Budismul și Esența Doctrinei Zen
Budismul – religia păcii
Budismul este una dintre religiile principale ale lumii în ceea ce privește adepții, distribuirea geografică și influența socio-culturală. Este o religie unică printre religiile lumii, deși are multe în comun cu hinduismul, prin faptul că ambele învață karma ( cauză-efect), maya (natura iluzorie a lumii) și samsara (ciclul de reîncarnări). Budiștii cred că țelul cel mai înalt al vieții este să dobândească „iluminarea”.
Fondatorul budismului, Siddhartha Guatama, s-a născut în familia regală din India în anul 600 î.Cr. A trăit în lux, având puțin contact cu lumea exterioară. Părinții săi au vrut ca el să fie ferit de influența religiei și protejat de durere și suferință. Totuși, nu după multă vreme, a avut viziuni cu un om în vârstă, un bolnav și un cadavru.
Cea de-a patra viziune a fost cu un călugăr ascetic liniștit . Văzând liniștea călugărului, a decis să devină și el ascet. A abandonat viața de bogăție și de prosperitate, pentru a urmări iluminarea, prin austeritate.
La vârsta de 30 de ani a plecat în căutarea adevărului, pentru el şi pentru ceilalţi. După 6 ani de căutări a atins iluminarea fiind astfel supranumit “Cel Luminat”, “Cel Conştient”, “Cel Ce Ştie”, un Buddha. Avea înclinație pentru automortificare și meditare intensă.
În cele din urmă, eforturile lui au culminat cu un gest final. S-a „răsfățat” cu un bol de orez și apoi s-a așezat sub un smochin sau copacul bodhi, pentru a medita până fie va dobândi „iluminarea”, fie va muri în încercarea sa. În ciuda chinului și a tentațiilor, în dimineața următoare, dobândise iluminarea. Astfel a ajuns cunoscut ca „cel iluminat”, sau „Buddha”.
În lumina noii lui realizări, a început să-i învețe pe colegii lui călugări, între care dobândise deja o mare influență. Cinci dintre colegii săi au devenit primii săi ucenici. După această experienţă, el şi-a petrecut restul vieţii încercând să împărtăşească şi celorlalţi ceea ce aflase. Unii l-au crezut. Alţii nu.
Iluminarea se află pe calea de mijloc
Ce descoperise Gautama? Iluminarea se află pe „calea de mijloc”, nu în răsfăț de lux sau în automortificare. Mai mult, el a descoperit ceea ce urma să ajungă cunoscut ca „Cele patru adevăruri nobile”:
- 1) A trăi înseamnă să suferi (dukkha);
- 2) Suferința este cauzată de dorință (tanha, sau „atașament”);
- 3) Suferința poate fi eliminată prin eliminarea tuturor atașamentelor;
- 4) Acest lucru este dobândit urmând calea nobilă cu opt brațe.
„Calea cu opt brațe” constă din a avea:
- 1) o vedere;
- 2) o intenție;
- 3) o vorbire;
- 4) o acțiune;
- 5) un trai (viața de călugăr);
- 6) un efort (energii corect direcționate);
- 7) o înțelegere (meditare)
- 8) o concentrare (focalizare) corectă.
Toate învățăturile lui Buddha au fost adunate în tripitaka ( „trei coșuri”).
Aproximativ o treime din populaţia lumii urmează în prezent învăţăturile lui Buddha. Religia budistă este denumită religia păcii pentru că nu a existat niciodată un război budist şi pentru că nici o persoană, în nici o perioadă de timp, nu a fost persecutată de o grupare, organizaţie sau ţara budistă pe baza credinţei sau libertăţii de exprimare a acesteia.
Principiile religiei budiste:
- Fiecare persoană ar trebui să-şi înţeleagă propria minte şi viaţa pe care o trăieşte. Începe chiar acum şi înfruntă-ţi viaţa aşa cum se prezintă ea, învaţă să-ţi asumi responsabilitatea pentru propriile experienţe.
