Cartea despre Tao- Osho- 5 parabole taoiste, învățături care duc la iluminare- mic rezumat
Despe Învățăturile lui Osho
Învățăturile lui Osho sfidează încercarea de a le include într-o categorie, ele acoperind totul de la căutarea individuală a sensului vieții până la problemele sociale și politice cele mai urgente cu care se confruntă societatea de azi. Cărțile sale nu au fost scrise de el, ci reprezintă transcrierea înregistrărilor video și audio ale discursurilor la care au asistat, de-a lungul a 35 de ani, oameni veniți din toată lumea. Osho a fost descris de Sunday Times din Londra ca fiind unul dintre ” Cei 1000 care au făurit secolul XX”, iar de către autorul american Tom Robbins ca fiind ” Omul cel mai periculos de la Iisus Christos încoace ”.
Osho însuși a spus că ceea ce face el ajută la crearea condițiilor nașterii unui nou tip de ființă umană. Adesea a caracterizat această ființă umană nouă ca ” Zorba Buddha”- o ființă capabilă să se bucure atât de plăcerile pământești ale unui Zorba Grecul, cât și de seninătatea tăcută a unui Gautama Buddha. Elementul comun care se regăsește în toate lucrările lui Osho este o viziune cuprinzătoare ce încorporează atât înțelepciunea atemporală a Orientului cât și cele mai avansate descoperiri ale științei și tehnologiei Occidentale.
Cartea despre Tao- Osho: ce este taoismul ?
Taoismul crede în filosofia abandonării. Ceea ce afirmă Taoismul este că nu trebuie să te opui curentului, ci doar să te lași în voia lui. Oriunde te duce râul este foarte bine, căci în final acesta ajunge întotdeauna la marele ocean. De aceea, nu trebuie să ne facem probleme, căci vom ajunge inevitabil la ocean. Pur și simplu, nu trebuie să ne facem griji.
Taoismul nu este o religie organizată. În schimb, este o religie organică și presupune că nu poți fi un taoist decât trăind o viață autentică, spontană. Iar pentru a trăi o viață autentică, ai nevoie de curajul de a te arunca în necunoscut, pe cont propriu, fără a te sprijini de cineva. Trebuie să pătrunzi în întuneric, fără a ști dacă vei ajunge undeva sau chiar dacă te vei rătăci. Nu poți descoperi calea decât mergând la risc.
Tao nu respectă societatea, ci individul. El nu respectă mulțimea, ci unicitatea. Tao respectă libertatea, dar nu și conformismul. Tao nu are o tradiție, calea lui înseamnă revolta supremă.
Cele cinci parabole taoiste
În această carte, Osho explică cinci parabole taoiste, atribuite lui Lieh Tse, printr-o perspectivă nouă, contemporană această înțelepciune taoistă străveche.
Lieh Tse a fost un mare maestru taoist care a trăit în secolul IV î. Ch. Aceste parabole sunt niște Critici subtile la adresa lui Confucius, care îi permit cititorului să exploreze contrastul dintre rațiune și irațional, dintre elementul masculin și cel feminin, dintre spontaneitate și factorul organizatoric. Lieh Tse exprimă ca nimeni altul ceea ce nu poate fi exprimat. Adevărul absolut nu poate fi exprimat în cuvinte. Mii de oameni au încercat să-l exprime de-a lungul timpului, iar Lieh Tse este unul din cei care a reușit.
Lieh Tse privește manifestarea cu ochi de artist, ca un poet, ca un povestitor. Cea mai bună cale de a reda experiențele profunde ale vieții sunt parabolele. Acestea oferă cele mai simple indicii cu privire la ceea ce nu poate fi exprimat. O parabolă este un instrument foarte puternic ce are ca scop de a transmite ceva ce nu poate fi spus prin cuvinte sau altfel. Viața nu poate fi teoretizată, căci este mult prea vastă pentru a fi descrisă de rațiunea limitată a omului, este practic infinită.
Iată care sunt cele cinci parabole din cartea Cartea despre Tao de Osho, Editura Mix, 2004, care sper să vă fie de folos în căutarea adevărului și găsirea de sine.
1. Parabola: ” Cine este cu adevărat fericit ?”
În această parabolă Lieh Tse se folosește de descoperirea unui craniu vechi pe marginea drumului pentru a analiza chestiunea nemuririi și maniera în care se naște suferința din cauza Ego-ului.
Explicație: Creația este una singură, separația nu există în ea. Însăși ideea de separație reprezintă obstacolul. Ea este ceea ce taoismul numește Ego. Cine este însoțit de egoul său nu se află pe cale, nu este integrat în Tao. Tao înseamnă să trăiești ca parte integrantă din totalitatea infinită, să duci o existență non-egotică, să nu trăiești ca o entitate separată.
