Cum produce gândul bogația- iată procesul ! Gândul este singura putere care poate produce bogăție tangibilă din Substanța fără formă. Materialul din care toate lucrurile sunt făcute este o substanță care gândește , și un gând despre o formă imprimat acestei substanțe ajunge să producă această formă.
Cum produce gândul bogația
Substanța originară se mișcă în concordanță cu gândurile sale: orice formă sau proces pe care îl vedem în natură este forma vizibilă a gândului Substanței. Când aceasta gândește o formă, atunci ea capătă acea formă; când gândește o mișcare, ea face acea mișcare. În acest fel au fost create toate lucrurile. Gândul unui univers în mișcare, ce se extinde prin Substanța fără Formă, iar Materia Gânditoare se mișcă în concordanță cu acel gând și ia forma unui sistem de planete, menținându-și acea formă.
Materia gânditoare ia forma gândului său și se mișcă potrivit acelui gând. Ideea unui sistem rotațional de sori și planete, o face să ia forma acelor corpuri celeste și să le miște conform gândului său. Gândind forma unui stejar care crește cu încetul, ea se mișcă și produce acel copac, chiar dacă are nevoie de secole pentru a îndeplini această lucrare. Când creează, Substanța pare să se miște conform liniilor pe care și le-a stabilit. Gândul la un stejar nu duce la apariția bruscă a unui copac complet dezvoltat, ci pune în mișcare forțe care vor duce la creșterea copacului, urmând liniile de creștere prestabilite.
Gândul duce la crearea formei
Orice gând al formei, existent în Substanța Gânditoare, duce la crearea acelei forme, dar, aproape mereu, urmând liniile de creștere și acțiune prestabilite.
Exemplu: Gândul la o casă de o anumită formă, atunci când este imprimată în subconștient, nu duce la crearea pe loc a casei, ci este cauza care dezleagă energiile creative care deja acționează în domeniul comerțului și construcțiilor, și care vor duce la rapida construcție a casei. Și dacă nu ar exista canale prin care energia creativă să se manifeste, atunci casa ar fi formată direct din substanța primordială, fără a mai aștepta încetul proces al lumii organice și anorganice. Deci, este nevoie de răbdare și timp pentru manifestarea unei dorințe- gând.
Niciun gând despre o formă nu poate fi imprimat Substanței Originare, fără ca acel gând să ducă la crearea acelei forme.
Omul este un centru de gândire
Omul este un centru de gândire, deci produce gânduri. Toate formele pe care omul le creează cu mâinile sale trebuie întâi să existe în gândurile lui. El nu poate da formă unui lucru fără ca acel lucru să existe mai întâi ca gând.
Când omul are un gând format, el ia material din formele existente în natură și face o imagine identică formei din gândul său. Până la acel punct, el nu a făcut niciun efort să coopereze cu Inteligența fără formă, să lucreze cu ”Tatăl”.
Deci, mai întâi există o materie, o substanță originară fără formă din care toate lucrurile au fost făcute. Toate elementele sunt doar diverse înfățișări ale unui același unic element. Mulțimea de forme care se găsește în natura orgnică sau anorganică sunt doar forme diferite ale aceleiași substanțe. Iar această substanță este Materia Gânditoare, când are un gând produce forma acelui gând. Gândul, în substanța gânditoare, produce formă. Omul este un centru al gândurilor, capabil de gândire originală. Dacă omul își poate comunica gândul acestei substanțe, el poate determina crearea sau formarea lucrului la care se gândește.
Pe scurt:
- Există o materie gânditoare din care toate lucrurile sunt făcute și care, în starea sa originară, pătrunde și umple întregul spațiu din univers.
- Un gând în această substanță produce lucrul imaginat de acel gând.
- Omul poate imagina forme ale lucrurilor în gândul său și, prin imprimarea gândului sau asupra substanței fără formă poate determina crearea lucrurilor la care se gândește.
Cum să gândești Adevărul
Omul trebuie să fie capabil să gândească într-un anumit fel:
- Modul fiecăruia de abordare a lucrurilor este rezultatul direct al modului în care gândește despre ele.