- Totul se schimbă. Tot ceea ce există trece prin acelaşi ciclu al existenţei – naştere, bătrâneţe, boală şi moarte. Doar viaţa este continuă, căutându-şi tot timpul noi forme de manifestare. Viaţa este un proces sau curgere care nu a început niciodată şi nu se va termina niciodată.
- Legea schimbării se aplică deopotrivă şi la ceea ce oamenii numesc “suflet”. Nu există ceva într-o persoană care să fie nemuritor, care să nu se transforme.
- Toate universurile care există sunt expresia vieţii. Toate efectele au şi cauze, iar caracterul unei persoane este rezultatul acţiunilor sale. Fiecare fiinţă umană îşi crează situaţii de viaţă, fie că înţelege acest lucru sau nu. Prin gânduri bune şi acţiuni corecte se poate purifica Sinele interior. Înţelegerea naturii interioare va duce în timp la eliberare. Fiinţele omeneşti care petrec multe vieţi pe Pământ pot atinge în cele din urmă iluminarea.
Viaţa e singurul lucru care se schimbă în mod constant.
- Viaţă îşi schimba forma de nenumărate ori. Tocmai de aceea nu există moarte, deşi toţi credem că murim. Din înţelegere se naşte compasiunea şi un simţ al identităţii cu alte forme de viaţă. Legea eternă este înţelegerea şi armonia.
- Grija părţii trebuie să fie grijă întregului. Egoismul direcţionat greşit produce suferinţa personală şi a celorlalţi. Poţi învăţa din propria suferinţa să o micşorezi şi să-i elimini cauzele.
- Budismul este un mod de viaţă ,nu doar o teorie despre viaţă. Încetează să mai faci rău, învaţă să faci bine, purifică-ţi inima.
- Un Buddha este o fiinţă omenească. Scopul vieţii este atingerea iluminării. Această stare de conştiinţă conduce la dispariţia limitărilor. Toate fiinţele omeneşti şi toate celelalte forme de viaţă conţin iluminarea în stare latentă. Iluminarea este procesul transformării în ceea ce suntem cu adevărat. “Priveşte în interiorul tău – eşti Buddha”.
- Budismul pune mare accent pe nevoia de meditaţie şi concentrare interioară, care conduce în timp la dezvoltarea facultăţilor spirituale interioare. Perioadele de linişte pentru activităţile interioare sunt esenţiale pentru o viaţă echilibrată. Un Buddha are mintea trează în orice moment. Fereşte-te să te ataşezi mental şi emoţional de tot ce e trecător.
Fiecare persoană suferă consecinţele propriilor acţiuni şi învaţă din ele.
- Ajută-i pe alţii să facă acelaşi lucru. Nici o rugăciune adresată lui Buddha sau oricărei alte zeităţi nu va împiedica un efect să-şi urmeze cauza. Preoţii budişti nu sunt intermediari între realitate şi individ. Toate celelalte religii şi filozofii sunt acceptate fără discernământ pentru că nimeni nu are dreptul să se aşeze în calea unei persoane care îşi caută Dumnezeul.
- Budiştii nu cred în nici un Dumnezeu. Budismul este un sistem de gândire, o religie, o ştiinţă spirituală şi un mod de viaţă care e raţional şi practic. Nu are dogme, satisface simţul raţional şi pe cel al inimii, insistă că fiecare individ să-şi asume responsabilitatea, susţine toleranţa pentru ceilalţi şi pentru punctele lor de vedere, îmbrăţişează ştiinţă, psihologia, etică şi artă şi subliniază faptul că oamenii sunt creatorii vieţii lor prezente şi a destinului lor.
