Skip to content

Judecata critică -anxietatea și teama (With Love 1)

  • by
judecata critica

Judecata critică -anxietatea și teama: vocea tiparelor din trecut.

Judecata critică și discernământul

Judecăţile noastre sunt adesea încercări de a-i face pe plac unui critic imaginar care tronează în interiorul nostru şi ne compară cu ceilalţi, atrăgându-ne atenţia asupra a tot ceea ce facem greşit. Deşi noi ne imaginăm că acest critic este reprezentat de lumea exterioară care emite judecăţi critice despre acţiunile noastre, în realitate, cele care ne hărţuiesc sunt aşteptările noastre neîndeplinite.

Este vocea tiparelor din trecut, a condiţionării de către familie şi a dorinţei de a obţine recunoaştere şi aprobare. Pentru a ne simţi mai bine, întoarcem reflectorul judecării critice spre cei din jurul nostru. Când criticul din interior deţine controlul, avem un acces redus la emoţiile reale, iar informaţiile ne sunt furnizate cu dificultate.

Oamenii cred adesea că a nu judeca critic înseamnă a nu avea niciun punct de vedere, nicio opinie şi nicio preferinţă. De fapt, înseamnă doar a nu condamna ceva ce noi nu am alege.

Judecata critică încătușează

Discernământul şi emiterea de judecăţi nu sunt acelaşi lucru. În timp ce judecata critică încătuşează informaţia, discernământul o dezvăluie. Discernământul reprezintă abilitatea de a „citi” informaţia şi de a face alegeri în baza a ceea ce este cel mai favorabil din propria noastră perspectivă. Nu mai suntem nevoiţi să avem dreptate sau să greşim; nu facem decât să explorăm nişte alegeri.

Când afirmăm că o emoţie, un gând sau o senzaţie sunt bune sau rele, acest lucru ne separă de experienţa în sine. Încercăm imediat să preluăm controlul, să manifestăm mai multe emoţii pozitive şi să le reprimăm pe cele negative.

Când suprimăm ceea ce simţim, cealaltă faţă a monedei constă în exprimarea a ceva ce nu simţim. Ascundem emoţia pe care nu o considerăm adecvată şi dăm glas alternativei sale acceptabile.

Exemplu: putem fi supăraţi pe cineva, dar să ne prefacem că totul este bine, păstrând distanţa şi având o atitudine rece faţă de persoana respectivă. Sau poate că ceva ne-a rănit sentimentele, dar ne temem să ne arătăm vulnerabili, aşa că ne prefacem în schimb că suntem supăraţi.

Ne transformăm în nişte mari prefăcuţi, iar chipul pe care-l înfăţişăm lumii nu este adevăratul nostru chip. Până la urmă fortăreaţa pe care am ridicat-o în jurul sentimentelor se prăbuşeşte, iar supărarea pe care o simţim se manifestă printr-o furie disproporţionată, suferinţa se răsfrânge în respingerea irevocabilă a unei persoane pe care o iubim.

 Cu cât ne prefacem mai mult, cu atât ne îndepărtăm de sinele nostru autentic. Atât timp cât facem pe plac vocii critice din interiorul nostru, suntem surzi la vocea pasiunii şi a misiunii noastre. Nu vedem măreţia propriului nostru spirit.

Judecata critică aduce separare

 Judecarea critică a sentimentelor pe care le nutrim nu le schimbă pe acestea; le face doar mai puţin accesibile. Sentimentele şi mesajele continuă să fie prezente undeva dedesubt, dictându-ne reacţiile şi aşteptând să fie recunoscute.

Acceptând ceea ce simţim, emoţiile sunt invitate să se dezvăluie la rândul lor. Nu este nevoie să ne lăsăm conduşi de ele, ci doar să le simţim și să ascultăm ce au de spus. Putem recurge mai apoi la discernământul propriu pentru a ne stabili cursul vieţii.

Judecarea critică face parte dintr-o veche paradigmă, una care crede în separare şi absolutism. În acest scenariu lucrurile sunt fie bune, fie rele, iar noi acceptăm şi îmbrăţişăm binele, judecând critic şi respingând răul.

