Cum să ne controlăm dușmanii interiori:mânia, furia, mândria, judecata, ura ? Sursa: Allat Ra- Anastasia Novîh/Descarcă cartea gratuit aici: https://allatra.tv/ro/book/anastasia-novih-allatra
Dusmanii interiori, de unde vin ?
Dușmanii interiori îi vom numi în continuare Natura Animalică. Natura Animalică pur şi simplu distorsionează sau substituie noţiuni. De exemplu, o persoană începe să se plângă : „fac totul pentru ceilalţi, iar pentru mine nimeni nu face nimic ”. Aceasta este exact o substituire. Natura Animalică este consumatorul. Natura Spirituală este binefăcătorul. Dacă analizăm rădăcina ofensei, o vei găsi în interiorul tău.
Pentru a lupta cu natura Animalică trebuie să știi mecanismul atacurilor naturii Animalice, caracterul lor şi să înveţi cum să te controlezi. Atunci când o persoană se află pe unda spirituală, se ocupă de lucrul asupra sa, de practici spirituale, aceasta are o stare extinsă a conştientului. În aceleași meditaţii, de exemplu, omul simte cum conştientul merge cumva dincolo de hotarele obişnuite de percepţie a lumii.
Şi cel mai important lucru, persoana experimentează o senzație de bucurie, fericire, venită de la Suflet spre exterior, de parcă ar veni dinăuntrul său, din profunzimea sentimentelor sale, către lumea din afară. Tocmai aceasta este trăirea pe care creierul o echivalează cu sentimentele de fericire cerească, bucurie şi libertate. Conştientul devine limpede, clar. Toate problemele pământeşti par nimicuri în comparaţie cu sentimentul de acasă, de pace imensă şi Eternitate. În consecinţă, dispoziţia devine, de asemenea, voioasă, înălţată, iar acţiunile capătă forţă.
Ce se întâmplă cu o persoană când este atacată de către natura Animalică ?
Atacurile naturii Animalice pot fi diferite. Trebuie să-ţi privești duşmanul în față, cum se spune. Pentru început, să examinăm atacul violent al naturii animalice bazat pe supărare, pe un sentiment de nemulţumire faţă de sine sau autocritică excesivă, sub sloganul comun „mi-am ratat viaţa” (poziţia de „victimă”). Mai întâi, un astfel de atac violent al naturii Animalice poate fi descris ca o presiune externă.
Dacă urmăreşti atent, din perspectiva Observatorului din partea naturii Spirituale, de unde vine acea presiune, sesizată chiar şi la nivel fizic, o vei simţi venind exact din afară, de sus în jos, de parcă dinspre cap sau din spate spre piept.
Ca rezultat al unui astfel de atac violent al naturii Animalice, în scurt timp omul se transformă dintr-un individ activ într-o persoană pasivă, devine dezorientat. Persoana pare cumva că-şi pierde fundaţia, pământul de sub picioare. Imagini negative, gânduri şi probleme inventate ies brusc la suprafaţă şi încep să se învârtă în conştientul acesteia, atrăgându-i şi concentrându-i atenţia asupra lor. Când se întâmplă lucrul acesta, omul experimentează o stare de insatisfacţie şi stări emoţionale, care se manifestă preponderent în scheme standard. Apare senzația de rău şi disconfort înăuntru, ca o apăsare în piept.
Conștientul îngust
Este greu să te concentrezi la orice muncă, pentru că gânduri străine îţi distrag continuu atenţia, făcându-te să te gândeşti la unul şi acelaşi subiect dureros. Apare, cum se spune, „durerea sufletească” sau supărarea, sau te apasă gândurile rele, te consumi și te macini pentru ceva. Răsare un ghem de gânduri negative, asocieri şi emoţii. În general, atenţia este focusată pe problemă, care este amplificată de către natura Animalică. Conştientul omului se îngustează până cuprinde doar contextul acestei probleme. Omul începe să vadă doar problema respectivă şi nimic mai mult.
Omul pur şi simplu pierde percepţia integrală asupra imaginii lumii, conştientul său se îngustează. Devine obsedat de o anumită problemă. Vorbind la figurat, înainte, acesta vedea o gamă largă de culori, iar în timpul atacului naturii Animalice, se concentrează doar pe culoarea neagră, în timp ce alte culori încetează să existe pentru el, de parcă nu le-ar observa. Care este sensul acestui atac dur al naturii Animalice? Scopul ei este blocarea conexiunii Personalităţii cu Sufletul, cauzând un fel de presiune din afară spre înăuntru.
