cristică e condiția Împărăției Cerului
Tu eşti Voia lui Dumnezeu. Nu accepta altceva ca voie a ta, căci vei nega ce eşti. Neagă asta, şi precis vei ataca, crezând că ai fost atacat. Dar vezi Iubirea lui Dumnezeu în tine, şi o vei vedea pretutindeni pentru că este pretutindeni. Vezi abundenţa Lui în toţi, şi vei şti că eşti în El cu ei. Ei fac parte din tine, după cum tu faci parte din Dumnezeu. Eşti la fel de singur fără înţelegerea acestui lucru pe cât e de singur Dumnezeu când Fiii Lui nu Îl cunosc.
Pacea lui Dumnezeu e înţelegerea acestui lucru. Există o singură ieşire din gândirea lumii, după cum a existat o singură intrare. Înţelege total înţelegând totalitatea.
Din moment ce Voia lui Dumnezeu e să ai bucurie şi pace deplină, dacă nu eşti cuprins numai de aşa ceva înseamnă că refuzi să Îi adevereşti Voia. Voia Lui nu fluctuează, fiind de-a pururi neschimbătoare. Când nu eşti cuprins de pace, motivul poate fi doar faptul că nu te crezi în El. Dar El e Totul întru toate.
Pacea Lui este deplină, iar tu trebuie să fii inclus în ea. Legile Lui te guvernează pentru că ele guvernează totul. Nu te poţi scuti de legile Lui, deşi poţi să nu le respecţi. Dacă o faci însă, şi numai dacă o faci, te vei simţi singur şi neputincios, pentru că îţi refuzi totul.
Pacea e condiţia cunoaşterii pentru că e condiţia Împărăţiei. Cunoaşterea poate fi restabilită doar când îi satisfaci condiţiile. Nu e vorba de un târg încheiat de Dumnezeu, Care nu Se târguieşte. Ci doar de rezultatul întrebuinţării greşite a legilor Lui în folosul unei voințe închipuite care nu este a Lui. Cunoaşterea e Voia Lui.
Legile lui Dumnezeu îţi vor ţine mintea într-o stare de pace pentru că pacea e Voia Lui, iar legile Lui au fost făcute să o susţină. Legile Lui sunt ale libertăţii, dar legile tale sunt ale robiei.
Pacea Interioară îți aparține !
Pacea e a ta pentru că te-a creat Dumnezeu. Şi nu a creat nimic altceva. Suntem în pacea Tatălui, Care voieşte să Îşi extindă pacea prin tine.
Pacea şi vinovăţia sunt antitetice, iar Tatăl poate fi reamintit numai în pace. Iubirea şi vinovăţia nu pot coexista, să o accepţi pe una însemnând să o negi pe cealaltă. Vinovăţia îţi ascunde vederea lui Cristos, căci e negarea neprihănirii Fiului lui Dumnezeu.
Numai Mângâietorul lui Dumnezeu te poate mângâia. În liniştea templului Său, El aşteaptă să îţi dea pacea care e a ta. Dă pacea Lui, ca să poţi intra în templu şi să o găseşti aşteptându-te. Dar să fii sfânt în Prezenţa lui Dumnezeu, căci nu vei cunoaşte altfel că eşti acolo. Căci ce nu e ca Dumnezeu nu poate pătrunde în Mintea Lui, pentru că nu a fost Gândul Lui şi, de aceea, nu Îi aparţine. Iar mintea ta trebuie să fie la fel de pură ca a Lui, dacă vrei să cunoşti ce îţi aparţine.
Păzeşte-I templul cu grijă, căci El Însuşi stă acolo şi sălăşluieşte în pace. Nu poţi intra în Prezenţa lui Dumnezeu avându-i alături pe întunecaţii tovarăşi de drum, dar nu poţi intra nici singur. Toţi fraţii tăi trebuie să intre cu tine, căci – până nu îi vei accepta pe ei – nu poţi să intri tu. Căci nu poţi înţelege întregimea până nu eşti întreg, şi nicio parte din Fiu nu poate fi exclusă dacă Fiul ţine să ştie întregimea Tatălui său.
Pacea lui Dumnezeu îţi covârşeşte înţelegerea doar în trecut. Dar e aici şi poţi să o înţelegi acum. Dumnezeu Îşi iubeşte Fiul de-a pururi şi, tot de-a pururi, Fiul înapoiază Tatălui Iubirea. Lumea reală e calea ce duce la amintirea singurului lucru pe deplin adevărat şi pe deplin al tău. Căci pe toate celelalte ţi le-ai împrumutat în timp şi se vor stinge. Dar acesta singur e mereu al tău, fiind darul lui Dumnezeu Fiului Său.
Unica ta realitate ţi-a fost dată şi, prin ea, Dumnezeu te-a creat una cu El. Mai întâi vei visa pacea, şi apoi te vei trezi la ea. Primul tău gest de-a da ce ai făurit pe ce vrei este acela de-a da coşmarele pe fericitele vise de iubire. În ele stau adevăratele tale percepţii, căci Spiritul Sfânt corectează lumea viselor, unde e toată percepţia. Cunoaşterea nu are nevoie de corecţie.
Dar visele de iubire duc la cunoaştere. În ele nu vezi nimic înfricoşător şi, din cauza aceasta, ele sunt primirea bucuroasă pe care o faci cunoaşterii. Iubirea aşteaptă primire bucuroasă, şi nu timp, iar lumea reală nu e decât primirea bucuroasă pe care o faci lucrurilor care au fost mereu. De aceea, chemarea bucuriei e în ea, iar voiosul tău răspuns e deşteptarea ta la ce nu ai pierdut, la pace.
Sursa: Curs de Miracole, Editura Centrum, Polonia, descarcă PDF aici
Te-ar putea interesa și: Iluzia Eului: Eul este un produs al minții
Ieșirea din întuneric înseamnă eliberarea de frică
Rugăciunea- mijloc de propagare pentru miracole
Ispășirea păcatelor – lanț de iertări interconectate
Judecata de Apoi ca vindecare- Semnificație
Imagine: www.pixabay.com