Dreptatea este corecție divină- Pacea lui Dumnezeu- Curs de Miracole
Dreptatea este corecție divină
Dreptatea e corecţia divină pentru nedreptate. Nedreptatea este baza tuturor judecăţilor lumii. Dreptatea corectează interpretările la care dă naştere nedreptatea, şi le anulează. În Cer nu există nici dreptate, nici nedreptate, greşeala fiind imposibilă şi corecţia neavând înţeles. În lumea aceasta însă, iertarea depinde de dreptate, din moment ce tot atacul nu poate fi decât nedrept. Dreptatea e verdictul Spiritului Sfânt asupra lumii.
Dreptatea nu e posibilă decât în judecata Lui, pentru că – în lume – nimeni nu e în stare să facă numai interpretări drepte şi să se lepede de toate nedreptăţile. Dacă Fiul lui Dumnezeu ar fi judecat drept, nu ar mai fi nevoie de mântuire. Gândul separării ar fi fost de-a pururi de neconceput.
Dreptatea, ca şi opusul ei, este o interpretare. E însă singura interpretare care duce la adevăr. Lucrul acesta devine posibil pentru că, deşi neadevărată în sine, dreptatea nu include nimic care să se opună adevărului. Nu există conflict inerent între dreptate şi adevăr: una nu e decât un prim mic pas în direcţia celuilalt.
Drumul devine foarte diferit pe măsură ce avansezi. Şi nu poţi anticipa, de la bun început, nici grandoarea peisajului, nici toată măreţia, nici panoramele imense care vin să te întâmpine în cursul călătoriei. Dar, chiar şi acestea, de o splendoare ce atinge înălţimi de nedescris pe măsură ce îţi continui drumul, nu sunt de fapt nimic în comparaţie cu tot ce te aşteaptă când se sfârşeşte drumul şi, odată cu el, timpul încetează a mai fi. Dar undeva tot trebuie să începi.
Dreptatea este începutul
Toate conceptele tale de sine şi de semeni, toate temerile de stări viitoare şi toate preocupările cu trecutul îşi au originea în nedreptate. Iată lentila care, ţinută înaintea ochilor trupului, distorsionează percepţia şi aduce mărturia lumii distorsionate înapoi minţii, care a făcut lentila şi ţine la ea foarte mult. Aşa se clădeşte, selectiv şi arbitrar, fiecare concept al lumii.
„Păcatele” sunt percepute şi justificate printr-o selectivitate atentă în care trebuie să se piardă toate gândurile întregimii. Iertarea nu are loc în asemenea maşinaţii, căci nu există „păcat” care să nu pară pe veci adevărat.
Mântuirea este dreptatea lui Dumnezeu. Ea te face să reconştientizezi întregimea fragmentelor pe care le percepi sfărâmate şi separate. Iată ce înfrânge frica de moarte. Căci fragmentele separate trebuie să piară şi să moară, dar întregimea e nemuritoare. Ea rămâne în vecii vecilor aidoma Creatorului ei, fiind una cu El.
Judecata lui Dumnezeu este dreptatea Lui. Asupra acesteia – o Judecată total lipsită de condamnare; o evaluare bazată întru totul pe iubire – ţi-ai proiectat nedreptatea, dându-I lui Dumnezeu lentila percepţiei deformate prin care priveşti. Acum Îi aparţine Lui, nu ţie. Ţi-e frică de El, şi nu vezi că tocmai de Sinele tău ai oroare şi te temi ca de-un duşman.
Roagă-te pentru dreptatea lui Dumnezeu şi nu îi confunda milostivirea cu propria ta demenţă. Percepţia poate face orice imagine vrea să vadă mintea. Să ţii minte asta. În asta stă Cerul sau iadul, după cum alegi. Dreptatea lui Dumnezeu trimite la Cer tocmai pentru că e total imparţială. Ea acceptă toate dovezile ce i se aduc, neomiţând nimic şi neapreciind nimic ca desprins şi separat de restul.
Ea judecă numai din acest punct de vedere, şi numai din acesta. Aici tot atacul şi condamnarea devin de neînţeles şi de neapărat. Percepţia încetează, mintea e liniştită şi lumina vine iar. Viziunea e acum redată. Ce s-a pierdut s-a găsit acum. Pacea lui Dumnezeu se pogoară asupra lumii întregi şi putem vedea. Şi putem vedea!
Ce este Pacea lui Dumnezeu ?
