Skip to content

Factorul de Atractie- formula în 5 pași(The Most Important )

factorul de atractie

Care Este Secretul Pentru A Schimba Totul In Viata? Află din cartea ”Factorul de Atractie” de Joe Vitale

Aprecieri ale cărții ” Factorul de Atracţie” de Joe Vitale

„Această carte îi loveşte pe oameni drept în moalele capului şi îi face să reflecteze. Este manualul suprem de sporire a potenţialului personal şi va face mare vâlvă.“ -Nerissa Oden

„De ce au unii oameni tot norocul de pe lume şi obţin orice vor, iar alţii se aleg doar cu o strădanie continuă? Există oare un «secret» pe care, dacă l-am cunoaşte, am putea schimba totul? Da, cu siguranţă – şi Joe Vitale ştie care este acesta. Recomand călduros cartea ” Factorul de atracţie” tuturor acelora care urmăresc să-şi modifice relaţia cu banii şi prosperitatea – sau care vor doar să se delecteze cu o lectură minunată.“- Bill Harris

„Trebuie să ştiţi că aceasta nu este doar o carte. Conţine formula cheie pentru eliberarea «geniului» ascuns în interiorul dumneavoastră, astfel încât să-i puteţi încredinţa împlinirea dorinţelor personale. Pur şi simplu, aceasta este singura carte de care aveţi nevoie pentru a obţine de la viaţă tot ce vă doriţi. Cumpăraţi-o chiar acum.“ – Craig Perrine

„Extraordinara abilitate a lui Joe Vitale de a-i învăţa şi pe alţii ceea ce ştie, prin intermediul povestirilor captivante şi cu o mare putere de influenţă, nu a fost utilizată niciodată până acum atât de eficient ca în Factorul de atracţie. Cartea aceasta ar trebui citită de fiecare om de pe planetă, deoarece nu poate fi o lecţie mai importantă decât să deprindem aptitudinea nelimitată de a atrage prosperitatea în vieţile noastre, trăind potrivit scopurilor şi pasiunilor personale. De o importanţă covârşitoare!“ -Bob Doyle

Cum obțin ceea ce vreau?

Aveţi nelinişti şi insatisfacţii în viaţă? Sunteţi dispus să aflaţi mai mult despre o formulă simplă în cinci paşi care vă va schimba în întregime viitorul.

Toată lumea are dorinţa de a descoperi marile secrete ale succesului, de a obţine satisfacţia supremă în viaţă şi de a găsi calea împlinirii personale. Minţii noastre îi plac lucrurile complicate, însă nu puteţi complica Adevărul. Prin însăşi natura lui, Adevărul este întotdeauna simplu. Avem nevoie doar să aplicăm adevărurile simple şi viaţa noastră se poate schimba în mod miraculos într-o clipă.

Imaginaţi-vă cum ar fi dacă am şti care a fost cauza tuturor lucrurilor pe care le atragem în viaţă şi cum ne putem schimba punctul de atracţie magnetic, astfel încât să obţinem numai lucrurile pe care ni le dorim cu adevărat?

”Amintiţi-vă faptul că lucrurile sunt simboluri, iar ceea ce simbolizează ele este mai important decât simbolul însuşi.” Judecătorul Thomas Troward, citat în Attaining Your Desires („Împlinirea dorinţelor“).

Totul vine din interior. Sunteţi prima şi ultima autoritate din viaţa dumneavoastră.

În loc să respingeţi ceva ce ar putea funcţiona, doar pentru a dovedi că aveţi dreptate, de ce să nu acceptaţi acel lucru, pentru a putea să creşteţi?

Respingerea este deseori o modalitate de a deforma mesajele. Este un mecanism de autoapărare. Dacă desfiinţaţi o carte, o idee sau o metodă care v-a fost oferită, ajungeţi să aveţi dreptate – şi să rămâneţi exact acolo unde vă aflaţi.

