Viața pune întrebări, iar noi răspundem ! Viața este cea care pune întrebări, noi suntem cei chestionați. Viața însăși înseamnă a fi chestionat. A răspunde vieții, înseamnă ca fiecare să fie responsabil de propria sa existență. Ea nu mai pare ceva ce ne este dat, ci mai degrabă ceva ce ne este dat spre îndeplinire, este în fiecare clipă o însărcinare. Viața poate căpăta mai mult sens cu cât devine mai grea.
” Viața nu este ceva, ci șansa de a face ceva”.- Hebbel
Felul în care înfruntăm greutățile vieții, arată cine suntem
Fericirea în sine nu este un scop, iar plăcerile nu dau vieții un sens. Chiar și cele mai întunecate și mai lipsite de bucurie episoade pot fi prielnice maturizării și găsirii unui sens. Cu cât problemele și încercările sunt mai dificile, cu atât găsim un sens în ele. Iar felul în care înfruntăm aceste greutăți ne arată cine suntem.
Dacă nu ne putem schimba soarta, putem s-o acceptăm, să ne adaptăm la ea și să suferim transformări interioare chiar și în mijlocul dificultăților.
În concepția lui Frankl, există trei moduri principale în care oamenii își găsesc împlinirea în viață:
- Acțiunea: când creăm ceva artistic sau doar ceva care ne face plăcere, ceva care va exista și după ce nu vom mai fi , va continua să aibă un impact.
- Admirația: admirația față de natură, față de operele de artă sau în simpla dragoste de semeni sunt o altă metodă pentru găsirea sensului vieții. Kierkegaard spune: ” Fericirea se deschide întotdeauna în afară”.
- Reacțiile:sensul vieții poate veni din felul cum omul se adaptează și reacționează la limitările inevitabile ale posibilităților pe care i le oferă viața, cum ar fi un destin cumplit.
Astfel, viața noastră poate căpăta sens prin acțiunile noastre, prin iubire sau prin suferință.
Dar, mai întâi trebuie să dobândești un control interior asupra minții și reacțiilor tale în fața dificultăților vieții, apoi să adoptați o etică a altruismului și compasiunii, impulsul de a-i ajuta pe alții, și, în final, să pui în practică această viziune în toate felurile pe care ți le permite viața.
Fiecare din noi are un scop al său în viață, iar a-i ajuta pe alții îl înnobilează. Anvergura și diversitatea acțiunilor noastre contează mai puțin decât abilitatea de a răspunde la cerințele specifice cercului vieții proprii. Viața ne pune permanent întrebarea despre sensul ei, la care noi răspundem prin felul cum reacționăm la provocările vieții. Perspectiva noastră asupra întâmplărilor vieții, felul cum le interpretăm, contează la fel de mult, sau poate chiar mai mult decât ceea ce ni se întâmplă de fapt. Nu putem controla soarta, dar fiecare din noi e responsabil de felul cum se raportează la evenimentele respective.
Întâlnirea cu propriul Sine
Ce anume constituie nucleul unui om atunci când i se ia totul ?- Întâlnirea cu propiul Sine. Oamenii nu mai au ocazia de a se întâlni cu Sinele lor din cauza ritmului alert al vieții sau faptul că evită deliberat s-o facă, distrăgându-și constant atenția cu tot felul de lucruri. De ce ? Pentru că o asemenea întâlnire s-ar asocia cu emoții neplăcute sau ar fi de-a dreptul insuportabilă.
Sinele nostru merită mai mult decât să ne întoarcem către el doar atunci când viața nu ne lasă alte opțiuni. Sarcina principală a vieții constă în a fi bine pregătit lăuntric încă de la o vârstă fragedă. Acest lucru necesită dezvoltarea unei capacități interioare care să-ți permită să-ți păstrezi Sinele, ceea ce este cel mai propriu chiar și atunci când dispar distragerile constante și nimicurile materiale de care ne înconjurăm zi de zi.
