Totul este Geometrie Sacră: Floarea Vieții și Cubul lui Metatron
Geometria sacra este geometria conștiintei. Pleacă de la ideea că orice conștiință, inclusiv cea umană, se bazează exclusiv pe geometrie sacră. Asta înseamnă că putem înțelege de unde venim, unde ne aflăm acum și spre ce ne îndreptăm.
Ce este Geometrie Sacră ?
Universul este infinit. Nu are început și nici sfârșit. Știința numește acest fenomen, Big Bang. Conform acestei teorii tot ce există în Univers a fost la un moment dat atât de comprimat încât încăpea într-o particulă infinitezimal de mică. Ceva ce noi am percepe ca unitate, a explodat rapid și s-a extins peste tot, creând tot ce există în Univers.
Religia numește acest lucru Creație. Se presupune că Dumnezeu sau o entitate atotcunoscătoare și atotștiutoate, singurul cu o putere atât de mare, a creat tot ce există, în șase zile iar apoi și-a luat o binemeritată zi de concediu.
Ambele, însă, susțin că inițial Universul era o unitate care s-a extins. De asemenea, ambele susțin că lumina a fost un element important în creație. Dacă inițial, la începutul Universului am fost cu toții esența care a devenit tot, atunci ambele spun același lucru: cu toții provenim din aceiași sursă.
Energia feminină și masculină: Yin și Yang
Energia care curge peste tot este energia feminina si cea masculina. Energia masculina este concentrata/focalizatoare, iar energia feminina este creativa si aleatorie. Nici una nu e mai puternica sau mai slaba decat cealalta si ambele pot fi extrem de puternice, atunci cand se manifesta complet. Energia feminina este taramul posibilitatilor infinite, al potentialului creator si afecteaza Universul din interior. Energia masculina focalizatoare poate fi puternica precum un tanc, indeplineste sarcini si merge acolo unde trebuie sa ajunga, cu precizie si fara a fi distrasa.
Este important sa cunoastem modul in care se misca aceste energii. Pe masura ce energia masculina trece prin spirala (spirala lui Fibonacci), porneste de la baza si trece de la un punct la altul. Nu face curbe, ci merge doar acolo unde trebuie sa ajunga.
Cu toate acestea, energia feminina va curge in spirala. Va merge de jur imprejur, in afara liniilor si va ajunge la aceleasi , sau aproape aceleasi rezultate.
Plecand de la aceasta intelegere, putem vedea cum folosim aceste energii in viata noastra. Este diferenta dintre a merge cu masina direct la munca si a fi la timp mereu si a merge pe o alta ruta doar pentru ca e mai placut, chiar daca intarzii. Este diferenta dintre a gati strict dupa indicatiile din carte sau a amesteca ceea ce pare ca se potriveste.
Ca si chakrele, energia masculina si cea feminina au trasaturile lor specifice. Energia masculina este liniara, analitica, strategica si practica. Cu toate acestea, energia masculina este constrângatoare, inselatoare, conflictuala, are tendinta de a nu lua in considerare toate fatetele unei situatii si de a nu se deschide decat catre acea posibilitate pe care o urmeaza.
De cealalta parte se afla energia feminina, care se misca in curbe. Nu sta in forma. Este creativitate si miscare, expresie si emotie. Poate face orice si poate merge oriunde, dar are probleme in a se tine de program. Daca este constransa, poate sa iasa din flux, trecand de la emotii la schimbari de dispozitii. Creativitatea poate fi blocata si poate sa se manifeste ca o problema scapata de sub control. Acest lucru nu prea se regaseste in societatea de azi si e foarte mult legata de cele doua emisfere ale creierului.
O alta mare diferenta intre cele doua energii, este ca energia masculina vede partile, iar energia feminina vede intregul.
Energia masculina si feminina au foarte putin de-a face cu orientarea sexuala. Aceasta se afla in amestecul lor, dar nu este o parte fundamentala a energiei insasi.
Noi, ca oameni avem două emisfere cerebrale. Emisfera stanga este ”energia masculina”. Este ordonata, statistica, logica si matematica. Vede lucrurile in linii drepte, rationale si practice.
Emisfera dreapta este energia feminina. Este partea creativa din noi – spiritul liber. Este pasiunea, experienta gustului si a simtirii. Miscare. Arta. Asa cum se intampla in cazul energiei, emisfera stanga nu poate intelege emisfera dreapta – nu poti pune sentimente si expresii, in cutii. Ele trebuie simtite si experimentate cu adevarat. Nici emisfera dreapta nu poate intelege modul in care emisfera stanga vede lucrurile.
Noi, ca specie, suntem foarte pe ”stanga”. Avem o energie masculina dezechilibrata. E prea multa energie masculina, dominanta, constrangatoare fata de emisfera feminina a creierului.