Prelungim această dualitate până la propria noastră identitate, considerând sinele superior ca fiind bun şi condamnând egoul ca fiind rău. Ele fac însă, împreună, parte din ceea ce suntem; niciunul nu poate fi exclus şi fiecare îşi are propria funcţie.

 Paradigma unităţii conştiinţei este o idee foarte veche care în zilele noastre și-a găsit suport ştiinţific. Este modelul holistic care consideră că toate lucrurile sunt aspecte diferite ale întregului. El este figurat în anticul simbol yin-yang al cercului cu cele două jumătăţi ondulate.

Cercul este întreg; jumătăţile yin şi yang sunt polarităţile pe care le include. Niciuna din polarităţi nu este „mai bună” decât cealaltă. Ambele au funcţionalităţi distincte necesare scopurilor lor specifice şi este nevoie de ambele pentru existenţa lumii.

În filosofia taoistă noi trecem de la o polaritate la alta în funcţie de cerinţele situaţiilor. Simbolul în sine reprezintă echilibrul dinamic, mişcarea ca răspuns la condiţiile exterioare, inclusiv ciclurile naturale ale Pământului.

Cum să facem față anxietății și panicii

Milioane de oameni suferă de anxietate, se trezesc noaptea cu inima bătându-le nebuneşte în piept sau se opresc din drum cu palmele transpirate şi trupul tremurând.

Toţi ştim cum se manifestă un acces de anxietate atunci când ne dăm seama că am făcut o mare greşeală, am uitat să îndeplinim o sarcină importantă sau am înţeles greşit o indicaţie importantă.

Anxietatea dată de faptul că ne aflăm în pericol din cauza propriei noastre greşeli este devastatoare. Tot atât de cumplită este anxietatea resimţită când ne aflăm la bunul plac al unor evenimente pe care nu le putem controla, dacă nu ştim când ne va lovi următoarea nenorocire sau avem de îndeplinit în fiecare zi mai multe sarcini decât putem să ducem la bun sfârşit.

Sentimentul latent de anxietate porneşte din faptul că nu ştim ce urmează şi dacă vom fi capabili să ne descurcăm atunci când se va ivi ceva necunoscut.

Sub aspect energetic anxietatea creşte în intensitate fără a oferi posibilitatea de a ne descărca. Senzorii sunt setaţi pe alertă maximă şi ne fac să ne simţim hipersensibili, copleşiţi şi dezrădăcinaţi. Când corpurile noastre devin atât de încărcate de anxietate încât devine insuportabil, suntem împinşi spre stări de panică şi şoc.

Panica începe ca o încercare orbească de a evada. Când este împiedicată să se manifeste, panica degenerează în şoc – reacţia de îngheţare dată de răspunsul la stres. Binecunoscutul model de adaptare la stres al lui Hans Selye ne dezvăluie că reacţia iniţială la şoc este cea de tip luptă sau fugi. 

Sub aspect energetic reacţia de îngheţare ne protejează de încărcarea circuitelor noastre cu mai multă energie decât corpul şi/sau mintea noastră pot să suporte. Aceasta ne protejează de un atac de cord, de o cădere nervoasă sau de o criză mintală.

Deşi rolul anxietăţii este de a ne alerta asupra unor incongruenţe şi ne poate dezvălui tiparele care se opun stării noastre de bine, trebuie să-i putem modifica intensitatea atunci când încărcătura emoţională este prea mare şi ne împiedică să ne bucurăm de viaţă.

Mesajul unei anxietăţi prelungite poate fi acela că incongruenţa pe care o simţim este dată de stilul nostru de viaţă, de trăirea la înaltă intensitate. Ne-am extins prea mult, suntem prea stresaţi la serviciu sau trăim cu traume nevindecate. Luarea deciziei de a ne schimba şi apelarea la ajutor profesional pot fi strategii utile pe termen lung.

