Vai al contenuto

Motivația în atingerea obiectivelor (The Most important 1)

  • di
motivatia

Cuvântul ” Motivația” are aceeași rădăcină ca și cuvântul ” Emoția”: ambele provin din latinesul motere= a se mișca.

Motivele sunt cele care dau naștere scopurilor și dorinței de a le atinge. Orice lucru care este motivant ne face să ne simțim bine.

”Motivul în care natura ne determină să facem ceea ce vrea este prin a face din asta o sursă de plăcere.”

Anonim

Motivele sunte cele care ne dictează plăcerile. Dar când vine vorba de atingerea acestor obiective, viața ni se arată plină de obstacole. Iar când ne confruntăm cu înfrângeri și obstacole în atingerea obiectivelor, motivele sunt cele care ne susțin în continuare.

Motivația: ce ne determină să acționăm

Persoanele ale căror sistem de control al emoțiilor înclină spre partea stângă tind să fie mai optimiste în concepția lor emoțională. În cercetările lui Davidson se constată că emisfera stângă devine activă chiar și la simplul gând de a atinge un obiectiv semnificativ. Activitatea prefrontalului stâng este asociată cu ceva mai important decât un obiectiv oarecare: cu un sentiment de scop în viață. Până la urmă, scopurile mărețe sunt cele care dau sens vieților noastre.

Motivația: ce ne determină să acționăm

David McClelland a propus trei motivatori principali pentru oameni:

  1. Nevoia de putere, în sensul de a influența sau de a avea impact asupra altor persoane. McClelland face distincția între două tipuri de putere. Una este puterea egoistă, centrată pe ego, fără să-ți pese dacă impactul este bun sau rău. Acesta este genul de putere afișat de narcisiști. Cealaltă este o putere benefică la nivel social. Când îți face plăcere să influențezi viața oamenilor în bine sau pentru un bine comun.
  2. Necesitatea de afiliere- plăcerea de a te afla în compania oamenilor. Cei care au un sentiment de afiliere ridicat sunt motivați de simpla plăcere de a face lucruri împreună cu oamenii pe care îi agreează. Cei care lucrează bine în echipă sunt motivați de sentimentul de afiliere.
  3. Nevoia de realizare, de a atinge un obiectiv semnificativ. Oamenii care au un puternic simț al realizării de sine caută în permanență să-și îmbunătățească abilitățile, aceștia sunt învățăcei neobosiți. Indiferent cât de buni sunt astăzi, ei nu sunt mulțumiți de acest lucru, ci întotdeauna încearcă să se autodepășească.

Poate că există un dezavantaj pentru astfel de situații: unii oameni devin dependenți de munca lor, complet axați pe obiectvele lor de lucru, uitând să-și trăiască viața. Puteți vedea cest lucru la elevii care se află mereu în prima linie, dorind să obțină cele mai mari note cu riscul de a sacrifica orice altceva în viața lor, sau precum orice altă persoană care are standarde înalte.

Motivația: ce ne determină să acționăm

Cheia succesului

Penru a reuși în viață, cheia succesului este de a avea un standard intern pentru performanțe. În cazul în care acest standard este prea înalt, nu reușești să apreciezi realizările pentru că ești obsedat de micile imperfecțiuni. Dorința de a avea realizări se transformă în suprasolicitare.

Cum poate fi ajutată o persoană care vrea mereu să aibă succes ?

Mai întâi trebuie să fie ajutată să înțeleagă că există o latură negativă în încercarea de a avea mereu succes. În al doilea rând, trebuie să i se atragă atenția că nu e nevoie să țintească spre 110 % tot timpul, uneori este sufiicent doar 80% sau 90% și astfel poate avea o viață care să îi aducă satisfacții.

Oamenii care au o dorință mai puternică de a se realiza se pricep foarte bine să ghicească distanța până la ținta cea mai îndepărtată și reușesc s-o nimerească. Ei își asumă riscuri inteligente. Aceștia pot face lucruri care par foarte riscante pentru alte persoane, dar s-au documentat înainte și au toate informațiile sau și-au însușit Know- How-ul necesar pentru reușită, iar abilitățile dobândite le sunt de folos pentru a-și atinge obiectivul.

Sursa :” Creierul și inteligența emoțională”- Daniel Goleman

Te-ar putea interesa și: Puterea Subconștientului- Simte finalul dorit

Cum se realizează Vindecarea- Iluzia Bolii- Curs de Miracole

Imagine: www.pixabay.com

I commenti sono chiusi.