Adevărul desprea crearea Universului
Conform teoriei moderne a Big-Bang-ului, Universul era comprimat într-un punct, şi după Big Bang, au apărut obiecte cu o masă de aproximativ miliarde de tone şi de mărimea unui proton.
Adevărul desprea crearea Universului
În natura spaţiului cosmic are loc următorul fenomen: există obiecte formate din clustere informaţionale (acumulări) în timpul desprinderii informaţiei din materie, când aceasta pătrunde în aria de acțiune a unei găuri negre. Cele mai mari și „cele mai grele” legături, care pot forma clusterele informaţionale, sunt obiectele de o dimensiune ceva mai mare decât a unui proton și cu masa de aproape un gram, sau 0.8 grame, ca să fiu mai precis.
Aceste obiecte au durată de viaţă scurtă, existând doar pentru fracţiuni de secundă, ca, după aceea, să se descompună în „cărămizi” individuale. Procesul de formare a acestor obiecte este într-adevăr legat de ceea ce oamenii numesc găuri negre în Univers.
Radiusul protonului este de 0.84184 femtometri (1 fm = 10–15 metri). astfel de obiecte au o masă de aproape un gram, atunci rezultă că sunt obiecte destul de „grele” pentru microcosmos.
Totul există datorită informaţiei structurate. Informaţia structurată este cea care creează materie şi îi stabileşte proprietăţile, volumul, forma, masa şi alte caracteristici.
Această informaţie structurată o putem numi „cărămizi informaționale”. Ce sunt cărămizile informaționale în practică?
Aceste cărămizi transparente convenţionale reprezintă o comparaţie la figurat cu informaţia care creează materia, stabilindu-i anumiţi parametri, formă, volum, masă, care alcătuiește subparticule elementare, acestea formând la rândul lor atomi, molecule, compuși chimici și așa mai departe, adică materia Universului. Ei bine, în sfârşit, voinţa, planul de construcţie și forţa aplicată sunt principalele componente ale forței lumii spirituale care se manifestă în această lume.
Rezultă că la baza întregii materii este informaţia. Odată ce informaţia este înlăturată, atunci ceea ce numim materie dispare ca gaura din covrig, după ce l-ai mâncat.
Atâta vreme cât avem un covrig, gaura există, dar, după ce îl mâncăm, gaura dispare şi ea. Acesta este modul în care dispare și materia. Dacă nu există informaţie, nu există manifestare a materiei.
Cantitatea de materie din Univers se schimbă mereu, şi aceste fluctuaţii, atât în sensul de creştere, cât şi de descreştere, pot fi considerabile. În acelaşi timp, Cantitatea de informaţie este întotdeauna stabilă, fapt care face ca masa totală a Universului să nu se fi schimbat nici măcar cu o miliardime de gram din ziua Creaţiei până acum.
Cantitatea de informaţie în Univers este constantă din ziua Creaţiei. Cu toate acestea, dacă o singură cărămidă ar fi dispărut, întregul Univers ar fi dispărut, de asemenea
Dacă o parte dispare, întregul dispare şi el.
Universul se va extinde pur şi simplu până la o anumită mărime şi va dispărea. Cărămizile informaţionale ale universului nu dispar niciodată nicăieri, în sensul că nu părăsesc hotarele Universului şi există într-o formă strict organizată. Singure, fără un anumit plan de construcţie şi fără voinţa Constructorului, cărămizile ar fi pur şi simplu o grămadă dezordonată.
Cât despre lumea materială a Universului, tocmai aceste cărămizi informaţionale, împreună cu alte caracteristici ale formării materiei, îi stabilesc parametrii de masă. Aceștia definesc un anumit loc în univers pentru materia creată. Informaţia organizată, tocmai aceste cărămizi informaţionale, poziţionate strict la locul lor, sunt cele care fac diferenţa dintre un quark și un quasar. Să spunem în felul următor: coerenţa informaţiei, în acord cu acel „plan general”, este cea care face ca Universul să fie viu.
Rezultă că totul în lumea asta este strict ordonat şi există în concordanţă cu planul bine definit, voinţa şi forţa Constructorului. Dar asta dovedeşte că Universul nostru a fost creat artificial şi nu format haotic, de la sine, aşa cum se presupune!
Viaţa Universului în sine se manifestă ca un schimb constant de informaţie, care pune materia în mişcare, interacţionând cu sine însăşi, generează reacţii fizice şi chimice primare. În consecinţă, au loc diverse procese, de exemplu, explozii ale unor stele masive, naşterea altor noi şi aşa mai departe.