Interceptarea anxietăţii- exercițiu:
  • Intraţi în starea de observator atent. Facilitaţi această trecere apăsând punctul situat la mijlocul încheieturii, pe partea interioară a palmei (HP-6; vedeţi Ilustraţia).
  • Urmăriţi senzaţiile fizice date de anxietate în corpul vostru, până la centrul din care originează. Identificaţi agitaţia, vibraţia şi restul senzaţiilor şi numiţi-le anxietate. Simţiţi recunoştinţă şi rămâneţi deschişi la orice alte insight-uri v-ar putea oferi anxietatea.
  • Direcţionaţi energia anxietăţii spre fluxul de energie. Vizualizaţi energia anxietăţii curgând în, prin şi în exteriorul corpului vostru, intrând apoi în Pământ. În locul din care anxietatea a plecat, aţi rămas numai voi. Insistarea pe această imagine va reduce anxietatea în doar câteva clipe.
  • Ajutaţi-vă singuri. Acoperiţi-vă inima cu mâinile şi simţiţi-vă protejaţi. Induceţi-vă o emoţie transcendentă cum ar fi iubirea necondiţionată, recunoştinţa sau devoţiunea. Evocaţi o imagine sau intraţi în legătură cu o divinitate sau o entitate spirituală care emană energie liniştitoare. Afirmaţi: „Sunt în siguranţă. Există o rezolvare, iar eu îmi sunt suficient.”

Teama: o suprimăm sau o eliberăm ?

Teama face parte din sistemul nostru de avertizare, anunţându-ne pericolul şi oferind energia necesară pentru a-i supravieţui. Ca şi în cazul anxietăţii, suntem în alertă maximă şi cu toate antenele scoase, atenţi la cea mai neînsemnată schimbare din atmosferă. Împreună cu restul corpului, sistemul nostru de energie răspunde la nivelul de ameninţare şi, pe măsură ce intensitatea acestuia creşte, este activat un număr din ce în ce mai mare de părţi ale sistemului.

Energia fricii se revarsă în spaţiul energetic care ne delimitează pentru a ne proteja, dar energizează simultan prima, a treia şi a şasea chakră, oferindu-ne resursele, insight-ul şi puterea necesare pentru a face faţă crizei. La comanda sistemului nervos simpatic, teama trimite un şuvoi de compuşi chimici în organism care alimentează şi fac să se concentreze muşchii, creierul şi ochii, întrerupând totodată din repaus funcţiile corpului.

Teama este o parte firească a intensificării activităţilor de fiecare zi. Deşi ar putea părea ciudată căutarea beneficiilor aduse de teamă, aceasta este una din resursele interioare pe care ne bazăm, mai ales atunci când nu reuşim să ne trezim entuziasmul pentru îndeplinirea unei obligaţii.

 Procrastinarea până se apropie termenul limită de rezolvare a unei sarcini de serviciu, de exemplu, declanşează teama care, la rândul ei, ne mobilizează concentrarea şi motivaţia de a o duce la bun sfârşit. Când ne temem că ne vom pierde partenerul, ne concentrăm mai mult asupra iubirii, ceea ce duce la creşterea angajării noastre în acea relaţie.

Când simţiţi mici fiori de teamă pe parcursul zilei, întrebaţi-vă ce intenţie sau obiectiv încercaţi să aduceţi la îndeplinire şi canalizaţi energia generată de teamă spre obiectivul respectiv.

Despre teamă am învăţat că este o emoţie limitatoare pe care trebuie să o înlăturăm. Aici este, însă, vorba despre anumite convingeri inconştiente pe care teama le energizează.

Dacă îi opunem rezistenţă, teama nu face decât să crească. Atunci când ne înăbuşim teama şi încercăm să o suprimăm sau să o reprimăm, energia revine în interior şi se transformă în anxietate sau panică. În loc de asta încercați să vă daţi seama ce convingere limitatoare a intrat în acţiune şi lăsaţi energia generată de teamă să o modifice.

Fiţi deschişi la informaţiile pe care vi le-ar putea transmite judecarea, anxietatea sau teama despre schimbările la care aveţi acces, alegerile pentru care puteţi opta . Orice cale are şi o portiţă de ieşire chiar dacă, pentru moment, nu ne putem imagina care ar putea fi aceasta.

Sursa: Matricea emoţiilor – Emoţie-Energie-Esenţă – de Synthia Andrews , edituracartedaath.ro

Te-ar putea interesa și: Matricea emoțiilor: Emoțiile au o durată de viață

Emoțiile ne influențează alegerile și viața

Compasiunea eliberează din iluzia Ego-ului 

Libertatea Iertării: tipuri și mituri despre iertare

7 OGLINZI ALE SINELUI-GREGG BRADEN

Imagine:www.pixabay.com