În timpul unui astfel de atac, vorbind la figurat, semnalul de la Suflet nu ajunge până la conştientul Personalităţii în forma sa pură (aşa cum se întâmplă în practicile spirituale), fiind distorsionat semnificativ prin activarea „filtrelor murdare”. Este important de ştiut că natura Animalică, de cele mai multe ori, îl atinge pe om la slăbiciunile lui. Căci ea îi cunoaște toate punctele slabe, trecutul şi prezentul acestuia, toate visele sale secrete, asupra cărora şi-a concentrat la un moment dat atenţia, dorindu-şi pentru sinele său preţios un bun sau altul din lumea asta.
În timpul unui atac al naturii Animalice, omul se vede pe sine însuși doar ca fiind „bun”. El, chipurile, este „fantastic” sub toate aspectele, iar toţi ceilalţi nu sunt nimic mai mult decât „viermi”. Când omul este într-o astfel de stare, mai bine să nu te apuci să-i spui în faţă că el singur este de vină pentru că şi-a manifestat trăsăturile negative, că acest om îşi va direcţiona imediat întreaga negativitate și asupra ta. Natura Animalică a acestui om va începe imediat să-şi apere agresiv pozițiile.
Aceasta se întâmplă deoarece deoarece conştientul persoanei este îngustat în acest moment şi pentru că persoana este obsedată de propriul egoism. În starea respectivă, nimic şi nimeni nu există pentru persoană decât „eu, eu, eu”, în diverse ipostaze.
Trebuie să înveți să te controlezi
Ideea este că trebuie să înveţi să te controlezi, atunci vor fi și mai puţine probleme interioare, căci tocmai din acestea apar situaţiile externe în viaţa omului.
Natura Animalică are programe standard, de același tip. Oamenii calcă pe aceleaşi greble şi fiecare crede că numai el este lovit în frunte. Fiecare crede că îi merge mai rău decât oricui altcuiva în această viață, şi că obstacolele sale sunt cele mai dificile și de nedepăşit. Dar toate aceste dispoziţii proaste nu sunt decât o altă capcană a naturii Animalice, pentru ca omul să-şi concentreze atenţia asupra directivelor ei.
Cunoscând aceste trucuri însă, se poate ușor prevedea şi evita un alt atac, se pot ocoli capcanele pregătite. Cele mai răspândite programe ale naturii Animalice se bazează pe mândrie, egocentrism și frică.
Din aceste sentimente negative se nasc invidia, gelozia, resentimentul, supărarea, jalea de sine, dorinţa de a-i controla şi de a-i vorbi pe alţii, de a blama pe cineva, frica de schimbări, frica de boli, de pierderea (dispariția) celor apropiaţi, teama de singurătate, de apropierea bătrâneţii, a morţii, şi aşa mai departe. Aici, au loc aceleaşi procese de îngustare a conştientului, despre care am vorbit deja.
Ce este Mândria și cum se manifestă ?
Mândria este o manifestare a guvernării rațiunii Animalice asupra omului. Mândria este cea care motivează multe din gândurile omului. Mândria este un sentiment. Iar sentimentul, ca atare, este o forţă, energie, este baza pe care se clădește gândul dominant. Este foarte important cu ce este „colorat” un gând – dorinţe ale naturii Animalice sau dorinţa naturii Spirituale.
Până la urmă, asta determină dacă sentimentul de mândrie, de exemplu, se va transforma în vanitate, însemnând o stare de infatuare, de preamărire asupra altora, sau într-un sentiment de mândrie interioară, nobilă, pentru propriile fapte pe calea spirituală în aspiraţia către Dumnezeu.
Mândria care vine de la natura Animalică declanşează, de asemenea, mecanismul invidiei, care provoacă un val de agresivitate şi mânie.
Impulsul iniţial al oricărui sentiment vine de la cea mai profundă putere, care vine din Suflet. De vreme ce Sufletul este o particulă foarte puternică din lumea non-materială, acesta are întotdeauna un vector de mişcare, o singură dorinţă – de a scăpa din această lume în lumea lui, pe care oamenii o numesc lumea spirituală, lumea lui Dumnezeu.
Acest impuls iniţial de la Suflet este principiul care stă la baza generării celor mai profunde şi puternice sentimente. Dacă această putere este folosită cu sens în direcţia spirituală, atunci va fi suficientă pentru ca omul, indiferent de trecut, să părăsească ciclul renaşterilor în timpul vieţii sale.