Găurile negre pot fi comparate cu gândurile
Conform teoriei moderne, găurile negre sunt invizibile pentru observatorul din afară, pentru că ele nu emană nici lumină, nici alte radiaţii cunoscute în ştiinţă sau corpuri. O gaură neagră curbează geometria spaţiului și a timpului în jurul său. Gaura neagră este o zonă localizată în spaţiul cosmic, formată prin comprimarea gravitaţională nerestricţionată a corpurilor cosmice masive.
Este ca un fel de cimitir gravitaţional, în care totul dispare odată ce ajunge înăuntru. Hotarul unei astfel de zone este numit orizontul evenimentelor şi raza sa – rază gravitaţională. Se consideră că aceasta din urmă depinde direct de cantitatea de materie atrasă în gaură. Pe măsură ce masa găurii negre creşte, mărimea acesteia creşte direct proporțional, de asemenea, adică raza se mărește. Mărimea acestui obiect poate varia.
Dacă masa unei stele este mai mică de trei ori decât masa soarelui, steaua nu se va transforma într-o gaură neagră, va deveni doar o stea neutronică sau o pitică albă. Şi dacă masa stelei este mai mult decât de trei ori masa soarelui, savanţii cred că un colaps catastrofic este inevitabil. Întreaga sa materie va traversa rapid orizontul evenimentelor şi steaua va deveni o gaură neagră
Din 100 de miliarde de stele, ar trebui să existe cel puţin 100 de milioane de găuri negre.
Înăuntrul găurii negre timpul şi spaţiul sunt distorsionate în mod semnificativ din cauza gravitaţiei enorme. Geometria euclidiană elementară ar putea să nu funcţioneze aici, de vreme ce liniile paralele s-ar putea intersecta
Big Bang-ul a apărut dintr-un punct infinit de dens, în care întreaga materie a Universului ar fi fost chipurile concentrată şi condensată; când ceva în interiorul acestui „punct” a provocat Big-Bang-ul, materia a început să zboare în toate părţile, şi procesul de expansiune al Universului a fost iniţiat (aceasta este teoria modernă a Big-Bang-ului).
Dar ce este în realitate o gaură neagră?
Este de fapt un fenomen tranzient, care în sine nu are deloc masă. Apariţia și dispariţia oricărui număr de găuri negre din Univers nu încalcă legea constanţei masei totale a Universului. Chiar și cea mai gigantică gaură neagră, la drept vorbind, există pentru o scurtă durată de timp, și masa sa este egală cu zero. Cu toate acestea, joacă un rol imens în transformările astrofizice ale Universului.
Putem compara o gaură neagră cu un gând. Până la urmă, un gând nu poate fi văzut. Nu poate fi cântărit sau atins, dar există, de vreme ce a apărut în conştientul nostru. Gândul are volum (cel puţin, informațional). Este tranzient în existenţa sa, pentru că e imediat urmat de alte gânduri. Gândul nu are masă, dar poate avea consecinţe enorme în lumea materială. În esență, este Nimic.
Nimic este cel mult starea de vid. Vidul este departe de a fi gol. Iată un simplu exemplu. În spaţiul interstelar, aşa numitul vid avansat predomină. Densitatea sa medie este mai puţin decât o moleculă pe centimetru cub.
Gaura neagră în Univers arată, vorbind la modul relativ, ca o bulă de aer în apele oceanului. Cu toate acestea, doar arată ca o bulă, dar nu corespunde cu aceasta, deoarece o bulă în ocean este umplută cu aer, în vreme ce găurile negre din imensitatea Universului nu conţin nimic, cel puţin în înţelegerea umană a acestui fenomen.
Funcţiile găurii negre pot fi comparate, la modul relativ, cu răspunsul imunitar şi, cu celulele imune din corpul uman, care protejează organismul de diverşi agenţi cauzatori de boală, identificând şi distrugând astfel de celule patogene sau degenerate ale organismului (celule tumorale) şi aşa mai departe.
Găurile negre, pe de altă parte, apar imediat în Univers de Nicăieri, și numai acolo unde este necesar, iar ulterior dispar înapoi în Nicăieri. Și ele dispar instantaneu, deseori (dar nu întotdeauna), lăsând după ele, în lumea materială, întregi clustere de fragmente stelare şi nori uriaşi de praf şi gaze, destul de uşor de detectat cu echipamentul modern.
Această materie reziduală este similară după distrugerea principalei materii „patogene”, să spunem, cu resturile căzute de pe o bandă rulantă din atelierul pentru sfărâmarea şi procesarea pietrei.
Gaura neagră distorsionează semnificativ spaţiul și timpul în jurul său și are o atracţie gravitaţională enormă, afectând astfel materia înconjurătoare. Gaura neagră este singurul lucru care se poate numi Golul real, sau Nimic, de vreme ce nu este nimic material acolo, în înţelegerea umană.
Masa găurii negre este egală cu zero.
Deci cum atrage gaura neagră materia şi unde dispare după?