Păcatul înseamnă ignoranță
În budism, păcatul este în mare parte înțeles ca fiind ignoranță. Și, în vreme ce păcatul este înțeles ca „greșeală morală”, contextul în care sunt înțelese „binele” și „răul” este amoral. Karma este înțeleasă ca fiind echilibrul naturii și nu este pusă în aplicare în mod personal. Natura nu este morală; prin urmare, karma nu este un cod moral și păcatul nu este în esență imoral.
Astfel, putem spune, folosind gândirea budistă, că greșeala noastră nu este o problemă morală, este o greșeală impersonală, nu o infracțiune interpersonală. Consecința acestei înțelegeri este devastatoare. Pentru budiști, păcatul este mai degrabă un pas greșit decât o ofensă adusă naturii Dumnezeului sfânt.
Budismul învață că nirvana este cea mai înaltă stare de existență, o stare de existență pură, și că este dobândită prin mijloace care țin de fiecare individ. Nirvana sfidează explicația rațională și ordonarea logică și, prin urmare, nu poate fi predată, ci numai realizată. Buddha i-a învățat pe alții că oamenii nu au suflete individuale, pentru că sinele sau eul este o iluzie.
Esența Doctrinei Zen
ZEN nu este o practică spirituală, ci mai mult decât atât, căci se situează dincolo de spiritual şi de material. ZEN înseamnă a-ţi concentra toată fiinţa în ceea ce faci, orice. Înseamnă A FI.
A FI aici si acum, în orice moment. Nu este un mijloc de a atinge un scop. Este doar ceea ce este deja, la intensitate maximă. ZEN nu serveşte la nimic anume.
Zen- religia samurailor
Zen este un budism adaptat pentru Japonia. Răspândirea cea mai largă având loc în perioada Evului Mediu, când Zen devine „religia oficială” a clasei conducătoare – samuraii. Zen-ul este transmisia exactă a practicii zazen. Este practica posturii şi a respiraţiei corecte, cu corpul şi mintea unificate, abandonând astfel orice idee sau spirit de căutare ori de profit personal, detaşat de complicaţiile minţii egoiste. Este postura în care Shakyamuni a atins iluminarea acum 2600 de ani.
Maestrul Deshimaru o numea „întoarcerea la condiţia normală, originară, universală a corpului şi a minţii”. Practicat cu regularitate, urmând învăţătura maeştrilor autentici ai transmisiei, Zen conduce la transformarea radicală a viziunii noastre asupra lumii şi aduce fericirea profundă în viaţa de zi cu zi. Mintea noastră îngustă, egoistă şi complicată se deschide înţelepciunii celei mai înalte – înţelepciunea trezirii –, iar spiritul compasiunii universale creşte în noi, inconştient, natural, automat.
Zen-ul nu este filosofie, nu este psihologie, nu este doctrină. El este dincolo de filosofii, de concepte, de forme.
Esenţa Zen-ului nu se exprimă prin cuvinte. „Pentru a practica Zen sau artele marţiale, trebuie să trăieşti intens, din toată inima, fără rezerve – ca şi cum ai putea muri în clipa următoare.” Aceasta este esenţa doctrinei Zen şi nu doar atât, ci a oricărui alt sistem de meditaţie: să trăieşti intens clipa prezentă.
Trăiește clipa Zen sau clipa prezentă !
Ce înseamnă însă să trăieşti intens în prezent? Nimic mai simplu, înseamnă să fii cu toate gândurile şi simţurile concentrate pe clipa prezentă. De exemplu, atunci când desfăşori o activitate comună, te speli pe mâini, uzi florile, bei ceai sau faci orice altceva, să fii atent şi concentrat doar la acţiunea respectivă.
Asta înseamnă să nu te gândeşti la cum ai petrecut aseară, ce vei face peste câteva ore, ce mai face partenerul/partenera de viaţă sau câţi bani mai ai în cont. La fel şi atunci când eşti la serviciu , eficienţa maximă va apare doar atunci când eşti total concentrat asupra a ceea ce faci în clipa prezentă, indiferent cât de măruntă sau plictisitoare este acţiunea pe care o întreprinzi.
