Skip to content

Universul holografic- Michael Talbot (With Love 1)

  • by
universul holografic

Universul holografic :cartea tuturor posibilităților- Michael Talbot, recenzie

Universul holografic, ultima carte

Michael Talbot s-a născut la 29 septembrie 1953, în Michigan, SUA. Cercetările personale l-au împins în toate direcţiile spre a găsi răspunsuri sensului şi alcătuirii acestei realităţi, a sensului vieţii, fenomenelor lumii şi existenţei omului. A publicat patru romane şi patru cărţi despre noua fizică, fizica cuantică şi misticism, Universul holografic fiind ultima carte, publicată cu un an înaintea morţii sale.

Michael Talbot, un pasionat al legaturilor nevazute dintre fizica cuantica si spiritualitate, a pornit demersul acestei carti de la aceeasi descoperire facuta în doua domenii diferite de doi oameni de stiinta renumiti, fizicianul David Bohm de la Universitatea din Londra, un protejat al lui Einstein si unul din cei mai respectati fizicieni de fizica cuantica din lume si de neurofiziologul Karl Pribram de la Universitatea Standford, si anume ca universul poate fi o imensa holograma creata în buna parte de mintea omeneasca.

Plecând de la aceasta îndrazneata descoperire, autorul cerceteaza si gaseste posibile raspunsuri la multe întrebari nerezolvate ale fizicii, precum si la mistere nerezolvate ca telepatia, iesirea din corp, experientele din preajma mortii, visele lucide ori vindecarile miraculoase.

Creierul ca hologramă

Conform modelului holografic, mintea-corpul nu pot distinge diferenţa între hologramele neurale pe care le foloseşte creierul pentru a experimenta realitatea şi cele pe care le invocă atunci când îşi imaginează realitatea. Amândouă au un efect spectaculos asupra organismului uman, un efect atât de puternic încât poate modula sistemul imunitar, să repete sau să nege efectele unor droguri puternice, să vindece rănile cu o viteză uluitoare, să topească tumori, să nesocotească programarea noastră genetică şi să ne remodeleze carnea vie în moduri care sfidează credinţa.

Fiecare din noi are capacitatea, cel puţin la un nivel oarecare, de a-şi influenţa sănătatea şi de a-şi controla forma fizică în moduri cărora nu le lipseşte strălucirea. Suntem toţi potenţiali făcători de minuni, yoghini latenţi şi este este de datoria noastră, ca indivizi şi ca specie, să dedicăm mult mai mult efort pentru explorarea şi exploatarea acestor talente.

Elementele care concură la formarea acestor holograme neurale sunt multe şi subtile. Ele includ imaginile asupra cărora medităm, speranţele şi temerile noastre, prejudecăţile inconştiente, credinţele individuale, culturale şi încrederea noastră în spiritualitate şi tehnologie. Mai mult decât simple fapte, acestea sunt chei importante, indicatoare rutiere care arată spre acele lucruri de care trebuie să devenim conştienţi şi să obţinem stăpânirea lor, dacă trebuie să învăţăm cum să declanşăm şi să manipulăm aceste talente.

Cosmosul este o țesătură holografică

Ceea ce pune cel mai mult mintea în încurcătură este concepţia avansată a lui Bohm despre totalitate. Deoarece totul în cosmos este făcut din ţesătura holografică, fără cusături, a ordinii implicite, el crede că a vedea universul ca fiind compus din „părţi“, este la fel de lipsit de sens ca şi a vedea diferitele jeturi ale unei fântâni ca separate de apa din care acestea curg. Un electron nu este o “particulă elementară”.

Este doar un nume dat unui anumit aspect al holomişcării. Divizarea realităţii în părţi şi apoi denumirea acestora este întotdeauna arbitrară, este un produs al unei convenţii, pentru că particulele subatomice, ca şi orice altceva în univers, nu sunt mai separate una de alta decât diferitele modele ale unui covor înflorat.

