Oamenii sunt fericiți când copilul lor interior este în armonie și conectați la ei.
Copilul interior ghidează pașii adultului
Copilul nostru interior reprezintă sinele originar, forma pură în care am intrat în această lume. Acesta conține capacitatea de a experimenta minunea, bucuria, nevinovăția, sensibilitatea și jocul.
Mediul, familia, societatea, cultura , ne formează și ne forțează să reprimăm copilul interior . În timp ce majoritatea adulților cresc fizic, nu ajung niciodată la maturitate emoțională. Iar acest lucru lasă urme adânci sub formă de traume, care ne creează blocaje la nivel de subconștient. Atunci când negăm și nu vrem să auzim vocea copilului care strigă în interiorul nostru, acumulăm un bagaj psihologic greu. Bagajele nerezolvate ne conduc spre probleme de natură emoțională, disfuncții în relații, boli psihice și fizice.
Lipsa legăturii conștiente cu copilul nostru interior este una dintre cauzele majore ale problemelor grave pe care le vedem în societatea de astăzi.
Să lucrezi cu copilul tău interior nu înseamnă să te întorci la un comportament copilăresc, ci înseamnă reconectarea cu partea din tine care aparține copilului ce are nevoie de iubire, atenție, grijă, acea parte din tine care crede în inocență, în frumos, armonie și bucurie. Copilul interior este starea de puritate și inocență.
Pentru a îndepărta vinovăția, rușinea, teama, ura și furia pe care o manifestăm și o purtăm în noi ca adulți, trebuie să vindecăm copilul nostru interior. Iar pentru a face acest lucru, mai întâi trebuie să câștigăm încrederea copilului interior prin iubirea și atenția noastră. Dialogul cu el ne poate ajuta să ne desprindem de trecut și să ne privim în prezent cu mai multă blândețe și înțelegere. Iar când vom ajunge să ne privim cu acceptare și iubire, atunci vom putea privi întreaga lume prin ochii compasiunii și empatiei.
Oamenii fericiți sunt cei care se bucură de o imagine sănătoasă despre ei înșiși, atunci sunt conectați la copilul lor interior
Moussa Nabati ne spune prin numeroase mărturii că niciodată: nu adultul este cel care suferă, ci copilul din el. Atunci, pentru a se elibera de trecut și a-și găsi echilibrul, omul trebuie să-și caute copilul interior, să-l asculte și să facă pace cu el pentru a-l vindeca.
Orice ființă umană adăpostește în ea, asemenea unei păpuși rusești, două Eu-ri, unul de copil și unul de adult. Cel de copil, purtat de o emoționalitate debordantă, oscilează între dramatizare anxioasă și agitație euforică. Eul adult, supus principiului de realitate, este capabil să se comporte într-un mod lucid. Eul de copil, este un adevărat înger păzitor dacă copilăria lui a fost una fericită și petrecută în siguranță. În schimb, dacă a fost victimă a maltratărilor sau a asistat la suferința unuia dintre părinți, sau a ambilor, atunci riscă să fie un persecutor plasându-l pe adult în contexte de eșec sau dependențe afective. Căci, copilul interior este cel care ghidează pașii adultului.
Astfel, fiecare ființă umană conține în ea două ego-uri, două Eu-ri, două împărății, orice ființă umană este bipolară și bilaterală. Eul adult reprezintă partea ieșită a aisbergului, este sediul conștiinței, al judecății, al voinței și al acțiunii. Cu toate acestea, în caz de un conflict, el riscă să se vadă scufundat, influențat, ținut în lesă de puterea copilului interior, despre care nu are nicio cunoștință și pe care eșuează să-l stăpânească.
În condițiile de forță sau slăbiciune, de buna sau rea imagine pe care o are despre sine, în frici sau lașitate, starea Eului adult depinde de starea de sănătate a copilului interior, de soliditatea sau fragilitatea lui. Copilul interior îi ghidează pașii adultului spre fericire sau îl precipită spre neliniști și dependențe emoționale, în pofida inteligenței și a voinței adultului, fără voia lui.
Când adultul este sub influența inconștientă a copilului interior, el încetează să simtă și să reacționeze ca adult. Devine orb, pierzându-și autonomia psihică. Se scufundă în nisipurile mișcătoare ale unei afectivități excesive, ale unei emoționalități dezordonate, senzitive, infantile. Este motivul pentru care el se află în mod repetat prins în excese nocive. Tocmai lipsa de măsură, exagerarea emoțională, servește drept revelator și indicator al prezenței copilului în spatele măștii adultului.
Sesizat, după aceea, de regret și de culpabilitate, el își reproșează naivitățile, pe care se străduiește să le explice spunând: ” Nu știu ce m-a apucat”, sau ” Era ceva mai puternic decât mine”.
Tot așa, cea mai mică frustrare poate deveni pentru el insuportabilă sau gravă, riscând să-l destabilizeze reactivându-i temerile lui infantile de a se vedea respins, de unde vine aviditatea lui afectivă și căutarea obsesională de reasigurare și de securitate.
Prin urmare, copilul din noi și nu adultul care suntem se teme că nu va fi iubit sau că va fi judecat, criticat, că i se va reproșa ceva. El este cel care se îndoieșe de capacitățile lui, necrezându-se la înălțime, perceptându-se inutil sau rău, dramatizând orice problemă, ezitând în fața alegerilor vieții fără să reușească să se decidă.