Gaura neagră este o zonă anormală. Fiind o structură non-materială, apare în acele părţi ale Universului în care au loc anumite perturbări ale câmpurilor. Obiectivul ei este să distrugă materia care cauzează aceste perturbări. Faptul în sine al prezenţei găurii negre într-o anumită regiune a Universului generează deformarea spaţiului-timp.
Cu alte cuvinte, însăşi gaura neagră declanşează un anumit mecanism, care distorsionează fluxul lin al timpului, în regiunea respectivă a spațiului. Acest lucru duce la anumite interacţiuni, generând gravitaţie imensă, care începe să atragă structura materială.
Când materia este atrasă, atunci fragmente de mărimea Lunii, de exemplu, încep deja să se deformeze când se apropie, din cauza forţei uriaşe de gravitaţie. Şi, odată ce materia începe să intre în zona de acreție, cel mai puternic câmp gravitaţional se formează, iar materia este sfâşiată în bucăţi. Arată ca un fel de maşină de tocat carne.
Un lucru foarte important are loc în timpul acestei „tocări a materiei”. Forţa aici este de aşa natură, încât pur şi simplu împinge cărămizile informaţionale departe una de alta, acestea nemaiputând rămâne în poziţia lor strict desemnată, dat fiind faptul desprinderii lor din structura informaţională.
Imediat ce ordinea informaţională, datorită căreia materia a fost creată ca atare, este pierdută, are loc eliminarea informației din structura materială și materia dispare. Este un paradox aici, deoarece gaura neagră în sine nu influenţează cărămizile informaţionale, dar afectează materia în mod direct. Aceasta este atrasă cu forţă foarte mare, iar cărămizile informaţionale se resping între ele, consecinţa fiind dispariţia materiei.
Materia nu este distrusă. Materia este creată pe baza informaţiei şi, odată ce informaţia este înlăturată, materia încetează să existe.
Forma găurii negre este sferică. Când informaţia se înlătură din materie, când cărămizile informaţionale se desprind din materia procesată, o anumită parte din ele rămâne detaşată sub forma unor grupuri întregi, respectiv clustere. Aceste clustere sunt cele care devin obiectele cu viaţă scurtă având masa de 0.8 grame, care sunt emanate direct din „polii” acestei sfere, ca radiaţie de fundal. Iar noţiunea de poli ai acestei sfere este relativă, pentru că ce contează aici este poziţia observatorului şi acumularea de materie procesată în relaţia cu această sferă.
De ce au viaţă scurtă aceste obiecte şi de ce există doar pentru fracţiuni de secundă?
Pentru că nu au niciun program de viaţă. Se separă pur şi simplu în cărămizi informaţionale. Paradoxul este că cărămizile informaţionale există simultan în două stări: ca energie şi ca materie (sub forma unui cluster al acestor cărămizi informaţionale, atunci când formează particula materială).
Cu alte cuvinte, ele există şi nu prea, în acelaşi timp. Cărămizile informaţionale în mod individual nu au nicio masă, dar informaţia este cea care creează materia cu masa aferentă, precum şi spaţiu, gravitație şi timp. Iar informaţia este controlată de Cel Ce a creat totul. El a creat informaţia ca forţă capabilă să genereze energiile care formează materia (în înţelegerea umană).
Materia constă în cărămizi informaţionale, iar cărămizile informaţionale sunt indestructibile, nu pot fi nici distruse, nici modificate, iar numărul lor în Univers este constant și stabil.
Iată de ce gaura neagră în sine are masa zero. Gaura neagră, ca un obiect al lumii imateriale, pur şi simplu creează condiţii, o forţă în vecinătatea căreia se derulează acţiunea principală, adică, vorbind aproximativ, materia inutilă este reciclată. Este aproape ca o radieră de cauciuc care curăţă suprafaţa hârtiei de scris. Materia dispare în întregime, fără ca măcar să intre în gaura neagră. Şi de ce anume depinde dimensiunea găurii negre?
Dimensiunea găurii negre depinde de cantitatea, să zicem, a materiei „patogene” (este imposibil să numeşti în alt mod o astfel de materie), supusă anihilării într-o zonă dată din Univers. Gaura neagră poate avea orice mărime: şi mică şi mare.
Concluzie: Cantitatea de informaţie în Univers este constantă din ziua Creaţiei. Universul nostru a fost creat artificial şi nu format haotic.
Sursa: Cartea AllatRa- Anastasia Novîh/ descarca cartea gratuit aici: https://allatra.tv/ro/knigi-anastasii-novykh
Te-ar putea interesa și: Simbolul AllatRa- puterea creatoare a lui Dumnezeu
Dualitatea-condiție inerentă a vieții- Revizuirea este corecție
Imagine: www.pixabay.com
Comments are closed.