Lester Levenson- Keys to the Ultimate Freedom („Soluţii pentru libertatea supremă“)

Dacă nu ne place ce ni se întâmplă în viaţă, tot ce avem de făcut este să ne schimbăm conştiinţa — şi lumea exterioară se va schimba pentru noi!

A şti că viaţa poate fi altfel pentru fiecare dintre noi şi că ea însăşi ne va sprijini să obţinem ceea ce vrem- aceasta este ideea care stă la baza procedeului în cinci paşi, adică Factorul de Atracție.

Iată un indiciu al modului în care funcţionează, preluat din cartea scrisă în 1921 de Genevieve Behrend– ”Your Invisible Power” („Puterea voastră invizibilă“): „Încercaţi să vă aduceţi aminte că imaginea la care vă gândiţi, pe care o vedeţi şi o simţiţi, este reflectată în Mintea Universală şi, datorită legii naturale a acţiunii şi reacţiunii, trebuie să se întoarcă la dumneavoastră, fie în formă spirituală, fie în formă fizică.“

”Activităţile pe care le observăm în lumea exterioară sunt absolut tipice pentru ceea ce se petrece în lumea interioară de gânduri şi simţiri ale omului…”- Charles Brodie Patterson- The Law of Attraction („Legea atracţiei“)

Calea cea mai scurtă pentru a vă face viaţa aşa cum v-o doriţi: Fiţi fericit acum

Fericirea este scopul tuturor oamenilor. Şi încă un secret: Nu este nevoie să aveţi nimic în plus pentru a fi fericit chiar acum. Puteţi alege pur şi simplu să fiţi fericit.

„Dacă nu plătiţi acum pentru o pereche de pantofi mai mult decât plăteaţi înainte pentru o maşină, mai aveţi de lucrat la conştiinţa prosperităţii.“ -Randy Gage- 101 Keys to Your Prosperity („101 soluţii pentru prosperitate“).

Factorul de atracție- 5 pași spre succes- Joe Vitale

Odată ce veţi afla secretul Factorului de Atracţie, veţi scăpa de orice îngrijorare şi de îndoiala de sine. Nu veţi mai avea de ce să vă întrebaţi ce vă va aduce viitorul, deoarece veţi fi capabil să vă creaţi viitorul pe care-l veţi dori, utilizând formula simplă în cinci paşi:

Pasul 1- Trambulina (Conştientizarea a ceea ce nu vreţi)

Ce veţi auzi dacă veţi intra în orice local? Bârfe, văicăreli, supărări, lucruri negative.

Ce veţi auzi dacă veţi intra în orice sală de mese a unei mari companii? Bârfe, văicăreli, supărări, lucruri negative.

Ce-aţi auzi dacă aţi trage cu urechea la discuţiile din orice familie în timpul cinei? Bârfe, văicăreli, supărări, lucruri negative.

Majoritatea oamenilor de pe globul pământesc sunt blocaţi la acest nivel de conştiinţă. Este nivelul adoptat de mass-media. Este nivelul celor mai multe conversaţii. Este nivelul energiei inferioare. Este tocmai nivelul care îi menţine pe oameni exact în starea în care se află în prezent.

Majoritatea oamenilor vorbesc mai tot timpul despre ceea ce nu vor:

– Nu vreau să mai am durerea asta de spate.

– Nu vreau să mai am durerea asta de cap.

 – Nu mai vreau să primesc atâtea facturi.

– Nu vreau să mă mai chinui atât cu afacerile.

 Ştiţi continuarea listei. Aveţi şi dumneavoastră una.

Orice om se simte bine când se plânge cuiva. Parcă nu mai este atât de singur. Are impresia că s-a făcut auzit. Este oarecum mai uşurat. Uneori primeşte chiar răspunsuri care-l ajută să-şi amelioreze problemele.

Ceea ce nu înţelegem este faptul că în acest fel activăm Factorul de Atracţie într-un mod negativ.