Când partea se integrează în totalitate, totul devine armonios. Când ea este separată, totul este dezarmonios. Astfel, apar conflictele, confuzia. Atunci când nu ești una cu totalitatea, rezultatul este o stare de nefericire. De aici rezultă definiția fericirii: a fi la unison cu totalitatea. Iar aceasta înseamnă a fi sănătos și integru. A fi separat înseamnă dezechilibru, aceasta este, de fapt, căderea din Paradis.
Cine trăiește separat de existență este nefericit, pentru că devine deconectat.
Și nimeni nu este responsabil pentru acest lucru decât el însuși. Ori de câte ori ești fericit, egoul dispare. Egoul dispare în momentele de fericire, beatitudine, extaz, de bucurie, iar omul se dizolvă în totalitate. Limitele devin mai puțin evidente, iar când hotarele dispar cu totul, la fel ca în cazul râului care se dizolvă în marele ocean, apare senzația de fericire perfectă.
Simplul fapt că ești în viață nu te face fericit. Este nevoie de ceva în plus. Acest ceva este conștiința. Viața plus conștiința egal cu fericire, căci întunericul egoului nu dispare decât în lumina conștiinței.
Când viața este dublată de conștiință, se întâmplă ceva minunat. Mai întâi, egoul dispare, iar odată cu el, dispare și moartea. Numai egoul poate muri, căci numai el s-a născut. Odată cu dispariția egoului dispar simultan nașterea și moartea. Dispare separarea de existență.
Aceasta este adevărata semnificație a crucificării. Cel care este crucificat este Egoul. Când Iisus a fost crucificat, s-a născut Christos. Aceasta este semnificația Învierii. Când Egoul este crucificat, Sinele adevărat învie.
2. Parabola: ” Cel care știe să se consoleze pe sine.”
Această parabolă vorbește despre fericirea durabilă care rezistă în fața tuturor greutăților vieții.
La prima vedere, se pare că această parabolă este în favoarea lui Confucius, prezentându-l ca pe un om înțelept. Realitatea este, însă alta. Nimeni nu a fost mai departe de viziunea taoistă decât Confucius. Acesta credea în puterea legii, în tradiții, în disciplină, în caracter, moralitate. Taoiștii cred în spontaneitate, individualitate, libertate.
Bucuria nu are un motiv anume. Dacă ar avea un motiv să o justifice, nu am putea vorbi de bucurie. Singura bucurie adevărată este cea necondiționată, care nu are la bază un motiv. Confucius pornește de la premisa că trebuie să existe un motiv pentru bucurie. Această premisă este falsă din start. Bucuria nu poate fi explicată, ea este pur și simplu. Atunci când nu trăiești starea de bucurie, poți găsi o cauză, dar atunci când o trăiești, acest lucru este imposibil.
Confucius crede în consolări, Lieh Tse crede în fericire. Diferența între cele două viziuni este foarte mare. Fericirea nu apare decât atunci când încetezi să compari și să te compari, când ești în întregime centrat în propria ființă. Atunci când realizezi că aparții totalității și totalitatea îți aparține ție. Nu există o separare între tine și restul lumii. Egoul dispare și tu devii universal. În acest moment de fuziune apare o mare fericire. Este o stare binecuvântată care nu are nimic de-a face cu raționalizarea, ci este experimentată direct. Aceasta este marea deosebire.
Orice consolare este o raționalizare. Fericirea înseamnă realizare.
3. Parabola: ”Niciun regret ”
Această parabolă analizează diferența dintre cunoașterea acumulată din exterior și cea care se naște în interiorul ființei umane.
Viața este mai presus de rațiune, iar mintea nu o poate înțelege în totalitate. Viața are de oferit mai multe decât putem înțelege noi cu mintea noastră, ea înseamnă mai mult decât capacitatea noastră de a învăța. Chiar dacă nu poate fi cunoscută în întregime, ea poate fi intuită. Tao este o cale intuitivă.
Un taoist este întotdeauna fericit, căci nu are așteptări. Nu așteaptă să se producă o situație specială care să-l facă fericit. Fericirea este la fel ca respirația, ca și bătăile inimii. Ea face parte integrantă din ființă, nu se datorează unui eveniment special. Fericirea nu se poate petrece, ea există tot timpul în adâncurile ființei noastre, este însuși materialul din care este confecționată existența, iar taoiștii se află la unison cu existența, motiv pentru care se simt fericiți în mod natural. Orice ar face, ei rămân într-o stare de fericire. Fericirea lor precede acțiunea.
Tot ce are o cauză, nu poate fi etern, ci temporar. Odată cu dispariția cauzei, va dispărea și fenomenul respectiv, căci este doar un produs secundar. În schimb, tot ce este necondiționat durează de-a pururi, căci nimic nu-l poate distruge.