Geometria Sacră- Floarea Vieții

Floarea Vieții. Imagine: www.pixabay.com
Totul în Univers este geometrie: oameni, copaci, pisici, planete, sisteme solare, stele. Tot ce există în Univers poate fi măsurat pe o scală geometrică. Creația este tot geometrie. Tot ce există în Univers apare din acest tipar unic, numit Floarea Vieții.
Floarea Vietii – tiparul creational a tot ceea ce exista in Univers; chiar si a lucrurilor intangibile: emotii, ganduri, tot spectrul muzical – totul apare din aceasta imagine. Exista 13 sisteme informationale, care apar din Floarea Vietii.
Floarea Vietii a fost cunoscuta in toata lumea, in timpurile stravechi. A fost descoperita in Irlanda, Turcia, Israel, Egipt, China, Grecia, Germania, India si Islanda. A mai fost descoperita si in Anglia, Tibet, Japonia, Suedia, Laponia, in peninsula Yucatan si in alte 14 locatii. Chestia asta e peste tot! Nu doar atat – peste tot in lume, ea poarta acelasi nume: Floarea Vietii.
Cum se formează Floarea Vieții ?
Constiinta, sau spiritul, pluteste in Vid. Asta inseamna nimic altceva decat spirit. Nu corp fizic sau minte, doar spirit. Asta este. Intuneric, nimic, in esenta, in jurul spiritului, la infinit. Spiritul decide sa faca ceva, asa ca isi extinde constiinta in jurul lui, cat de departe poate sa mearga, fara a se misca. Creeaza, in jurul lui, o sfera. Acesta este primul cerc al Florii Vietii.
Spiritul are constiinta care ii permite o viziune de 360 de grade in jurul sau. Se misca spre marginea sferei, oriunde si repeta ceea ce a facut prima data. Creeaza aceasta imagine, care, la randul ei, creeaza vesica piscis. (un simbol facut din doua cercuri cu aceeasi dimensiune, care se intersecteaza astfel incat centrul fiecarui cerc se afla pe circumferinta celuilalt. Numele inseamna vezica pestelui cu care seamana.)
Spiritul nu are de ales si face din nou acelasi lucru. Spiritul este perfect, deci se va misca perfect, creand urmatorul cerc.
De fiecare data cand spiritul creeaza o alta sfera, apare din ce in ce mai multa cunoastere din imaginea care se creeaza. Aceasta este prima imagine completa, care se formeaza. Are doua denumiri: Samanta Vietii sau Tiparul Genezei.
Fiecare miscare sau creare de cercuri, poate fi considerata ca si o alta zi.
In cea de-a sasea zi se petrece un miracol geometric. Acest ultim cerc formeaza o floare completa, cu sase petale. Asta vrea sa spuna Bibliile mai vechi, atunci cand precizeaza ca: ”La inceput au fost sase”. Biblia noastra chiar spune ca creatia s-a petrecut exact in sase zile, iar chestia asta se incadreaza perfect. Acesta este tiparul genezei, asa ca a fost denumit Tiparul Genezei si reprezinta si inceputul creatiei Universului in care traim.
O alta imagine care iese din acest tipar este urmatoarea. Se numeste Copacul Vietii. Copacul Vietii nu apartine vreunei culturi.
Fiecare cerc din Copacul Vietii este fie lungimea fie latimea unei Vesica Pesci. Cea de-a doua forma de dincolo de Geneza din Floarea Vietii este Oul Vietii. Acesta se formeaza in timpul celei de a doua miscari de rotatie. La terminarea lui, se creeaza o forma tridimensionala, pe care o poti tine in mana. Daca le unesti centrele, veti vedea un cub. Aceasta forma este structura morfogenetica care a creat corpul tau. Toata existenta ta fizica este dependenta de structura oului vietii si totul a fost creat din ea. El se opreste INTOTDEAUNA la 19 cercuri.
Floarea Vieții este un cod
In biologie, toate celulele sunt inconjurate de zona pelucida (membrane groasa din jurul unui ou de mamifer). Cercurile din jurul Florii Vietii sunt zona ei pelucida. Trebuie sa le dai la o parte, iar apoi trebuie sa finalizezi sferele taiate de zona pelucida. Inca un pas si ajungem la secret. Termina desenul si adauga ultimele cercuri. Aceasta imagine este Fructul Vietii. Acest tipar format din 13 cercuri este unul dintre cele mai sfinte si sacre forme din existenta. Se numeste fruct, pentru ca este rezultatul, fructul, tesatura din care au fost create detaliile realitatii.
Drunvalo Melchisedek spune : ”că Floarea Vieții este un cod. Floarea Vieții este modul în care este organizat totul. Este modalitatea de a structura Viața. Toate schelele metalice, procesele chimice, totul, fără nicio excepție se bazează pe geometria sacră. Dacă nu o cunoști, îți lipsește cea mai importantă cheie a Creației, deoarece nu poți înțelege ceea ce ea face.