Tot el este cel care se epuizează ca să placă, să strălucească, să se facă remarcat, să se laude, să seducă prin intermediul reușitei și al renumelui, pentru a se crede cineva, pentru a fi recunoscut, dorit, important și iubit.
Astfel, adultul, sechestrat de copilul din el, poate părea imatur, infantil, suferind de subdezvoltare psihică. Privat de autonomie și împiedicat să se dezvolte, el își risipește energia vitală luptând, într-un fel, contra lui însuși, combatând accesele de angoasă, de ambivalență și de culpabilitate emise de copilul lui interior. Cu cât mai mult se înverșunează adultul contra acestor manifestări, cu atât le face mai agresive, epuizându-și în același timp propriile lui resurse de energie.
Oamenii sunt fericiți când copilul lor interior este în armonie
Oamenii care se simt bine în pielea lor, bucurându-se de pace interioră, capabili să simtă bucurie și să deguste micile și marile plăceri ale vieții, sunt cei care, din cauza prezenței în ei a acestui înger păzitor, se bucură de o imagine sănătoasă despre ei înșiși. Încrezători în capacitățile lor și conștienți de limitele lor, ei acceptă ceea ce au și ceea ce sunt în prezent, fără să se lase dominați de nostalgie, panică sau euforie. Aceștia au privilegiul de a adăposti un băiețel sau o fetiță care îi sprijină la modul încrezător și fericit, ca un înger păzitor. Numai acesta este susceptibil să susțină dezvoltarea vitală și identitară a adultului.
Copilul interior apare deci, sub două fațete: întunecată sau luminoasă, în funcție de ceea ce a integrat din trecutul lui familial și transgenerațional, de ceea ce a îndurat, de ceea ce a reușit sau a eșuat să surmonteze.
Din ce motive copilul interior se comportă la unii adulți ca persecutor, împiedicându-i să fie în mod autentic ei înșiși, să trăiască și să se dezvolte în pace, în compania celor pe care îi iubesc ?
Adultul nu reușește să-și realizeze fericirea dacă se epuizează în conflicte interioare, este așa pentru că este imatur, insuficient de adult în consecință, în ciuda vârstei lui, din cauza dominării de către copilul interior care îi extrage elanul vital. De ce totuși, acesta acționează într-un mod atât de distructiv ?
Aceasta se produce astfel atunci când adultul nu și-a trăit deplin copilăria, cu tot ceea ce această perioadă comportă ca legeritate și lipsă de griji în numele lui propriu, pe funcția și pe locul lui, la locul și timpul lui. El rămâne pueril, infantil, de multe ori de-a lungul întregii lui existențe, înțepenit de trecutul lui, pentru că s-a plasat prea precoce într-o poziție de adult, adică s-a maturizat prea rapid .
El nu a gustat din micimea lui, să fie destul de copil. Fiind copleșit de angoase și culpabilitate, el a trebuit să evadeze din copilăria lui pentru a trece în funcția de păzitor sau terapeut al părinților săi. Este cazul când adultul a trăit o istorie familială dificilă. El a îndurat maltratare sau a asistat ca spectator pasiv și neputincios la suferințele părinților: divorț, boală, depresie, șomaj, etc.
Această copilărie albă, adică non-trăită, ca o foaie albă, nimic scrisă pe ea, este ca o noapte albă fără somn, nu este consumată fizic și nu va dispărea dizolvată în neant. În loc să se absoarbă în mod natural și să se integreze în psihism, ea se deconectează pentru a pleca undeva în invizibilitatea catacombelor labirintice ale inconștientului.
Cu toate acestea, ea va izbucni, mai devreme sau mai târziu, ca o fantomă rătăcitoare și răufăcătoare, pentru că este nefericită. Ea revine după o lungă perioadă de hibernare, sub formă de simptome deranjante, obsedante și neânțelese pentru adult, fără să aibă vreo cauză înțeleasă cu realitatea sa prezentă.
Nu adultul este cel care suferă, ci, prin el, copilul lui interior suferă.
Astfel, cu cât adultul și-a trăit într-un mod mai puțin sănătos viața lui de copil, cu atât mai mult va fi el urmărit de întoarcerea fantomei care cere satisfacerea cererilor rămase cândva în suspensie.
Iată de ce, multe persoane în vârstă decad în copilărie, devenind capricioase, anxioase, nerăbdătoare. Este sigur că pe măsură ce omul îmbătrânește și își descoperă copilul interior, el se apropie mai mult de copilăria lui, mai ales dacă aceasta a fost dificilă și nu a fost trăită deplin.
Este de neconceput să devii cu adevărat adult dacă nu ai fost, mai întâi copil, apoi adolescent. Adultul se arată infantil pentru că a fost privat de copilărie, nu și-a trăit-o cum trebuia. Apoi această copilărie non-trăită se transformă într-o fantomă care vine să-l bântuie pe adult cu singurul scop de a se face recunoscută și înțeleasă.
A vindeca copilul nostru interior înseamnă a-l căuta, a-l recunoaște, a-l asculta pentru a aduce pacea în legăturile noastre cu el. Copilul interior nu cere decât să fie primit și ascultat. Este singurul mod pentru el de a se degaja, datorită securității regăsite, de puterea fantomei, liniștind prin aceasta și pe adultul care constituie casa lui.
Te-ar putea interesa și: 42 Citate Balsam pentru Suflet – Robin Sharma
Vindecare prin eliberarea de frică
Iluzia Eului: Eul este un produs al minții
Cauzele greutăților vieții: Ego-ul este problema !
Imagine: www.pixabay.com