4. Parabola: ”Cei vii nu se odihnesc niciodată !”
Prin această parabolă autorul își propune să demonstreze limitele filosofiei și consecințele periculoase ale vieții trăite de dragul unui ideal proiectat în viitor.
Adevărul este gol. El este pretutindeni, deopotrivă în interior și în afară. Singurele obstacole în calea lui sunt cuvintele, teoriile, teologiile pe care le-am învățat. Acestea nu ne permit să vedem ceea ce este, ci se împotrivesc, căci nu sunt altceva decât prejudecăți. Orice filosofie este o prejudecată. Conceptele de orice fel nu sunt punți, ci obstacole.
Poarta către realitate nu este limbajul, ci tăcerea. Dialogul interior trebuie să înceteze, doar așa apare luciditatea. Numai atunci se revelează realitatea așa cum este.
Învățătura lui Confucius că ” Cei vii nu se odihnesc niciodată !” a fost contrazisă de Lao Tse care afirma că poți găsi odihna chiar în această viață, căci chiar și când mergi poți rămâne nemișcat. Orice om poate deveni centrul ciclonului. Roata continuă să se învârtească, dar axul central rămâne nemișcat. Ea se mișcă pe un suport imobil. Acționați, dar rămâneți centrați în non-acțiune. Vorbiți, dar nu lăsați liniștea interioară să vă fie tulburată.
5. Parabola :” Este mai bine să rămâi liniștit. Este mai bine să fii gol.”
În această parabolă autorul analizează diferențele care există între calea voinței sau cea afirmativă, specifică iudaismului, creștinismului și Islamului, și calea negativă, sau calea misticului, specifică budismului și taoismului.
Adevărul este unul singur. Nu întâmplător i s-a spus existenței ” UNIVERS” și nu ”multivers”. Existența este una singură. Toate lucrurile alcătuiesc aceeași totalitate, un cosmos comun. Ceea ce ține universul la un loc este ceea ce se numește adevăr, sau Tao, sau Dumnezeu. Tao nu este o persoană, nici Dumnezeu nu este o persoană, el este unitatea care leagă toate lucrurile între ele.
Adevărul este unul singur, dar căile care duc către el sunt două. Prima este calea afirmativă, care reprezintă abordarea pozitivă a lui Dumnezeu, orientarea directă către el, căutarea lui. A doua este calea negativă , care înseamnă așteptarea lui Dumnezeu, nu căutarea lui. Ea presupune altceva decât deschiderea ușii, o stare de receptivitate.
Prima cale este yang, a doua este yin. Prima este de orientare masculină, a doua este de orientare feminină. Pe cea de-a doua cale nu trebuie să faci altceva decât să te abandonezi, să-i permiți lui Dumnezeu să se manifeste. Nu trebuie să alergi către el, trebuie doar să-i permiți să vină la tine. Altfel spus, trebuie să rămâi gol și tăcut, să-i faci loc, astfel, atunci când vine, să te găsească disponibil. Această disponibilitate trebuie menținută tot timpul.
Mintea goală este țelul suprem.
Atunci când atingi starea de vid sau gol, Dumnezeu pătrunde în ea.
Vidul este atât de valoros încât este de neprețuit. Valoarea desemnează o marfă, ceva util omului, un instrument, dar nu un țel. Țelul nu poate fi prețuit în sensul obișnuit al cuvântului. Dacă cineva te întreabă :” Tu iubești, dar care este valoarea iubirii ?” Îi poți răspunde doar așa: ” Iubirea nu are valoare în sensul obișnuit al cuvântului, la fel ca o mașină sau o casă. Banii au valoare, sănătatea are valoare, dar iubirea ? Iubirea este țelul suprem. Iubești de dragul iubirii, nu de dragul unui preț. Ea nu poate fi schimbată decât cu ea însăși. Valoarea ei este intrinsecă, este valoarea în sine.”
Care este valoarea vieții ? – Nici una. Viața nu are un preț. Tot ce este suprem este lipsit de valoare în sensul obișnuit al cuvântului. Nu valoarea este numele său, deși tot ce este valoros se naște din el.
Dumnezeu, viață, adevăr, iubire- reprezintă unul și același lucru. Nu este vorba de lucruri diferite, căci nu poate exista decât o singură realitate fără scop. Orice altceva are un scop datorită ei. Această realitate reprezintă culmea absolutului.
Te-ar putea interesa și: 18 Citate nobile de înțelepciune de la Confucius
42 Citate Balsam pentru Suflet – Robin Sharma
Cauzele greutăților vieții: Ego-ul este problema !
Iluzia Eului: Eul este un produs al minții
Imagine: www.pixabay.com