Există o singură minte care a creat întreg Universul. Un singur gând. Iar el poate fi redus la o simplă sferă. Și aceasta este tot ceea ce există. Iar Floarea Vieții este relația cu privire la modul în care se pot interconecta sferele. Iar când ajungi la 19 sfere, modelul imaginii rezultate este de asemenea natură, încât lucrurile devin foarte clare.”
Energia simbolului Florii Vieții este asociată cu armonia, echilibrul, perfecțiunea , pacea. Floarea Vieții generează un câmp de energie unic și viu, capabil să echilibreze și să armonizeze energia dinlăuntrul și din jurul corpului uman. Floarea Vieții conține un tip de înregsitrare Akashikă a informațiilor de bază a tututror lucrurilor vii, fiind expresia vizuală a conexiunilor vieții și Universului.
Acest simbol descrie ciclul creației, toată viața și conștiința apar de la o singură sursă, acesta fiind reprezentat prin primul cerc. Următoarele șase cercuri sunt identice cu procesul de diviziune celulară. Astfel, Floarea Vieții este un model al Creației lui Dumnezeu, celebrând miracolul și măreția vieții.
Este numit simbolic Floarea Vieții, deoarece reprezintă ciclul unui arbore fructifer. La început face o floare, care se transformă în fruct. Fructul conține în el grăuntele, sămânța care cade pe pământ, începe să se dezvolte prinzând rădăcini și apoi, devine un alt copac. Acesta fiind simbolul vieții, evoluției, continuității, perfecțiunii Creației.
Structura celulară este identică cu Floarea Vieții în a treia fază a diviziunii embrionare.
Cubul lui Metatron

Cubul lui Metatron. Imagine: www.pixabay.com
Cand combinati energia masculina cu cea feminina in aceasta imagine, are loc ceva extraordinar. Ceea ce faci e sa desenezi o linie dreapta din centrul fiecarui cerc catre celalalt cerc. Atunci cand faci asta, se obtine aceasta imagine care este cunoscuta in Univers, peste tot, ca si Cubul lui Metatron. Este unul din sistemele informationale cele mai importante din Univers, unul din tiparele de baza creationale din existenta.
Exista cinci forme unice in Univers si ca sunt cruciale pentru intelegerea atat a geometriei sacre, cat si a celei normale. Ele se numesc solide platonice, toate fetele sale au aceeasi marime: muchiile unui solid platonic au toate aceeasi lungime, intre fetele sale interioare se formeaza un singur tip de unghi, atunci cand este pus intr-o sfera, toate punctele sale vor atinge perfect, marginea sferei. Exista doar patru alte forme care se potrivesc acestei descrieri, in afara de cub.
Acestea sunt: dodecaedru, tetraedru, octoedrul, icosaedru si hexaedru. Toate aceste forme se regasesc in cubul lui Metatron. Din aceasta cunoastere a rezultat, initial, alchimia.
Tetraedrul era considerat foc, cubul era Pamantul, octoedrul era aer, icosaedrul era apa iar dodecaedrul era eterul. Eterul, cunoscut ca prana sau energie tahionica reprezinta acelasi lucru; se extinde oriunde si este accesibila din orice punct din spatiu, timp sau dimensiune. Acesta este marele secret al tehnologiei punctului zero. Sfera este vidul.
Sfera e rotundă, numai curbe. Când adaugi a doua sferă apare prima muchie. Acum avem curbe și muchii. Când adaugi a treia sferă obții primul punct. Acum avem curbe, muchii și puncte. Toate într-o singură formă. Dacă continui să adaugi cercuri obții mai multe forme geometrice care încep să se manifeste în forme ca solidele platonice sau orice altceva cunoaștem.
Aceste sase elemente sunt caramizile Universului si tot ele ii creeaza si calitatile. Acesta este primul sistem informational care apare din fructul vietii, prin cubul lui Metatron.
Dodecaedrul se afla aproape de marginea exterioara a campului nostru energetic si reprezinta forma cea mai inalta de constiinta.
Formulele matematice din mecanica cuantică arată exact cum funcționează Universul. Tot ce există se bifurcă permanent în noi posibilități. Rezultatele apar doar atunci când există un echilibru perfect.
Cum se face că Universul infinit are un început? Fiindcă este un ciclu! Fiecare ciclu se sfârșește după care începe unul nou.
Citește și: Roata Samsarei se poate întoarce-ciclul reâncarnărilor
Puterea de concentrare-Dezvoltarea puterii minții
Abundența financiară conștientă- Cum o atragi ?
Imagine: www.pixabay.com

I commenti sono chiusi.