Vai al contenuto

Eu Sunt Femeie- Merit să fiu iubită (The Most Important 1)

  • di
eu sunt femeie

Cartea Eu sunt femeie de Maria Christiana Tudose este o carte cu, despre și pentru femei.-recenzie

Acțiunea se petrece în două locuri diferite . Prima dată mergem în Florența, Italia în anul 2010, iar apoi ajungem în Ploiești, România, anul 2015. Ne plimbăm când în Italia, unde scriitoarea se stabilește, când în Romania, unde aceasta este născută. Povestea Mariei este despre dragoste, despre suferința ei din dragoste și despre neîncrederea în sine. 

O carte despre lupta pentru iubire, dar și despre lupta pentru iubirea de sine.

Suferința Mariei și experiența ei cu cel pe care l-a întâlnit online nu este unică, din păcate. Vlad (tipul care face ca povestea aceasta să existe) i-a spus Mariei că merită ceva mai bun, că nu știe cine este cu adevărat, însă inima femeii nu ascultă de rațiune. Ce să-i faci inimii care se îndrăgostește nebunește de cine nu trebuie? 

Autoarea povestește despre doi tipi. Vlad – bărbatul pe care îl cunoaște pe internet și pentru care suferă foarte mult, mai ales că el alege să se ascundă de ea și nu îi spune că iubește o altă femeie; și Paul, cu care a avut o relație amoroasă frumoasă, dar fără alte obligații. Deși au stabilit de la început că nu vor ajunge să se îndrăgostească, lucrurile se pare că se schimbă pe parcurs. Și atunci ce alegi să faci? Mai dai o șansă iubirii sau fugi de ea?

“Bărbații știu să iubească. Când un bărbat iubește, lasă toate armele jos. Fără să vrea, devine vulnerabil, dar asta nu-l neliniștește: pentru fericirea ei ar face orice.”

“Un domn adevărat merită o doamnă adevărată. Un bărbat îndrăgostit merită o iubire sinceră. Dar câteodată îți mai iese în cale și câte un mincinos, egoist și imatur. Din păcate, realizezi prea târziu, atunci când rănile au fost deschise și au fost vărsate prea multe lacrimi, iar sufletul ți-a fost făcut din nou cioburi. “

La finalul cărții autoarea a oferit și un interviu, în care aflăm că ea este de fapt bloggeriță, iar blogul ei este chiar eusuntfemeie.ro. Și mai găsim câteva pagini ca îndemn pentru bărbatul din viața ta.

“Există femei și femei. Întâlnești ceea ce ești și ceea ce meriți. Dacă vrei o femeie pentru o noapte, să nu pretinzi iubire pentru totdeauna. Dacă vrei o femeie pentru o viață, trebuie să o iubești în fiecare zi, din ce în ce mai mult. Să fiți doi, să râdeți împreună, să glumiți, să învățați lucruri noi.”

“Dacă vrei să-i faci un cadou, oferă-i dragoste, respect și suținere. Dacă o iubești cu adevărat, arată-i cât este de importantă prin tandrețe, răbdare, îmbrățișări și momente în doi. Bijuteriile sunt ușor de cumpărat, este mult mai greu să o surprinzi cu gesturi mici, să o cucerești zi de zi și să ai timp pentru ea. Când rănești  o femeie, fără să îți dai seama, îi amintești că merită mai mult. Nu subestima femeia!”

Fragment din cartea Eu sunt femeie de Maria Christiana Tudose.

Nu mai pot să aștept ca tu să treci de la cuvinte la fapte, să-ți amintești că sunt și eu lângă tine în miez de noapte, să mă mângâi, să-ți amintești că ar trebui să fiu prioritatea ta. Tu ai prea multe scuze iar eu nu mai pot lupta pentru doi. Sunt femeie. Merit mai mult. Merit iubire și știu că pot iubi un bărbat din tot sufletul. Mi-am pus fericirea în mâinile tale și am greșit.

Când o femeie iubește, o face în adevăratul sens al cuvântului. Oferă tot ce are mai frumos, mai special și mai minunat. Așa am făcut și eu. Am dat tot ce aveam mai frumos în mine, fără să pretind ceva în schimb. Mă hrăneam cu promisiuni: în povestea noastră. El era regizorul, iar eu eram actrița. Eram fericită atunci când îl priveam, mă bucuram pentru bucuria lui, aș fi mers până la capătul lumii pentru el și, într-adevăr, oriunde se afla el, fugeam și eu într-acolo. N-ascultam de nimeni, îmi ascultam sufletul. Am investit timp și sentimente în acest om, iar acum rămân doar amintirile.

Îmi cucerise mintea, sufletul și corpul

Parcă eram un întreg. Credeam că acel om ar fi făcut orice pentru mine. Eram fericită pentru că aveam un bărbat care îmi spunea că mă iubește, că mă va susține la greu și aveam toată încrederea că îmi va înțelege alegerile.

Și acum? M-am întors către fereastră și am stat două ore privind în gol. Sufeream cu adevărat. O durere îngrozitoare, ca și cum cineva m-ar fi lovit fără pic de milă. Apoi o senzație de libertate. Sunt liberă. Pot face ceea ce-mi doresc, mă pot ocupa de ceea ce-mi place, pot ieși cu prietenele mele fără să-mi fac griji de ceea ce va spune și de discuțiile care ar putea urma. Pe cerul întunecat, apăruse soarele. Deși sufeream, eram liberă.

Eu sunt femeie! Eu merit să fiu iubită, răsfățată și ascultată. Eu am o voce, o poveste de spus. Nu voi mai depinde de un bărbat. Nu-mi voi lăsa fericirea în mâinile oricărui bărbat. Voi învăța să fiu bine, chiar dacă sunt singură, să mă apăr de greutățile lumii, să descopăr frumusețile vieții. Iubindu-mă din nou, voi putea iubi la rându-mi.”

Cumpără cartea aici

Imagine: www.pixabay.com


Citește și: Manualul Femeii De Succes

I commenti sono chiusi.