S-a spus că există un fel de pace care nu e din lumea aceasta. Cum o recunoşti? Cum o găseşti? Şi, odată găsită, cum poţi să o păstrezi?
Cum poţi să recunoşti pacea lui Dumnezeu? Pacea lui Dumnezeu se recunoaşte la început printr-un singur lucru: ea diferă total, în toate privinţele, de toate trăirile anterioare. Nu aminteşte de nimic din ce s-a petrecut înainte. Nu aduce cu ea asociaţii din trecut. Este ceva cu totul nou. Da, există un contrast între lucrul acesta şi tot trecutul.
Dar, ciudat, nu e un contrast de adevărate diferenţe, trecutul dispare pur şi simplu şi, în locul lui, rămâne o linişte eternă. Doar atât. Contrastul perceput la început a dispărut complet. Liniştea s-a întins să acopere totul.
Cum găseşti această linişte? Nimeni nu poate să nu o găsească dacă îi caută condiţiile. Pacea lui Dumnezeu nu poate veni niciodată unde e mânie, pentru că mânia trebuie să nege existenţa păcii. Cine consideră mânia justificată – în orice fel sau în orice împrejurare – declară că pacea nu are înţeles şi trebuie să creadă că ea nu poate să existe. În condiţia aceasta, pacea nu poate fi găsită.
De aceea, iertarea este condiţia necesară pentru găsirea păcii lui Dumnezeu. Mai mult, iertarea fiind dată, trebuie să fie pace. Căci, cu excepţia atacului, ce altceva mai duce la război? Şi, în afara păcii, ce alt opus are războiul? Aici, contrastul iniţial se distinge evident şi clar. Dar, când pacea e găsită, războiul e lipsit de înţeles. Şi acum tocmai conflictul e perceput inexistent şi ireal.
Cum păstrezi pacea lui Dumnezeu, odată ce-ai găsit-o?
Revenirea mâniei, sub orice formă, va coborî din nou cortina grea, iar credinţa că pacea nu poate să existe va reveni cu siguranţă. Războiul e reacceptat ca singura realitate. Acum trebuie să pui sabia jos încă o dată, deşi nu recunoşti că ai apucat-o iar. Dar o să înveţi – pe măsură ce îţi aminteşti acum, oricât de vag, ce fericit ai fost fără de ea – că trebuie să o fi luat din nou ca apărare.
Opreşte-te acum o clipă şi gândeştete la următorul lucru: conflict doreşti, sau pacea lui Dumnezeu e o alegere mai bună? Care din ele îţi dă mai mult? O minte senină nu e un dar mărunt. Nu ai prefera să trăieşti decât să alegi să mori?
Viaţa e o bucurie, dar moartea nu e decât plângere. Tu vezi în moarte posibilitatea de-a scăpa de ce ai făurit. Dar nu vezi următorul lucru: că tu ai făcut moartea şi nu e decât iluzia unui sfârşit. Moartea nu poate fi o scăpare, căci nu în viaţă stă problema. Viaţa nu are opus, căci este Dumnezeu. Viaţa şi moartea par să fie opuse pentru că ai hotărât că moartea pune capăt vieţii. Iartă lumea, şi vei înţelege că tot ce a creat Dumnezeu nu poate avea sfârşit şi că tot ce nu a fost creat de El nu are realitate.
Ce e pacea lui Dumnezeu?
Doar atât: simpla înţelegere că Voia Lui e absolut fără opus. Nu există gând care să Îi contrazică Voia, şi să poată fi adevărat. Contrastul dintre Voia Lui şi a ta doar pare o realitate. De fapt, nu a existat conflict, căci Voia Lui este a ta. Acum, puternica Voie a lui Dumnezeu Însuşi e darul Lui faţă de tine.
El nu caută să o ţină pentru El. De ce ai căuta să îţi fereşti de El micile şi plăpândele închipuiri? Voia lui Dumnezeu e Una şi e tot ce există. Asta e moştenirea ta. Universul de dincolo de soare şi de stele şi de toate gândurile pe care le poţi concepe îţi aparţine. Pacea lui Dumnezeu e condiţia pentru Voia Lui. Dobândeşte pacea Lui, şi îţi vei aduce aminte de El.
Sursa: Curs de Miracole,Editura Centrum, Polonia- descarcă PDF aici
Alte articole din Curs de Miracole:
Starea de Grație și Pacea Cristică
Iluzia Eului: Eul este un produs al minții
Ieșirea din întuneric înseamnă eliberarea de frică
Rugăciunea- mijloc de propagare pentru miracole
Imagine: www.pixabay.com