În teoria generală a relativităţii, Einstein a uimit lumea când a spus că spaţiul şi timpul nu sunt entităţi separate, ci sunt legate şi sunt parte a unui întreg mai larg, pe care l-a numit continuum spaţiu-timp. Bohm preia această idee şi o duce un pas uriaş înainte. El spune că totul în univers este o parte a unui continuum. În ciuda separării aparente a lucrurilor la nivel explicit, fiecare lucru este o extensie fără urmă de îmbinare, fără cusătură a altui lucru şi, în cele din urmă, chiar ordinea implicită şi cea explicită se contopesc una în alta.

”Priviţi-vă mâna. Acum priviţi lumina care vine de la lampa de lângă dumneavoastră. Şi la câinele care se odihneşte la picioarele dumneavoastră. Nu sunteţi doar făcuţi din aceleaşi lucruri. Sunteţi acelaşi lucru. Un singur lucru. Întreg, neîntrerupt. Un ceva enorm care şi-a extins nenumăratele braţe şi apendice în toate obiectele aparente, atomi, oceane agitate, stele licărind în cosmos.”

”Numai oamenii au ajuns într-un punct în care nu mai ştiu de ce există. Ei nu îşi folosesc creierele şi au uitat cunoaşterea secretă a trupurilor, a simţurilor sau a viselor lor. Nu folosesc cunoaşterea pe care spiritul a pus-o în fiecare din ei; nu sunt nici măcar conştienţi de acest lucru, aşa înaintează orbeşte, poticnindu-se pe drumul spre nicăieri – o autostradă pe care ei înşişi o netezesc cu buldozerul, ca să poată ajunge mai repede în groapa mare şi goală pe care o vor găsi la sfârşit, aşteptând să îi înghită.

Este o superautostradă, ultrarapidă şi confortabilă, dar eu ştiu unde duce. Am văzut-o. Am fost acolo în viziunea mea şi mă apucă frica atunci când mă gândesc la ea.”

Shamanul Lame Deer din Lakota
Lame Deer Seeker of Visions

Conștiința- o formă mai subtilă a materiei

Bohm consideră conştiinţa ca fiind o formă mai subtilă a materiei şi baza pentru orice relaţie între cele două situaţii/poziţii, nu la nivelul de realitate propriu nouă, ci adânc în ordinea implicită. Conştiinţa este prezentă în măsuri diferite de înfăşurare sau desfăşurare în toată  materia, şi probabil că de aceea plasmele posedă câteva din trăsăturile fiinţelor vii. Aşa cum o spune Bohm: „Capacitatea formei de a fi activă este cea mai caracteristică trăsătură a minţii şi noi avem deja ceva asemănător minţii în electron“.

Materia însufleţită şi cea neînsufleţită sunt întreţesute inseparabil, iar viaţa, de asemenea, este conţinută în totalitatea universului. Într-un fel, chiar şi o piatră este vie, spune Bohm, pentru că viaţa şi inteligenţa sunt prezente nu numai în toată materia, dar şi în „energie“, „spaţiu“, „timp“, „substanţa întregului univers“ şi în orice altceva extragem noi din holomişcare şi în mod eronat îl considerăm ca fiind un lucru separat.

Atât conştiinţa cât şi viaţa sunt ansambluri conţinute în tot universul. Aşa cum fiecare porţiune din hologramă conţine imaginea întregului, tot aşa fiecare porţiune din univers conţine întregul. Aceasta înseamnă că, dacă am şti cum să avem acces, am putea găsi galaxia Andromeda pe unghia degetului mare de la mâna stângă. Am putea, de asemenea, s-o găsim pe Cleopatra întâlnindu-se cu Cezar pentru întâia oară, pentru că, în principiu, tot trecutul şi implicaţiile pentru întreg viitorul sunt, de asemenea, conţinute în fiecare regiune minusculă a spaţiului şi timpului.