- Pentru a face lucrurile în felul în care îți dorești, trebuie să capeți abilitatea de a gândi în modul în care îți dorești, acesta este primul pas către îmbogățire.
- A gândi așa cum îți dorești, înseamnă să gândești Adevărul, indiferent de înfățișarea sa.
Orice om are abilitatea naturală înnăscută de a gândi ceea ce își dorește, dar pentru asta este necesar un efort mult mai mare decât să gândești ceea ce-ți sugerează aparențele. Să gândești conform aparenței este ușor, să gândești adevărul, indiferent de înfățișarea sa, cere un efort mult mai mare decât orice altă activitate pe care o poate face omul.
Cum să gândești în bogăție
Omul nu se ferește de nicio muncă mai tare decât de a gândi temeinic și elaborat, este cea mai grea activitate din lume. Cu atât mai grea, atunci când adevărul este contrar aparențelor. Orice înfățișare a lucrurilor în lumea vizibilă tinde să producă o formă corespondentă în mintea care observă, iar aceasta nu poate fi împiedicată decât păstrând gândul Adevărat.
Când privești înfățișarea bolii, ea va produce forma bolii în mintea ta și în cele din urmă și în corpul tău, dar asta doar până când vei îmbrățișa gândul adevărului, anume acela că nu există boală. Boala este doar o aparență, iar realitatea este sănătatea.
Când privești înfățișarea sărăciei, ea va produce forma sărăciei în mintea ta, dar asta doar până când vei îmbrățișa adevărul, anume că nu există sărăcie, există doar abundență.
Să gândești sănătatea atunci când ești înconjurat de aparența bolii sau să gândești bogăție atunci când în jurul tău este aparența sărăciei cere multă putere, dar cel care dobândește această putere devine un Maestru. Poate învinge soarta și poate avea ceea ce-și dorește.
Această putere poate fi obținută doar înțelegând faptul esențial care se află în spatele tuturor aparențelor. Acest fapt este că există Substanța Gânditoare, din care și prin care au fost create toate lucrurile.
Apoi, trebuie să înțelegem adevărul că orice gând existent în această substanță devine formă, iar omul care poate imprima gândul său asupra substanței, poate face ca gândurile să capete formă și să devină lucruri vizibile.
Dorința de bogăție este necesară
O sămânță care cade pe pământ intră imediat în activitate și în procesul vieții ei, produce încă o sută de semințe, multiplicându-se. Astfel, devine mai multă și prin acest proces există.
Inteligența are aceeași necesitate de continuă dezvoltare. Orice gând pe care îl avem, atrage după sine încă un gând, conștiința se extinde permanent. Orice fapt pe care îl învățăm duce la altul, cunoștințele se amplifică mereu.
Dar pentru a face mai mult, a ști mai mult și a fi mai mult, trebuie să avem mai mult. Trebuie să avem lucruri de folosit, pentru că învățăm și facem și devenim doar prin folosirea lucrurilor. Trebuie să devenim mai bogați pentru a trăi mai mult.
Dorința de bogăție este pur și simplu capacitatea de dezvoltare a vieții, căutându-și împlinire. Orice dorință este efortul unei posibilități neexprimate de a se produce. Puterea care caută să se manifeste este cea care determină dorința. Ceea ce te face pe tine să-ți dorești mai mulți bani, este același lucru care face planta să crească, este Viața care caută exprimarea deplină.
Substanța unică dorește să trăiască mai mult prin tine, de aceea dorește ca tu să ai toate lucrurile pe care le poți folosi. Este dorința lui Dumnezeu ca tu să fii bogat. El vrea să devii bogat pentru că se poate exprima mai bine prin tine, atunci când ai la îndemână mai multe lucruri prin care să îl exprimi. El poate trăi mai mult prin tine, dacă deții mai multe mijloace cu care să îți dezvolți viața.
- Universul dorește ca tu să ai tot ce îți dorești să ai.