Atunci când spunem „nu mai vreau să primesc atâtea facturi“, ne concentrăm asupra – aţi ghicit – facturilor! Spiritul vieţii ne aduce lucrurile asupra cărora ne concentrăm. Deci, dacă vorbiţi despre facturi, veţi primi tot facturi. Le veţi atrage, consumând energie în direcţia lor.

Conştientizarea a ceea ce nu vreţi este trambulina de pe care vă luaţi avânt către miracolele dumneavoastră. A şti ceea ce nu vreţi reprezintă pur şi simplu realitatea curentă. Iar realitatea se poate schimba.

Pentru a atinge acele obiective pe care nu le-aţi mai atins vreodată, s-ar putea să fie nevoie să vă ridicaţi la alte niveluri şi să intraţi în legătură cu oameni noi, pe un teren nou.

Deci, pentru Pasul Unu, tot ce trebuie să faceţi este să observaţi asupra cărui lucru vă îndreptaţi atenţia. Unde vă stau gândurile? Care vă sunt subiectele de conversaţie? Răspunsurile pe care le veţi da vor fi trambulina de pe care veţi sări la următorul pas al acestui procedeu miraculos de materializare…

2. Pasul 2- Îndrăzniți să faceți ceva care să merite cu adevărat

Către ce acţiune vă îndreaptă impulsurile dumneavoastră interioare?

A şti ceea ce vreţi – care vă este chemarea, scopul, idealul, provocarea, visul – reprezintă pasul următor pentru a atrage ceea ce vă doriţi.

Majoritatea oamenilor nu au nicio idee despre ceea ce vor. Sau, dacă au, gândesc în termeni modeşti.

Mintea poate fi solicitată să găsească răspunsuri pentru dumneavoastră. Când vă puneţi întrebări – de exemplu, „Cum aş putea deveni primul multimiliardar din lume?“ – mintea dumneavoastră îşi începe misiunea de căutare-şi-găsire. Întrebarea formulată o îndeamnă să găsească o soluţie.

Pasul Doi în cadrul procedeului Factorului de Atracţie solicită să alegeţi ceea ce vreţi şi să o faceţi în aşa fel încât să vă activaţi mintea pentru a realiza obiectivul propus.

Dacă înţelegeţi faptul că puteţi avea orice, puteţi ajunge în orice poziţie, puteţi face orice, atunci întrebarea care se pune este: „Ce vreţi?“

Iată care este secretul: Trucul este să inversaţi pe rând fiecare dintre nemulţumirile pe care le aveţi pentru a găsi ceea ce vreţi CU ADEVĂRAT. Începeţi de acum să vă concentraţi asupra locului unde vreţi să ajungeţi, nu asupra celui în care aţi fost sau sunteţi în prezent.

 „Nu mai vreau să am durerea asta de cap“ devine „Vreau să am o minte limpede“.

„Nu mai vreau atâtea facturi“ devine „Vreau să am mai mulţi bani decât am nevoie pentru orice îmi doresc“.

 „Nu vreau să mă mai chinui atât cu afacerile“ devine „Vreau ca afacerile să-mi meargă simplu şi fără efort”.

Este o metodă de reformulare, pentru a enunţa ceea ce vreţi în loc de ceea ce nu vreţi. Tot ceea ce fac eu este să exprim inversul nemulţumirii pe care o am. Refaceţi fraza, schimbându-i sensul cu 180 de grade.

Mutând direcţia concentrării către ceea ce vreţi cu adevărat, veţi fi antrenaţi în direcţia dorită.

Aşa cum scria Deepak Chopra în cartea ”The Spontaneous Fulfillment of Desire” („Îndeplinirea spontană a dorinţelor“), „Nu avem cu adevărat nevoie decât de claritate şi de intenţie. Apoi, dacă putem înlătura din cale ego-ul, intenţiile se autoîmplinesc.“

Aşadar, vedeţi cum stau lucrurile, s-ar părea că ne creăm vieţile pe baza percepţiilor noastre. Dacă ne îndreptăm atenţia asupra lipsurilor, vom avea şi mai multe lipsuri. Dacă ne concentrăm asupra scuzelor, vom atrage şi mai multe blocaje. Percepţia noastră devine un magnet care ne trage în direcţia în care vrem să mergem.