Materia neclară a sufletului

Reîncarnarea este un subiect dificil, pentru că au fost prezentate atâtea prostii despre ea, încât mulţi oameni o resping automat.

Descoperirile lui Cox sugerează că este posibil ca noi să preconizăm mereu viitorul în mod inconştient şi să luăm decizii bazate pe aceste informaţii. „Cu atenţie sau la întâmplare, noi ne alegem evenimentele pământeşti,“ spune Whitton. „Mesajul metaconştiinţei este că misiunea vieţii fiecărei fiinţe umane nu este întâmplătoare, nici nepotrivită. Văzută în mod obiectiv din starea dintre vieţi, fiecare experienţă omenească este, pur şi simplu, o altă lecţie în sala de clasă cosmică.“

După Stevenson, amintirea spontană a unei vieţi trecute este relativ obişnuită la copii, atât de obişnuită încât numărul cazurilor care merită să fie luate în considerare depăşeşte cu mult capacitatea personalului său de a le investiga. În general, copiii au între doi şi patru ani când încep să vorbească despre „cealaltă viaţă“ a lor şi, în mod frecvent, îşi amintesc zeci de amănunte, inclusiv numele lor, numele membrilor de familie şi ale prietenilor, locul în care au trăit, cum arăta casa lor, cum îşi câştigau existenţa, cum au murit şi chiar informaţii obscure, cum ar fi unde ascunseseră banii înainte de a muri sau, uneori, în cazurile care implicau crime, chiar cine i-a omorât.

Inconştientul joacă un rol de departe mai mare în firea şi destinul nostru decât am presupus noi până acum. Renaştem împreună cu indivizi pe care i-am cunoscut în existenţele precedente ,iar forţa conducătoare din spatele alegerilor pe care le facem este adesea afecţiunea sau un sentiment de vinovăţie sau de îndatorare. Responsabilitatea personală, nu întâmplarea, este arbitrul sorţii noastre.

Deşi condiţiile materiale ale unei persoane pot varia considerabil de la o viaţă la următoarea, conduita sa morală, interesele şi aptitudinile rămân aceleaşi. Indivizii care au fost criminali în existenţa anterioară tind să fie atraşi din nou spre un comportament criminal; oamenii care au fost generoşi şi buni continuă să fie generoşi şi buni şi aşa mai departe.

Nu ornamentele exterioare ale vieţii sunt cele care contează, ci cele interioare, bucuriile, tristeţile şi „creşterea interioară“ a personalităţii, care par a fi cele mai importante.

„Nu există apoi nici o judecată externă a conduitei noastre şi nici o fiinţă care ne schimbă dintr-o viaţă în alta în funcţie de meritele noastre. Dacă această lume este (citându-l pe Keats) ‘o vale în care se făuresc suflete,’ atunci noi suntem cei care ne făurim propriile suflete,“ afirmă Stevenson.

Cicatrici din vieți anterioare

Stevenson a descoperit şi un fenomen care nu a apărut în studiul lui Whitton, o descoperire care aduce mărturii încă şi mai spectaculoase despre puterea pe care o are mintea inconştientă de a sculpta şi influenţa circumstanţele vieţii noastre. A descoperit că încarnarea precedentă a unei persoane poate afecta, aparent, chiar forma şi structura corpului său fizic actual. De pildă, el a descoperit că acei copii din Burma care îşi amintesc vieţi anterioare în care au fost piloţi ai Forţelor Aeriene engleze sau americane şi au fost doborâţi în Burma, în timpul celui de-al II-lea război mondial, au toţi părul şi tenul mai deschise la culoare decât rudele lor.

A descoperit, de asemenea, cazuri în care trăsături faciale distinctive, deformări ale piciorului şi alte caracteristici, au fost purtate dintr-o viaţă în alta. Mai numeroase, printre acestea, sunt rănile fizice transmise ca cicatrici sau semne din naştere. Într-unul din cazuri, un băiat care îşi amintea că fusese asasinat în viaţa precedentă prin tăierea gâtului, încă avea de-a curmezişul gâtului un semn lung roşiatic, asemănător cu o cicatrice.