Resentimentul exterior faţă de cineva este rezultatul înfrângerii tale în fața naturii Animalice. Sentimentul de ranchiună indică faptul că ai greşit, în primul rând, faţă de tine însuţi.
Neîncrederea în sine şi îndoielile răsar din necunoaşterea Adevărului. Necunoașterea Adevărului – din lipsa de dorință de a ne uita în noi înşine – pentru că Adevărul este acolo. Adevărul este Viaţă sau Moarte.
Teama de Adevăr, care vine de la natura Animalică, distorsionează Adevărul şi încearcă să-l îndepărteze. Dar este inevitabil, indiferent de alegerea pe care o face Omul. Nici măcar temniţa nu poate lipsi de libertate un Suflet luminos, şi nicio putere pământească nu poate elibera un animal condamnat la moarte.
Comparația
Mecanismele comparative au fost prevăzute în natura omului, pentru ca acesta să poată învăţa mai repede, să acumuleze şi să asimileze experienţă, să dobândească abilităţi, să adopte un tip de comportament şi aşa mai departe, prin imitaţie şi modul asociativ de gândire. Datorită acestui lucru, om învaţă diferite acţiuni, tipare de comportament, descoperă lumea înconjurătoare. Însă toate acestea sunt legate de identificare, confruntare, cu alte cuvinte, cu comparaţie.
Până la urmă, pentru un raţionament, e nevoie de comparaţie. Aici, mult depinde de ce domină într-o Personalitate ca Observator – natura Spirituală sau natura Animalică.
Procesele de comparaţie din minte trebuie controlate. Pe cât de des posibil, trebuie să-ţi pui întrebări de o anumită natură, de exemplu: „De unde vine invidia?”, „Ce şi pe cine compar?”, „Este această comparaţie adecvată?” Oamenii nu pot fi „identici” – fiecare este unic şi diferit în caracteristicile sale, în structura sa, în moștenirea genetică, caracter, talente, nivel de hărnicie şi aşa mai departe.
Toți suntem diferiți
Oamenii au trăsături specifice nu numai în structura lor vizibilă, dar şi în cea invizibilă. Simplu spus, toţi suntem diferiţi, fiecare are şi îşi poartă propria cruce, propriul destin. Este mai bine, desigur, să foloseşti următorul motto când natura Animalică îşi face apariţia: „Nu compara, nu fi mândru şi nu fi invidios!” Este mai bine să tratezi orice situaţie din perspectiva Observatorului din partea naturii Spirituale, cu alte cuvinte, separat de gândurile şi emoţiile naturii Animalice. Trebuie să accepţi situaţiile şi oamenii aşa cum sunt, pentru că fiecare situaţie şi fiecare persoană în sine reprezintă un fel de învăţător.
Trebuie să fii capabil să înveţi lecţii pozitive din orice circumstanţe, chiar şi negative. Să fii satisfăcut cu ce ai. Până la urmă, rădăcina sentimentului de satisfacţie nu este în lumea externă, ci în lumea interioară a omului, în dorinţa sa cea mai adâncă. Dacă omul vrea să devină o Personalitate Spirituală, atunci toate dorinţele sale sunt despre elanul spiritual.
Când natura Animalică domină, Personalitatea se cufundă în întregime în jocul iluziilor lumii materiale. Se compară constant cu altcineva în baza unui atribut oarecare (intelectual, profesional, înfățișare, tip de persoană) şi aşa mai departe.
În situaţii conflictuale oamenii îşi irosesc în zadar puterea destinată creşterii spirituale. Doar cel care nu este ataşat de ce este vizibil are grijă de Sufletul său.
Critica și judecata
Omul este împins să judece pe cineva din cauza încercărilor naturii Animalice de a găsi şi de a inventa probleme care nu există în realitate, dar gândurile legate de acestea vor impune persoana să menţină o imagine negativă în conștient pentru mult timp. Iar aceta din urmă contribuie la dezvoltarea obișnuinței gândirii negative a Personalității. Cu alte cuvinte, indiferent ce ar spune sau ar gândi omul, totul va fi rău şi negativ mereu, şi, ce e important, omul va continua să judece la nesfârşit.
Care este riscul? Procesul respectiv concentrează şi menţine atenţia omului pe aceste gânduri mult timp. Iar atenţia este putere, începutul creaţiei. Concentrarea atenţiei are abilitatea să focuseze şi să acumuleze anumite tipuri de energii, ale căror izbucnire dă naștere unei acţiuni, unei creaţii de ceva anume (emoţii, gânduri, acţiuni, evenimente) în lumile vizibile şi invizibile. Acest lucru, la rândul său, creează destinul omului, atât în timpul vieţii sale, cât şi după moartea corpului fizic.