- Natura te ajută în planurile tale.
- Totul este natural pentru tine.
- Acceptă că toate acestea sunt adevărate.
- Este esențial totuși ca scopul tău să fie în armonie cu scopul general al vieții.
Trebuie să îți dorești viața adevărată, nu doar plăcerea satisfacerii simțurilor. Individul trăiește cu adevărat atunci când funcționează la capacitatea maximă atât fizic, cât și mental și spiritual, dar fără a face excese.
Nu dorești să te îmbogățești doar ca să te scalzi în bani, doar pentru satisfacerea simțurilor animalice, aceea nu e viața. Îndeplinirea fiecărei funcții fizice este parte a vieții și nimeni nu poate avea o viață împlinită dacă își refuză exprimarea sănătoasă și normală a impulsurilor corpului său.
Nu vrei să te îmbogățești doar ca să te bucuri de plăcerile minții, să acumulezi cunoștințe, să-ți satisfaci ambițiile, să îi pui pe alții în umbă. Toate acestea sunt și ele laturi ale vieții, dar omul care trăiește doar pentru plăcerea psihicului, va trăi doar pe jumătate și nu va fi niciodată mulțumit cu ce are.
La fel, nu vrei să te îmbogățești doar pentru binele altora, să renunți la tine pentru salvarea omenirii, să te bucuri doar de satisfacerile filantropice și sacrificiului. Bucuriile sufletului sunt și ele doar o parte a vieții și nu sunt nici mai bune, nici mai nobile decât celelalte laturi ale vieții. Alungă ideea că Dumnezeu vrea ca tu să te sacrifici pentru alții și că Îi poți intra în grație făcând asta, Dumnezeu nu cere așa ceva.
Ceea ce El vrea de la tine este să îți împlinești potențialul, pentru tine și pentru ceilalți. Îi poți ajuta mai mult pe ceilalți oameni, devenind tu însuți o ființă completă, decât în orice alt mod ai încerca.
Dorința Substanței este pentru toți și toate, ea acționează pentru dezvoltarea vieții în general. Nu poate fi făcută să acționeze pentru mai puțină viață în anumite direcții, pentru că ea este egală în toate, căutând doar bogăție și viață.
- Substanța Inteligentă va crea lucruri pentru tine, dar nu le va lua de la altcineva ca să ți le dea ție.
- Trebuie să alungi gândul competiției. Trebuie să creezi, nu să concurezi pentru ceea ce este deja creat.
- Nu ai nevoie să iei nimic de la nimeni.
- Nu ai nevoie să te târguiești cu nimeni.
- Nu trebuie să înșeli sau să profiți de cineva. Nu trebuei să faci pe nimeni să muncească pentru tine și să îl plătești mai puțin decât merită.
- Nu ai de ce să dorești proprietatea altora sau să o privești cu ochi lacomi. Nimeni nu posedă ceva ce tu nu poți avea la fel și asta fără ca să deposidezi pe alți oameni de lucrurile lor.
- Tu trebuie să devii un creator, nu un competitor, vei obține ceea ce-ți dorești, dar în așa mod încât atunci când vei avea, orice alt om va avea mai mult decât are acum.
Bogățiile dobândite prin competiție nu sunt niciodată satisfăcătoare și nici permanente, sunt ale tale azi și ale altuia mâine. Dacă vrei să devii bogat, trebuie să te ridici deasupra gândurilor de competiție. Nu trebuie să crezi niciun moment că resursele sunt limitate. Când crezi acaesta, puterea ta de creație dispare și vei opri toate mișcările creaționale pe care deja le puseși în acțiune.
Omul poate forma gânduri în mintea sa și prin imprimarea acestora asupra substanței fără formă, poate cauza ca ceea ce el gândește să devină creație.
Sursa: Știința de a deveni bogat- Wallace D. Wattles
Citește și :Principiul Vieții din Secretul Veacurilor
Tămăduirea Interioară- Gabriel Socaciu-rezumat
Imagine: www.pixabay.com
