Skip to content

La Porunca ta- Goddard Neville (The Most Important 1)

la porunca ta

La Porunca ta- Goddard Neville-Al tuo comando

Poate hotărî omul un lucru şi acesta să se întâmple? În cel mai categoric mod, da! Omul întotdeauna a hotărât ceea ce a apărut în lumea sa şi azi hotărăşte ceea ce apare în lumea lui şi va continua să facă asta atât timp cât omul e conştient că este om. Niciun lucru nu a apărut vreodată în realitatea lui fără ca omul să fi hotărât că trebuie să apară.

La Porunca ta- Conștiința

Conştiinţa de ”a fi ”e numită Dumnezeu de sute de ori în Noul Testament. Se afirmă clar, „EU SUNT Calea”. Conştiinţa de a fi e uşa prin care manifestările vieţii obțin formă.

În conştiinţa de a fi, toate lucrurile sunt posibile. „Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti” . Aceasta e hotărârea Sa – înălţarea în conştienţă până la naturaleţea de a fi lucrul dorit. După cum a exprimat-o, „Iar Eu, când Mă voi înălţa, voi trage toţi oamenii la Mine” . Când mă voi înălţa în conştienţă până la naturaleţea lucrului dorit, voi trage manifestarea acelei dorinţe la Mine. Pentru că spune, „Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis” şi „Eu şi Tatăl Meu Una suntem” . Aşadar, CONȘTIENȚA este Tatăl care trage
manifestarea vieţii la tine.

Tu, chiar în această clipă, atragi în lumea ta ceea ce eşti acum conştient a fi. Aceasta se înţelege prin „Trebuie să vă naşteţi de sus” . Dacă eşti nemulţumit cu actuala viaţă, singura cale de a o schimba este să îţi iei atenţia de la ceea ce îţi pare atât de real şi să te înalţi în conştienţă spre ceea ce doreşti să fie viața ta. Nu poţi servi la doi
stăpâni , aşadar, a-ţi lua atenţia de la o stare a conștienţei şi a o îndrepta spre alta echivalează cu a muri uneia şi a învia alteia.

Părerea ta despre tine – va determina realitatea ta în viaţă.

Rugăciune cu succes

Rugăciunea este recunoașterea ta ca fiind deja ceea ce acum dorești, în loc de forma comună de cerere către un Dumnezeu care nu există pentru ceea ce acum dorești. De ce milioanelor de rugăciuni nu li se răspunde? Fiindcă oamenii se roagă unui Dumnezeu care nu există. De exemplu: a fi conştient că eşti sărac şi a te ruga unui Dumnezeu pentru averi înseamnă a fi răsplătit cu ceea ce eşti conştient a fi – adică sărăcie.

Rugăciunile, pentru a avea succes, trebuie să fie mai degrabă mulțumiri decât cerșiri – , de te vei ruga pentru bogăţii, întoarce-te de la imaginea sărăciei negând însăşi evidența simțurilor tale și atribuie-ți sentimentul de a fi bogat.

Chiar în clipa în care asumpția mea e stabilită la nivel de convingere, în acea clipă încep să trag la mine evidența asumpției mele. Nu căuta să înțelegi cum apar aceste lucruri, fiindcă nimeni nu cunoaște mecanismul acestora. Nicio manifestare nu cunoaște cum lucrul dorit va apărea.

Eu Sunt Calea- La porunca ta

Conştienţa e calea sau uşa prin care lucrurile apar. A spus, „EU SUNT Calea” – nu „Eu, careva nume, sunt calea”, ci „EU SUNT”, conştiinţa de a fi este calea prin care vine lucrul. Semnele întotdeauna urmează . Ele niciodată nu preced. Lucrurile nu au o altă realitate în afara conştienţei. Aşadar, mai întâi conștientizează -l și lucrul e nevoit să apară.

Nu discuta dorinţele tale cu altul niciodată, căci altul îţi va întări numai temerile actuale. Discreţia e prima lege ce trebuie respectată în realizarea dorinţei tale.

