Nivelul christic de conștiință al omului. Căutarea și găsirea de Sine.
După cum scria Alan Watts în cartea Devino ceea ce ești : ”Viața există doar în acest moment, iar în acest moment ea este infinită și eternă. Și asta întrucât momentul prezent este infinit de scurt; înainte să-l putem măsura el a trecut, dar cu toate acestea va persista pentru eternitate.
Nivelul christic de conștiință al omului
Această mișcare și schimbare a fost numită de chinezi Tao… Un înțelept a spus odată: cu cât vom încerca să fim în acord cu Tao, cu atât ne vom îndepărta de el. Doar că nu avea pe de-a-ntregul dreptate. Lucrul curios e ca nu putem fi în dezacord cu Tao nici dacă vrem; chiar dacă gândurile pot fugi în trecut sau în viitor, ele nu pot evada din momentul prezent”.
„Limbajul experienței metafizice” reprezintă o excelentă analiză a similitudinilor existente între cunoașterea căpătată prin intermediul trăirilor mistice și cea acumulată prin studiul științelor naturii. Precum și a provocărilor generate de transpunerea în cuvinte a acestor descoperiri și revelații.
Cea mai elevată stare la care poate accede omul este cea de minunare; dacă fenomenele primare îl fac să se minuneze, atunci să fie mulțumit. Pentru că nimic nu îi poate oferi ceva mai elevat. Și nimic altceva nu mai poate el găsi dacă ar căuta dincolo de aceasta; aceasta este limita.
Ești una cu Dumnezeu- Nivelul christic
A primi universul în tine însuți, după modelul unora dintre „mistici”, înseamnă pur și simplu a deveni îngâmfat la ideea că tu ești una cu Dumnezeu. Și astfel a institui o nouă opoziție între întregul atotputernic și partea demnă de dispreț.
A te dedica total și într-un mod umil lumii înseamnă a deveni o non-entitate spirituală, un mecanism, o carcasă , o frunză bătută de vânturile circumstanțelor. Dar dacă lumea este primită și, în același timp, sinele e abandonat, se creează acea uniune care aduce cu sine cea de-a Doua Naștere.”
Aceasta rezonează într-un mod familiar cu ideea buddhistă de Cale de Mijloc. Așa cum este și firesc să fie, Watts continuând pe marginea acestei linii de gândire și concluzionând într-un registru oarecum taoist:
” Așadar, când spunem că din uniunea dintre sine și viață (sau lume) ia naștere Christos, înțelesul este acela că omul evoluează către un nou nivel de conștiință. Care nu este nici doar omul, nici doar lumea… Evident, acest nivel există deja, fie că omul este sau nu conștient de el. Întrucât două elemente opuse nu pot exista dacă nu este o relație între ele”.
Renunțarea de sine
Motivul pentru care ideea renunțării de sine apare sub forma imposibilă a unui precept este acela că îmbracă forma a ceea ce buddhiștii numesc upaya . Un cuvânt sanscrit care semnifică „un mod înțelept de transmitere a învățăturii”.
Mai precis o modalitate folosită de maestru de a-i revela discipolului un adevăr ce poate fi înțeles doar pe cale ocolită. Și asta pentru că egoismul egoului înflorește atunci când crede că se poate controla pe sine. Când crede că este stăpân peste procesele, motivațiile și dorințele proprii.
Buddhismul este adeseori acuzat că este o religie atât de absorbită de impersonal și de etern încât tinde să ignore importanța individului și a lucrurilor trecătoare. Într-adevăr, conform învățăturilor sale, toate lucrurile care au o formă fizică sunt supuse schimbării și lipsite de un „sine” neperisabil. Dar asta nu înseamnă că aceste lucruri sunt lipsite de importanță. Importanța nu se măsoară în timp, iar schimbarea este o manifestare a existenței vieții.
Filozofia Lao-Tzu
Esența filozofiei lui Lao-Tzu constă în încercarea dificilă de a-l ajuta pe om să nu își mai fie obstacol sieși . Să învețe cum să acționeze fără a trage concluzii pripite. Și să trăiască armonios cu diferitele procese din natură, în loc să încerce să le schimbe sau să le evite.
Esența învățăturilor orientale
Esența învățăturilor orientale ne spune că diferitele forme ale existenței sunt maya. Și, prin urmare, profund lipsite de substanță din punctul de vedere al realității. Și asta întrucât această lume a formelor și iluziilor, pe care majoritatea oamenilor o ia drept realitate, nu e altceva decât un joc al Spiritului sau, în descrierea hindușilor, Dansul lui Shiva.
Săgeata sau pasărea care străbate cerul nu lasă nici o urmă
Această metaforă apare frecvent în filozofiile chineză și indiană fiind folosită pentru a descrie lucruri care aparent nu au nici o asemănare între ele. Zborul rapid al săgeții este folosit pentru a ilustra impermanența. Scurgerea vieții umane sau adevărul de necontestat că toate lucrurile dispar la un moment dat, fără a lăsa în urmă vreo urmă.
Textele budiste ne spun: „Când fiecare stare a minții este în acord cu mintea iluminată, nu mai rămâne nici un atom care să nu fi ajuns la Iluminare”. Pentru că Viața și Realitatea nu sunt lucruri pe care să le putem poseda fără a fi în deplin acord cu toți ceilalți. Ele nu pot aparține doar anumitor persoane, după cum soarele, luna și stelele nu pot fi proprietatea cuiva.”
Imagine: www.pixabay.com
Te-ar putea interesa și: Programarea Ego-ului pentru a funcționa în lume
Libertatea Iertării: tipuri și mituri despre iertare
Cum se realizează Vindecarea- Iluzia Bolii- Curs de Miracole
Învierea este înfrângerea morții- legea firească a vieții