Dacă nu vă alegeţi în mod conştient destinaţia, veţi merge acolo unde vă va îndruma subconştientul. Pentru a-l parafraza pe faimosul psiholog elveţian Carl Jung, „Până când nu veţi aduce subconştientul în zona conştientă, acesta vă va dirija viaţa şi îl veţi numi soartă.“

În privinţa asta, cei mai mulţi dintre noi au trecut pe pilot automat. Pur şi simplu nu au înţeles că pot prelua controlul. Cunoaşterea propriilor dorinţe vă este de ajutor pentru a vă îndrepta cursul vieţii în direcţia în care vă doriţi.

Libertatea şi puterea ne vin de la cunoaşterea a ceea ce vrem, fără să devenim prizonierii dorinţelor noastre.

Scrieţi-vă dorinţele!

Cu alte cuvinte, dacă vă doriţi o casă nouă, dar nu vreţi ca şi vecinul să aibă una, înseamnă că v-aţi împotmolit într-o atitudine egoistă, care semnifică într-adevăr lăcomia. Dar dacă vreţi o casă nouă şi vă gândiţi că toată lumea ar trebui să aibă una, atunci vă aflaţi în armonie cu spiritul creaţiei şi veţi atrage sau veţi fi atraşi de casa cea nouă.

Trebuie să ştiţi că pe lume nu există insuficienţă. Universul este mai mare decât egoismul nostru şi ne poate oferi mai mult decât îi cerem. Misiunea noastră este să cerem pur şi simplu, cu onestitate, ceea ce vrem, fără a urmări să facem vreun rău altcuiva sau să-i controlăm pe alţii.

Dorinţa vine de la spiritul interior.

Adevăratul secret pentru a primi orice vreţi este să doriţi ceva fără să simţiţi nevoia de a-l obţine neapărat.

Pregătiţi-vă să atrageţi miracolele în viaţa dumneavoastră! Prosperitatea este abilitatea de a face ceea ce vreţi să faceţi în momentul în care vreţi s-o faceţi.- Raymond Charles Barker, ”Treat Yourself to Life”.

3. Pasul 3- Secretul revelat

Fiecare dintre noi are o limită pe care şi-a fixat-o pentru propria libertate. Avem nevoie de un „instructor în miracole“ care să ne ajute să vedem că în realitate nu există niciun fel de limite.

Simplu. Concentraţi-vă asupra a ceea ce vreţi şi stabiliţi-vă drept una dintre intenţii să găsiţi pe cineva care să vă ajute să vă debarasaţi de vechile convingeri, astfel încât să vă puteţi crea viaţa pe care o doriţi. Ajutorul există. Spuneţi lumii care vă este intenţia şi îngăduiţi-i să se prezinte înaintea dumneavoastră.

„Ce semnifică faptul că nu am încă ceea ce vreau?“

Răspunsul la această întrebare vă va dezvălui care vă sunt credinţele. De exemplu, dacă spuneţi:

„Trebuie ca mai întâi să fac cutare sau cutare lucru“, înseamnă că aveţi convingerea că trebuie să faceţi ceva înainte de a putea avea ceea ce doriţi.

Dacă spuneţi „Sufletul meu nu vrea să am acest lucru“, atunci vă afirmaţi propriile convingeri despre ceea ce credeţi că sufletul doreşte pentru dumneavoastră.

Dacă spuneţi „Nu ştiu cum să obţin ceea ce vreau“, atunci iese la iveală convingerea că trebuie să ştiţi cum să obţineţi ceea ce vreţi înainte de a putea primi

Ce este o credință ?