Vin nou în burdufuri vechi

Nu poţi pune vin nou în burdufuri vechi sau petice noi la haine vechi. Adică, nu poți lua cu tine în noua ta conștienţă nicio parte din vechiul tău om. Toate credinţele, temerile şi limitările tale actuale sunt greutăţi care te leagă de nivelul tău de conştienţă actual. De va fi să transcenzi acest nivel, trebuie să laşi în urmă tot ceea ce este sinele tău actual, sau concepţia despre tine.

Pentru a face asta, îţi îndepărtezi atenţia de la tot ceea ce reprezintă acum problema sau limitarea ta şi te adâncești în doar a fi. Adică, îţi spui în tăcere dar cu convingere, „EU SUNT”. Nu condiţiona această „conştienţă” încă. Doar mărturiseşte-te a fi şi continuă să faci asta până ce te pierzi în senzaţia de simplu a fi – fără faţă şi formă. Când această expansiune a conştienţei este atinsă, atunci, în acest adânc fără formă al tău, dă formă noii concepţii SIMŢINDU-TE a fi CEEA ce doreşti să fii.

Singura cale de a- ți schimba viața este să îți schimbi conștiența. Căci conștiența este realitatea care veșnic se solidifică în lucrurile din jurul tău. Lumea omului este conștiența sa exteriorizată

Nu poţi schimba mediul tău, sau lumea, distrugând lucruri, aşa cum nu îţi poţi schimba chipul distrugând oglinda. Mediul tău reflectă ceea ce eşti tu în conştienţă. Atâta timp cât vei continua să fii ceva în conştienţă, atâta timp vei continua să exteriorizezi acel ceva în lumea ta.

Dorința împlinită- La porunca ta

Când intri în starea de bucurie a mulţumirii, astfel încât te simţi recunoscător pentru a fi primit deja ceea ce încă nu e prezent simţurilor tale, ai devenit, într-adevăr, una în conştienţă cu lucrul pentru care aduci mulţumire.

Întotdeauna primeşti ceea ce eşti conştient a fi şi nimeni nu mulţumeşte pentru ceva ce nu a primit. „Părinte, Îţi mulţumesc” nu este, aşa cum o folosesc mulţi astăzi, un soi de formulă magică. Nici nu trebuie să rosteşti cuvintele, „Părinte, Îţi mulţumesc”. Aplicând acest principiu, pe măsură ce te ridici în conştienţă spre punctul în care eşti cu adevărat recunoscător şi fericit că ai primit lucrul dorit, te bucuri automat şi aduci mulţumiri spre interior. Deja ai acceptat darul care fusese numai o dorinţă înainte de a te ridica în conştienţă, iar credinţa ta este acum substanţa care-ţi va înveşmânta dorinţa.

Asta e tot ce e necesar. Viața ți- l va da, dacă ceri „în Numele Lui”. Rugăciunea, este recunoștință – presiunea de „a crede că ai primit” se referă la persoana ta, timpul prezent . Asta înseamnă că trebuie să fii în natura lucrurilor cerute înainte de a le primi.

Rezolvarea unei probleme- La porunca ta

Conştienţa e „viţa” şi acele calităţi care eşti tu acum conştient că le ai sunt „mlădiţele” pe care le hrăneşti şi le ţii vii. Aşa cum o mlădiţă nu are viaţă decât dacă este înrădăcinată în viţă, la fel lucrurile nu au viaţă decât dacă tu eşti conştient de ele. Aşa cum o mlădiţă se veştejeşte şi moare dacă seva viţei încetează a o alimenta, aşa şi lucrurile din lumea ta dispar dacă îţi iei atenţia de la ele, deoarece atenţia ta este precum seva vieţii care ţine vii şi susţine lucrurile din lumea ta.

Pentru a desființa o problemă care acum îți pare atât de reală , tot ce trebuie să faci este să îți îndepărtezi atenția de la ea. În ciuda aparentei realităţi, întoarce-te de la ea în conștienţă. Devino indiferent și începe să te simți a fi ceea ce ar fi soluția problemei.
Sursa: Al tuo comando- Goddard Neville

Vezi și: Libertate pentru toți– Goddard Neville

Imagine: pixbay.com

1 thought on “La Porunca ta- Goddard Neville (The Most Important 1)”

  1. Pingback: Arta realizării dorințelor- Goddard Neville (The Most Important 1) - %si

Comments are closed.