Va fi rezultatul acestei acţiuni, pozitiv sau negativ, depinde de alegerea omului, de priorităţile sale, de obişnuinţa zilnică a modului său de a gândi şi de cât de mult acesta este capabil să-şi controleze şi să-şi disciplineze gândurile şi emoţiile.
Disciplinarea gândurilor
Dacă omul doreşte în mod serios să se ocupe de propria dezvoltare spirituală, trebuie mai întâi să-şi disciplineze gândurile.
Pe cât de des posibil, el trebuie să fie conştient de emoţiile pe care le experimentează, de felul gândirii sale, să analizeze natura acestora, mecanismul apariţiei lor. Trebuie să fie capabil să se ridice deasupra circumstanţelor şi deasupra rutinei cotidiene. Trebuie să fie capabil să perceapă lumea din perspectiva Observatorului din partea naturii Spirituale, şi nu din perspectiva obişnuită a Observatorului din partea naturii Animalice.
Când natura Spirituală domină, comparaţia joacă un rol secundar. Este necesară doar pentru transferul experienţei tale spirituale prin asocieri cunoscute. Întrucât însuși procesul de cogniţie în aceeași practică spirituală se produce datorită simțului intuitiv, conştientului extins şi a unei înţelegeri interioare complet noi pentru om, unde nu trebuie comparat nimic, unde pur și simplu există claritatea conștientizării tuturor proceselor, care nu pot fi explicate cu ajutorul logicii. Omul se simte ca fiind parte din lumea spirituală, o parte din marele întreg, din adevărata realitate.
Este important pentru un Om să-şi amintească faptul că aspiraţia de a părea nu înseamnă a fi. Principalul lucru este să te bazezi pe interior, pe ceea ce vine de la Suflet. Să nu trăieşti de dragul opiniei altor „animăluțe”.
Conştiinţa este cel mai bun judecător. Luând o decizie personală de a veghea asupra gândurilor tale, este foarte dificil să îţi permiţi să faci ceva de mântuială. În om, puritatea revelaţiei lăuntrice față de sine este importantă, de vreme ce omul nu este niciodată singur, Dumnezeu este întotdeauna cu el.
„Învățând pe cineva, învaţă tu însuţi şi într-o zi, vei înţelege ce-i înveți pe alții”.
Nu întotdeauna trebuie să ne amestecăm în vieţile altora. Dar este întotdeauna necesar să oferi dreptul la liberă alegere fiecărui individ. Fiecare îşi alege viaţa pentru care va fi responsabil mai târziu.
Să fii un exemplu şi să-ți asumi responsabilitatea pentru gândurile, cuvintele şi acţiunile tale este un lucru vrednic de Om. Să oferi sfaturi când nu te-a întrebat nimeni şi să faci morală când nu se doreşte acest lucru, înseamnă să comiţi un act de violenţă asupra altuia, chiar dacă acesta este leneș și amageste pe sine, totuși este o Personalitate.
Cu cât îţi schimbi lumea lăuntrică, lucrezi asupra ta şi îți îmbunătățești calitățile personale, cu atât mai mult schimbările respective sunt proiectate asupra lumii exterioare. Fiind în starea de dominaţie a naturii Spirituale, omul se înţelege pe sine, îşi analizează gândurile şi acţiunile într-o stare calmă şi limpede a conștientului. Orice situaţie exterioară şi provocările stării negative venite de la alți oameni servesc ca un semnal pentru lucrul cu sinele, ca un câştig al unei anumite experienţe în autodezvoltare.
Până la urmă, ca regulă, provocarea vine din impulsul corespunzător care originează în propria persoană, de aceea, gândurile, cuvintele și emoţiile trebuie ținute sub control. Îndoielile lăuntrice provoacă haos în exterior. Cunoașterea solidă dă naştere la calm şi ordine. Când omul învaţă să se controleze, nu va aştepta un stimul din afară pentru a se porni, ci va urma calea auto-dezvoltării în mod independent. Trebuie să reţinem: omul înţelept învaţă chiar și de la duşmanii săi.
Te-ar putea interesa și: Ce Înseamnă Viață Spirituală ? Care este scopul vieții noastre ?
Practica Spirituală ”Piramida”- Cine suntem noi ?
Meditația Ka-întărirea aurei și vindecarea bolilor
Meditația ”Floarea de Lotus”-cunoașterea sufletului
Imagine: www.pixabay.com