Skip to content

Vindecarea vibratorie a chakrelor (The Most Important 1)

vindecarea vibratorie

Vindecarea vibratorie a chakrelor cu ajutorul culorilor. Cum ne putem trata cu ajutorul culorilor de diverse afecțiuni? Ce culori trebuie să purtăm sau să ne decorăm casa ? Care culori ni se potrivesc ? Cum să nu dăm greș în alegerea culorilor ?

Oricine este afectat de culori- adeseori mai mult decât ne dăm seama. Culoarea este strâns legată de aspectele vieții noastre, aspectele ei vizuale.

Nimei nu este neutru atunci când vine vorba de culori. Unele ne plac mai mult, altele mai puin. Dacă ne pregătim seara hainele pentru a doua zi, adeseori, când ne trezim dimineața, descoperim că acele haine pe care le-am pregătit nu ne mai sunt potrivite.

De ce se întâmplă așa?- Vindecarea vibratorie a chakrelor cu ajutorul culorilor

Suntem atrași de acele culori de care avem cea mai mare nevoie în momentul respectiv. Astfel, alegându-ne hainele de cu seară, alegem, de fapt, culorile care credem că ne vor fi benefice . Însă după somnul de noapte, sistemul nostru energetic se schimbă, este mai odihnit și echilibrat. De aceea și culorile nu se mai potrivesc cu starea noastră de dimineață.

Suntem atrași de acele culori de care avem nevoie. Sunt perioade în viața noastră când în propria garderobă predomină anumite culori.

Cum ne afectează culorile ?

Culoarea este o proprietate a luminii. Atunci când lumina este descompusă în diferite lungimi de undă sau frecvențe, obținem culori diferite. Fiecare culoare, fiecare frecvență a luminii are propriile ei proprietăți, având astfel capacitatea de a afecta diferitele energii ale esenței umane.

Bărbații și femeile răspund diferit la culori. De exemplu, când este vorba de roșu, bărbații sunt mai atrași și stimulați de nuanța roșie-portocalie, iar femeile, de roșu-violet. Bărbații s-ar putea să nu suporte culoarea roz, în timp ce femeile consideră că bărbații sunt mai atrăgători dacă poartă roz.

Alb

Culoarea albă conține întregul spectru luminos. Este o culoare ce întărește, curăță și purifică întregul sistem energetic, putând dezvolta o mai mare creativitate. Este benefic să începi și să închei ședința de terapie cu culoarea albă pentru a stabiliza sistemul energetic al individului.

Negru

Negrul conține întregul spectru al culorilor. Negru este o culoare protectoare, dă siguranță, calmează, activează energiile magnetice ale corpului. Însă, această culoare trebuie folosită cu multă cumpătare, căci, prea mult negru poate produce depresie. Negrul este cel mai eficient când este folosit împreună cu albul pentru echilibrarea polarităților. Mai ales când individul își pierde controlul.

Roșu

Stimulează toate nivelurile energetice ale metabolismului, extremitățile inferioare. Va energiza chakra bazinului, trezește forța noastră fizică vitală. Poate fi folosită în caz de răceală, circulație proastă, anemie.

O tensiune mare a sângelui indică un exces de energie roșie în organism. Este echilibrată de culoarea verde.

Portocaliu- Vindecarea vibratorie a chakrelor cu ajutorul culorilor

Portocaliul influențează chakra splinei. Este culoarea bucuriei, înțelepciunii și creativității. Prea mult portocaliu afectează nervii și trebuie echilibrat cu nuanțe de verde- albăstrui. Culoarea portocalie ne poate ajuta în vindecarea afecțiunilor splinei, pancreasului, stomacului, intestinelor, probleme legate de asimilarea hranei.

Indivizii ce manifestă paralizii emoționale pot fi ajutați cu această culoare. În special cu nuanțe de culoarea piersicii, care întărește aura și o sprijină în procesele de recuperare.