În alt caz, un băiat care îşi amintea că în încarnarea precedentă se sinucisese împuşcându-se în cap, avea două semne din naştere ca nişte cicatrice, care se aliniau perfect de-a lungul traiectoriei glontelui, una unde intrase glontele, iar cealaltă unde ieşise. Iar în altul, un băiat avea un semn din naştere asemănător cu o cicatrice de la o operaţie chirurgicală, completată cu o linie de semne roşii semănând cu rănile de la cusătură, exact în locul în care precedenta personalitate avusese o operaţie.

Asemenea semne nu doar furnizează unele dintre cele mai puternice dovezi ale reîncarnării, ci sugerează şi existenţa unui fel de corp nonfizic intermediar care funcţionează ca un purtător al acestor atribute între o viaţă şi cea care urmează. El afirmă: „Mi se pare că amprenta rănilor personalităţii precedente trebuie să fie purtată între vieţi de un fel de prelungire a corpului, care la rândul său acţionează ca un şablon pentru producerea pe un corp fizic nou a semnelor din naştere şi a deformărilor corespunzătoare rănilor de pe corpul personalităţii precedente.“

„Corpul-şablon“ teoretizat de Stevenson este un ecou al afirmaţiei lui Tiller, conform căreia câmpul energetic omenesc este un şablon holografic care ghidează forma şi structura corpului fizic. Altfel spus, este un fel de proiect tridimensional în jurul căruia se formează corpul fizic.

Holograma Cartea Vieții

Nu este nevoie ca cineva să fie într-o criză care să îi ameninţe viaţa ca să viziteze dimensiunea de după viaţă. Există mărturii că pe acest tărâm se poate ajunge şi în timpul experienţelor extracorporale.

În scrierile sale, Monroe descrie câteva vizite în nivele ale realităţii în care s-a întâlnit cu prieteni decedaţi. Un vizitator al lumii morţilor încă şi mai priceput a fost misticul suedez Swedenborg. Născut în 1688, Swedenborg a fost Leonardo da Vinci al epocii sale. În tinereţe a studiat ştiinţele.

Era matematicianul de frunte al Suediei, vorbea nouă limbi, era gravor, politician, astronom şi om de afaceri; ca hobby construia ceasuri şi microscoape; a scris cărţi despre metalurgie, teoria culorilor, comerţ, economie, fizică, chimie, minerit şi anatomie şi a inventat prototipuri pentru aeroplane şi submarin. Pe lângă toate acestea, el şi medita cu regularitate, iar când a atins vârsta mijlocie, a dezvoltat capacitatea de a intra în transă profundă în timpul căreia îşi părăsea corpul şi vizita ceea ce i se părea lui a fi cerul şi conversa cu „îngeri“ şi „spirite“.

Cel mai uimitor lucru din relatările lui Swedenborg din tărâmul de după viaţă este cât de strâns oglindesc acestea descrierile făcute de cei care trec prin experienţele din pragul morţii în timpurile moderne. De exemplu, Swedenborg vorbeşte despre trecerea printr-un tunel întunecos, întâmpinarea de către spirite care îi urează bun venit, peisaje mai frumoase decât oricare altele de pe pământ şi unde timpul şi spaţiul nu mai există, o lumină strălucitoare care emite un sentiment de iubire, apariţia în faţa unor fiinţe de lumină şi învăluirea într-o pace şi serenitate atotcuprinzătoare.

El spune, de asemenea, că i s-a îngăduit să observe direct sosirea în cer a unor persoane recent decedate şi să urmărească cum aceştia erau supuşi la revederea vieţii, proces pe care el l-a numit „deschiderea Cărţii Vieţilor“. A confirmat că în timpul acestui proces, o persoană asista la „tot ce fusese sau făcuse vreodată“, dar a adăugat o întorsătură unică. După Swedenborg, informaţiile care se trezeau în timpul deschiderii Cărţii Vieţilor erau înregistrate în sistemul nervos al corpului spiritual al persoanei.