În Orient, omul este învăţat să îşi lase mintea în pace în aşa fel încât ea să funcţioneze conform naturii ei, spontan şi liber, în vreme ce modelul de gândire occidental susţine cunoaşterea doar dacă ne-o asumăm şi o reprezentăm prin sisteme convenţionale. Este exact diferenţa dintre gândirea centrală a minţii occidentale şi gândirea periferică a minţii orientale. În Occident, a trăi intens înseamnă cu totul altceva. În Occident, a „trăi clipa” înseamnă să te distrezi şi să faci lucruri riscante, de genul celor care „te fac să simţi adrenalina”.
La orientali, secretul constă în faptul că, pentru ei, o clipă trăită făcând cea mai monotonă şi plictisitoare activitate este la fel de plăcută şi de intensă ca și una în care te distrezi în stil occidental. Aşa se explică şi uriaşul succes al popoarelor asiatice în dezvoltarea economică şi tehnologică, prin faptul că pot trăi cu intensitate clipa prezentă, ducând cea mai măruntă activitate la măiestrie şi perfecţiune.
Zen și căutarea interioară
Zenul se bazează pe meditaţii şi postură, iar singura învăţătură erau koan-urile ce aveau ca scop blocarea minţii. Căutarea interioară ce precede iluminării este scopul lui Zen, fapt ce conduce practicantul la conştientizarea permanentă a existenţei lui Dumnezeu în manifestare. Zenul este o experienţă nonverbală, iar pentru a o cunoaşte şi a-i descoperi înţelesul tainic, trebuie să o practici, să o experimentezi.
Budismul Zen este o cale şi o concepţie asupra vieții. Nu este religie sau filosofie, şi nici psihologie. Este o cale a eliberării.
Acest scop iniţial al Zen-ului, iluminarea spirituală, denumită la origine SATORI, era considerat a fi în exclusivitate religios.În timp însă, practicile Zen au fost treptat preluate de unele direcţii terapeutice şi incluse în cadrul acestora ca procedee distincte. Astfel, putem considera că în prezent, filosofia Zen are legătură directă cu vindecarea psihologică sau cu psihoterapia.
Prin practica Zen sunt produse fenomene psihologice. Practicanţii Zen observă că personalitatea lor se modifică în direcţii pozitive. Deşi Zen-ul este un sistem terapeutic în sensul occidental al termenului, prin exerciţiu, starea SATORI conduce la schimbarea personalităţii. Experienţele de SATORI afectează cunoaşterea şi modelele cognitive, modificând astfel modalitatea de a privi lucrurile.
Beneficiile practicii Zen:
– Apar resurse interioare pentru a trăi orice clipă cu întreaga energie a persoanei;
– Persoana devine capabilă să accepte realitatea aşa cum este; scade tendinţa de a fugi de situaţiile dificile sau de a face orice pentru a le evita;
– Apar sentimente de împlinire şi vigoare;
– Anxietatea şi teama se diminuează. În Zen emoţiile sunt eliberate şi apare desensibilizarea într-o stare de echilibru dinamic;
– Este redobândit echilibrul în sistemul nervos vegetativ;
– Sunt întărite şi revigorate funcţiile organelor interne;
– Este mărită rezistenţa la stres;
– Încetează punctele de vedere egocentrice;
– Devine posibil să vezi lucrurile dintr-un punct de vedere mai cuprinzător sau din punct de vedere al altei persoane;
– Ideile creative nu mai sunt restricţionate de un cadru rigid de gândire.
Te-ar putea interesa și: Meditația ne ridică vibrațiile și accelerează evoluția
Meditația Ka-întărirea aurei și vindecarea bolilor
Meditația ”Floarea de Lotus”-cunoașterea sufletului
Meditația ”Ulciorul”-curățarea de gândurile negative
Imagine: www.pixabay.com