Vindecarea vibratorie a chakrelor: Galben

Stimulează activitatea mentală, puterea și abilitatea intelectuală. Poate fi folosit în caz de depresie, deoarece ajută la stimularea poftei de viață, determină o stare de optimism și încredere. Este eficient și în tratarea unor probleme digestive. Poate fi benefică pentru stomac, intestine, vezica urinară și întregul sistem excretor. Este deosebit de eficientă în tratarea durerilor de cap și echilibrarea tractului gastrointestinal. Nuanțele de galben-auriu au acțiune vindecatoare pentru corp și minte. Excesul de galben trebuie echilibrat cu nuanțe de albastru.

Verde

Atenție! Culoarea verde nu trebuie folosită niciodată pentru vindecarea tumorilor și afecțiunilor canceroase, având în vedere că verdele ajută la dezvoltare. Verdele ne ajută pentru a ne spori sensibilitatea și compasiunea. Are un efect liniștitor, mai ales în cazuri de inflamații ale organismelor. Calmează sistemul nervos.

Nuanțele de verde mai deschis către albastru, sunt deosebit de eficiente în vindecarea celor mai multe dintre afecțiuni. Verdele afectează puternic chakra inimii și echilibrează sistemul nervos autonom. Poate fi aplicat cu rezultate bune în afecțiuni cardiace, hipertensiune, ulcere, epuizare și dureri de cap.

Albastru- Vindecarea vibratorie a chakrelor cu ajutorul culorilor

Albastrul calmează organismul. Are efect antiseptic, întărește și echilibrează sistemul respirator. Este foarte benefic pentru afecțiuni ale gâtului. Este una dintre culorile vindecătoare universale pentru copii, deoarece ajută în majoritatea bolilor copilăriei.

Vindecarea vibratorie a chakrelor: Indigo

Această culoare activează ajna chakra, întărește sistemul limfatic, ganglionii și sistemul imunitar. Poate fi folosit în tratarea tuturor afcețiunilor feței, inclusiv ale ochilor, urechilor, nasului, gurii. Este folosit în ședințele de meditație pentru atingerea unor niveluri mai profunde ale conștiinței. Poate fi folosit pentru îndepărtarea obsesiilor. Prea mult indigo produce depresie și un sentiment de izolare. Poate fi echilibrat cu nuanțe șterse de portocaliu.

Violet

Violetul influențează chakra creștetului, sistemul osos și nervos al organismului. Ajută la echilibrarea energiilor fizică și spirituală. Violetul este foarte eficient în afecțiunile canceroase. Artrita poate fi alinată cu lumina violetă, mai mult spre nuanțe de albastru. Ajută la asimilarea hranei și mineralelor.

În timpul meditației, violetul ne poate ajuta să ne deschidem către viețile anterioare, mai ales către cele care ne-au afectat actuala stare de sănătate. Adevărata culoare violet este alcătuită din 50 % albastru și 50% roșu- este echilibrul dintre fizic și spiritual.

Acvamarin

Acvamarinul calmează organismul. Poate fi benefic pentru alinarea tuturor afecțiunilor febrile și echilibrarea tuturor sistemelor organismului. Această culoare combină efectele benefice ale culorilor verde și albastru, vitalizând astfel toate sistemele. Este și purificator. Poate fi folosit în afecțiunile pielii, probleme de gât, otalgii, probleme respiratorii. Respirația regulată pe acvamarin poate preveni atacurile puternice ale afecțiunilor astmatice.

Maro

Calmează și stabilizează emoțiile, afecțiunile mentale extreme. Prezența acestei culori în aură poate reflecta o nevoie de stabilitate. Maro- murdar indică o infecție în organism.

Auriu

Întărește energiile asociate cu întregul sistem imunitar. Are o puternică acțiune fortifiantă asupra inimii. Este eficientă în toate problemele cardiace.

Roz

Este liniștitoare la orice nivel. Este benefică în afecțiuni ale pielii și inflamații, sistemul imunitar. Poate fi foarte eficient în tratarea problemelor pielii, mai ales în combinație cu acvamarinul.

Argintiu

Argintiul aduce amplificare și clarificare intuitivă. Este eficientă în meditație, la descoperirea cauzei metafizice a unei boli sau afecțiuni. Stimulează intuiția și echilibrează energiile de natură feminină, în special meridianele Yin.

Te-ar putea interesa și:

Ce sunt chakrele și cum se activează

Câmpul energetic – cele 7 chakre 

Imagine: www.pixabay.com

Comments are closed.