Potrivit lui Bruce Di Marsico, creatorul Metodei Alegerii, un instrument minunat pentru explorarea credinţelor, „O credinţă înseamnă să crezi că ceva este adevărat, real. Credinţa nu este provocată de ceva, este creată prin alegere. Credinţa despre existenţa unui lucru nu este echivalentă cu existenţa acelui lucru.“

Cu alte cuvinte, o cămaşă nu este o credinţă. Este un lucru real. Este ceva ce există. Dar a spune că o anumită cămaşă este bună sau nu pentru persoana dumneavoastră, asta reprezintă o credinţă.

Iată 10 credinţe autolimitatoare :

  • 1. Nu sunt suficient de bun(ă) pentru a fi iubit(ă).
  •  2. Orice aş face, se dovedeşte că ar fi trebuit să fac altceva.
  • 3. Dacă ceva nu s-a întâmplat până acum, nu se va mai întâmpla niciodată.
  • 4. Nu m-aţi vrea dacă aţi şti cum sunt cu adevărat.
  • 5. Nu ştiu ce vreau.
  • 6. Îi supăr pe ceilalţi.
  • 7. Contactul sexual este ceva murdar şi dezgustător; limitaţi-l la persoana pe care o iubiţi.
  •  8. Mai bine este să încetezi să doreşti orice lucru; dacă îţi faci speranţe prea mari, poţi fi rănit.
  • 9. Dacă voi avea un eşec, mă voi simţi prost multă vreme şi voi fi speriat(ă) de perspectiva de a repeta încercarea.
  • 10. Ar fi trebuit să rezolv problemele acestea până acum.

Toate cele de mai sus sunt credinţe ori convingeri. Uneori aveţi nevoie ca o altă persoană să vi le scoată în evidenţă.

Ceea ce vă doriţi să faceţi este să înlocuiţi credinţele negative cu unele pozitive, ca:

  •  ● Banii reprezintă o formă firească de manifestare a universului.
  • ● Este bine să fii bogat.
  • ● Nu am nevoie să muncesc din greu pentru a câştiga bani.
  • ● Sunt destinat să posed o avuţie importantă.
  •  ● Personalul din subordinea mea câştigă bani pentru mine.
  •  ● Îmi gestionez bine banii şi avuţia.

Cea mai mare parte din credinţele dumneavoastră le-aţi căpătat încă din copilărie. Pur şi simplu le-aţi absorbit. Acum a venit momentul să vă treziţi. Dispuneţi de capacitatea de a alege. Puteţi să vă debarasaţi de acele credinţe indezirabile pentru a le înlocui cu altele care să vă servească mai bine.

4. PASUL PATRU: NEVILLIZAŢI-VĂ SCOPURILE

Trebuie mai întâi să simţiţi lucrul pe care îl doriţi, ca şi cum l-aţi avea deja= nevillizarea scopului.

„Simte-te ca şi cum dorinţa ţi-ar fi fost îndeplinită“. Aceasta este cheia. Acesta este secretul. Trebuie să învăţaţi cum să vă „nevillizaţi scopul“, simţind că dorinţa v-a fost îndeplinit.

Trebuie să simţiţi orice lucru pe care vreţi să-l atrageţi. Chiar dacă vi-l imaginaţi – îl vedeţi cu ochii minţii – , până când nu simţiţi că este deja săvârşit, vă va lipsi pasul fundamental al procesului de atracţie. Pasul acesta lipseşte practic din toate cărţile de autoajutorare. Lipseşte din majoritatea tehnicilor de hipnoză, vizualizare şi din alte programe de expansiune a conştiinţei.

Până când nu te dedici unui scop, cât timp eziţi, poţi fi uşor tras înapoi, eşti mereu lipsit de eficienţă.