Astfel, pentru a stârni revederea vieţii, un „înger“ trebuia să examineze întregul corp al individului, „începând cu unghiile fiecărei mâini şi continuînd prin tot corpul.“

Comunicarea cu îngerii

Swedenborg face şi referiri la ghemurile de gânduri pe care le foloseau îngerii ca să comunice şi spune că nu erau diferite de portretizările pe care le putea vedea în „substanţa ondulată“ care înconjura o persoană. Ca majoritatea celor care au trecut prin experienţe în pragul morţii, el descrie aceste năvăliri telepatice de cunoştinţe ca un limbaj pictural atât de plin de informaţii, încât fiecare imagine conţine o mie de idei.

Pe lângă utilizarea portretizărilor, îngerii folosesc şi un limbaj ce conţine concepte care sunt dincolo de înţelegerea omenească. De fapt, motivul principal pentru care aceştia folosesc portretizările este că aceasta este singura modalitate prin care pot realiza măcar o palidă versiune a gândurilor şi ideilor lor, inteligibilă pentru fiinţele umane.

Experienţele lui Swedenborg se coroborează chiar şi cu unele dintre cele mai puţin obişnuite elemente relatate de cei care au avut experienţe în pragul morţii. El a observat că în lumea spiritelor nu mai este necesar să consumi hrană, dar a adăugat că informaţiile îi iau locul ca sursă de nutriţie. A spus că atunci când spiritele şi îngerii vorbeau, gândurile lor se legau continuu în imagini tridimensionale simbolice, în special animale.

De exemplu, a relatat că atunci când îngerii vorbeau despre iubire şi afecţiune „sunt prezentate animale frumoase, ca mieii…“. Când îngerii vorbesc totuşi despre emoţii negative, acestea sunt portretizate prin „animale hidoase, violente, nefolositoare, ca tigrii, urşii, lupii, scorpionii, şerpii şi şoarecii.“

Universul nostru este creat şi susţinut în mod constant de două fluxuri ondulatorii, unul venind din cer şi altul din propriul nostru suflet sau spirit.

„Suntem constituiţi prin intersectarea a doi curenţi, unul direct, din divin şi altul indirect, din divin prin mediul nostru. Ne putem vedea pe noi înşine ca modele de interferenţă, pentru că influxul este un fenomen ondulatoriu, iar noi ne aflăm acolo unde undele se întâlnesc.“ Şi Swedenborg credea că, în pofida  calităţilor fantomatice şi efemere, cerul este de fapt un nivel al realităţii mai fundamental decât lumea noastră fizică.

El este, spune Swedenborg, sursa arhetipală din care provin toate formele pământene şi la care toate formele se întorc, un concept nu prea diferit de concepţia lui Bohm despre ordinea implicită şi cea explicită. Pe lângă aceasta, el crede şi că tărâmul de dincolo de viaţă şi realitatea fizică sunt diferite ca grad şi nu ca tip, iar lumea materială este numai o versiune îngheţată a realităţii cerurilor construită de gând.

Materia, care cuprinde şi cerul, şi pământul, „curge în etape“ din divin, spune Swedenborg şi „cu fiecare nouă etapă, ea devine mai generală şi în consecinţă mai grosolană şi mai nedesluşită, şi devine mai lentă şi deci mai vâscoasă şi mai rece.“

Sursa: https://carteadaath.com/?s=universul+holografic

Universul Holografic- Michael Talbot, găsești cartea aici: www.edituracarteadaath.ro

Te-ar putea interesa și:

Curs de Miracole: Semnificația Miracolelor

Bhagavad Gita- Cântarea lui Dumnezeu 

46 Afirmații spirituale de Florence Scovel Shinn

Calea spre iluminare- Fl. Scovel Shinn-rezumat

Imagine: www.pixabay.com