Cel care nu este în contact cu Sinele său și ajunge să fie dintr-o dată silit, prin voia sorții, ar trebui să se întrebe care este sensul vieții lui, ce îi conferă valoare și sens riscă să cedeze în fața dificultăților și să cadă în apatie. Viktor Frankl spune că ” a te lăsa să cazi psihic din lipsa unei ancore spirituale, poate duce și la o cădere a trupului”.
Viața este datorie și bucurie
” M-am culcat și am visat/ Că viața e bucurie./ M-am trezit și mi-am dat seama/ Că viața este datorie./ Am muncit, și iată:/ Datoria era bucuria.”- Rabindranath Tagore
Din aceste versuri reiese că viața este o datorie, o singură mare obligație. Și, desigur, în viață există și bucurie, dar aceasta nu poate fi un obiectiv, n-o putem face să existe ca atare fiindcă așa ne dorim, ci mai degrabă trebuie să apară de la sine, și ea chiar apare de la sine, așa cum apare o consecință. fericirea nu trebuie, nu are voie și nu poate niciodată să fie un scop, ci doar un rezultat, rezultatul îndeplinirii tocmai acelui lucru care în poezia lui Tagore se numește ” datorie”.
Orice încercare a omului de a obține fericirea este condamnată, întrucât fericirea poate doar să îi cadă în brațe, nu să fie vânată și prinsă. Ușa spre fericire se deschide în afară, ceea ce înseamnă că i se închide tocmai aceluia care încearcă s-o împingă ”înăuntru”.
Ce așteaptă viața de la mine ?
Întrebarea despre sensul vieții este greșit formulată așa cum este pusă de obicei, corect trebuie să întrebăm, nu ”care este sensul vieții mele ?”, ci ” ce așteaptă viața de la mine ?”. Nu nouă ne este permis să întrebăm despre sensul vieții, ci viața este cea care pune întrebări, care ni le adresează nouă, noi suntem cei care trebuie să răspundem.
Însuși faptul de a trăi nu înseamnă altceva decât a fi chestionat, toată existența noastră nu înseamnă decât de a răspunde, a fi răspunzători în fața vieții. Dacă gândim din această perspectivă, nimic nu ne mai poate speria, nici viitorul, nici vreo aparentă lipsă de viitor. Prezentul este totul, întrucât el conține veșnic noua întrebare despre viață ce ne e adresată. Totul depinde de ce anume se așteaptă de la noi în prezent.
Întrebarea pe care ne-o pune viața și răspunsul prin care putem împlini sensul ei pe moment, nu se schimbă doar de la oră la oră, ci și de la un om la altul: clipă de clipă, ea este cu totul alta pentru fiecare individ. Astfel înțelegem cât de simplist este formulată întrebarea despre sensul vieții dacă nu este pusă concret, în concretețea lui aici și acum.
Răspunsul la întrebările concrete ale vieții poate fi o faptă pe care o săvârșim sau o lucrare pe care o realizăm. Pentru ca viața să fie împlinită, nu contează niciodată unde se află cineva în viață sau ce meserie practică, ci numai cum își umple locul, cercul său, și nu contează mărimea razei lui de acțiune, ci doar dacă cercul este umplut.
În cercul concret al vieții, orice om este de neânlocuit. Sarcinile pe care i le dă viața sunt numai ale lui și numai lui i se cere să le îndeplinească. Iar viața unui om care nu și-a umplut cercul relativ mai larg al propriei vieți rămâne mai neâmplinită decât a unuia care răspunde tuturor cerințelor din cercul său. În mediul său concret, un ajutor de croitor poate realiza mai multe, iar prin ceea ce face și prin ceea ce lasă nefăcut poate duce o viață mai plină de sens decât un alt om pe care îl invidiază, dacă acesta din urmă nu e conștient de răspunderea sa mai mare în viață și nu se ridică la înălțimea lui.
Te-ar putea interesași: Scrisoarea lui Christos- partea 3- Puterea Minții
42 Citate Balsam pentru Suflet – Robin Sharma
Iluzia Eului: Eul este un produs al minții
Judecata de Apoi ca vindecare- Semnificație
Fericirea care Durează- Bert Hellinger
Cartea despre Tao- Osho- 5 parabole taoiste
Imagine: www.pixabay.com