”Întregul proces de obţinere a bogăţiilor intelectuale, spirituale şi materiale poate fi rezumat într-un singur cuvânt: Recunoştinţă”.- Joseph Murphy ”Your Infinite Power to Be Rich” („Puterea infinită de a fi bogat“)

5. PASUL CINCI: SECRETUL SUPREM

Iată un secret care s-ar putea să vă surprindă: când vreţi să aveţi ceva, dar puteţi cu toate acestea să trăiţi şi fără acel lucru, vă sporiţi şansele de a-l obţine. Este una dintre ironiile vieţii.

Atâta vreme cât vă doriţi ceva în joacă, dar nu sunteţi disperaţi să obţineţi lucrul respectiv, probabilitatea ca universul să vi-l aducă repede este mai mare.

 Dar imediat ce spuneţi „Trebuie neapărat să am acest lucru“, începeţi să-l îndepărtaţi.

De ce?

Pentru că trimiteţi în exterior energie care respinge ceea ce spuneţi că vreţi. Pentru că vă concentraţi asupra nevoii şi nu asupra momentului. Pentru că nu aţi aflat secretul suprem, pasul cinci: Detaşarea.

Celor mai mulţi dintre noi, printre care mă număram şi eu, nu ne place să ne detaşăm şi să lăsăm lucrurile în voia lor, pentru că în acest fel nu mai avem cu ce să ne luptăm. Nu mai există dramatism. Majoritatea oamenilor, dacă nu pot să se lupte şi să se zbată, nu simt că au realizat cu adevărat ceva merituos. Lupta ne dă senzaţia de înfăptuire. Cel puţin putem spune: „Ei, am încercat“.

Ego-ul este mult stimulat prin luptă.

Ego-ul ajunge să simtă că îndeplineşte un lucru valoros. Ei bine, e în ordine. Dacă ego-ul dumneavoastră are nevoie de laude, lăsaţi-l să lupte pentru unele dintre lucrurile pe care vi le doriţi. Dar adevărul este că nu aveţi nevoie să vă luptaţi câtuşi de puţin. Există şi o altă cale… una mai uşoară.

Avem în noi cel puţin două fiinţe distincte, nu atât personalităţi, cât aspecte ale minţii: Sinele Unu şi Sinele Doi.

Sinele și detașarea

Sinele Unu poate fi asemănat cu ego-ul, acea parte care vrea să deţină controlul. Sinele Doi poate fi asemănat cu învăţătorul interior, acea parte care se află în legătură cu toate lucrurile.

Misiunea Sinelui Unu este să aleagă ce vă doriţi şi apoi să se detaşeze.

Misiunea Sinelui Doi este să vă procure acel lucru.

Atunci când oamenii învaţă să se detaşeze şi să aibă încredere obţin mai des ceea ce vor şi mult mai uşor decât dacă ar trebui să lupte pentru acel lucru.

Renunţaţi la nevoia de a şti în ce fel veţi reuşi. A cunoaşte modalitatea poate presupune o limitare. Dacă alegeţi să materializaţi ceva anume, dar nu vă puteţi da seama în mod conştient cum veţi obţine acel lucru, s-ar putea să renunţaţi. Mintea conştientă nu poate întrevedea toate posibilităţile. Cedaţi controlul şi acordaţi universului libertatea de a vă procura tot ce vă doriţi.

Puteţi cere orice doriţi să aveţi, să faceţi sau să fiţi, dar în acelaşi timp puteţi să vreţi şi ca universul să vă ofere ceva mai bun. Încheiaţi-vă toate rugăciunile prin cuvintele „acest lucru sau ceva şi mai bun“ şi astfel universul va şti că „Facă-se voia Ta“ are pentru dumneavoastră cea mai mare importanţă.

De ce este aşa? Pentru că universul poate vedea întregul în ansamblu, în timp ce ego-ul nostru nu are această capacitate.

V-ați născut bogați !

Bob Proctor, în minunata lui carte ”You Were Born Rich” („V-aţi născut bogat“), prezintă lucrurile în felul următor: „Învăţaţi să vă ascultaţi vocea interioară, care se exprimă prin sentimente mai degrabă decât prin cuvinte; urmaţi sfaturile pe care le «auziţi» în sinea dumneavoastră, mai degrabă decât pe cele primite de la alţii.“

Universul însuşi va acţiona pentru a vă împinge către ceea ce vă doriţi şi pentru a aduce la dumneavoastră acel lucru. Tot ce aveţi de făcut este să vă detaşaţi şi să acţionaţi la îndemnul impulsurilor interioare. Eliberaţi-vă de frică, îndoieli, griji, dezamăgiri şi de orice altă emoţie negativă care vă poate face să vă simţiţi deprimat.

Secretul suprem pentru a atrage orice vă doriţi este vă vreţi acel lucru fără să aveţi nevoie neapărată de el.

Când sunteţi detaşaţi de rezultat, vă deconectaţi de la orice v-ar putea sabota succesul. Factorul de Atracţie acţionează de minune atunci când vă afirmaţi intenţia şi sunteţi fericit indiferent dacă o realizaţi sau nu. Este un echilibru delicat, însă este principalul secret despre felul cum acţionează legile universului.

Aşa cum scria Deepak Chopra în cartea sa ”The Spontaneous Fulfillment of Desire”(„Îndeplinirea spontană a dorinţelor“): „Intenţia nu este doar o fantezie. Ea necesită atenţie şi mai necesită detaşare. Odată ce v-aţi stabilit cu înţelepciune intenţia, trebuie să puteţi fi capabili să vă detaşaţi de rezultat şi să-i permiteţi universului să se ocupe de toate detaliile împlinirii ei.“ Pe scurt, activaţi pe deplin Factorul de Atracţie abia atunci când vă detaşaţi.

”Înclinaţia către miracole înseamnă a te comporta ca o persoană neînfricată, bine intenţionată, inocentă şi, în sfârşit, invulnerabilă. Aceasta îşi ascultă vocea interioară pentru a primi sfaturi şi îşi urmează toate impulsurile către acţiunile iubitoare şi constructive, oricât de bizare şi nepotrivite i-ar putea părea acestea ego-ului”.- Carolyn Miller ” Creating Miracles: Understanding the Experience of Divine Intervention” („Împlinirea miracolelor: înţelegerea experienţei intervenţiei divine“).

Cumpără cartea aici

Imagine: www.pixabay.com

Citește și Citate din cartea ” Factorul de atracție”- Joe Vitale

Cărți despre succes și atragerea banilor:

  1. Cartea ”7 Strategii pentru obținerea bogăției și fericirii”- J.Rohn ( Rezumat)
  2. Cartea ” Spune ”Pot” și vei putea”- Norman Vincent Peale( Rezumat)
  3. Cartea ”Succesul în viață”- Brian Tracy (Rezumat)
  4. Cartea ”Cel mai bogat om din Babilon” – George S Clason( Rezumat)
  5. Cartea ”Regula 10X” – Grant Cardone( Rezumat)
  6. Cartea ”Secretele minții de milionar” – T. Harv Eker (Rezumat)
  7. Cartea ”Secretul ” de Rhonda Byrne ( Rezumat)
  8. Cartea ”Te-ai născut bogat”- Bob Proctor ( Rezumat)
  9. Cartea ”Știița de a deveni bogat”- Wallace D. Wattles ( Rezumat)
  10. Cartea ” Gândește și vei fi bogat”- Napoleon Hill ( Rezumat)
  11. Cartea ”De ce vrem să fii bogat”- R. T.Kiyosaki, D. Trump(PDF)
  12. Cartea ”Rețeta succesului”– John C. Maxwell (Rezumat)
  13. Cartea ”Secretele succesului în era digitală”- Dale Carnegie (Rezumat)
  14. Cartea ”Cheia succesului-Gândirea pozitivă”-Napoleon Hill