Skip to content

Prezența. Arta Păcii și a fericirii- Rupert Spira (With Love 1)

  • by
prezenta

Prezența- Arta Păcii și a fericirii- Rupert Spira, idei esențiale

Puțin despre Rupert Spira

Rupert Spira este un profesor yoga al traditei non-dualiste a sivaismului kashmirian si terapeut. S-a născut în 1960 în Anglia, locuieste in Oxford, cu sotia lui, Ellen si fiul sau Matthew. De asemenea ofera workshopuri, intalniri diverse si retrageri in toata lumea. 

Cu poezia lui Rumi s-a întâlnit pe când avea doar 15 ani. La scurt timp după această întâlnire a învăţat dansul sacru specific credinţei sufi, Mevlevi, un dans-rugăciune şi meditaţie. A urmat întâlnirea cu primul său profesor, dr. Francis Roles, fost student al lui Shantananda Saraswati, Shankaracharya Nordului Indiei. Sub îndrumarea dr. Roles, Rupert Spira a învăţat meditaţia cu mantre, dar şi despre Advaita sau Nondualitate. Aceasta a constituit fundaţia practicii sale pentru următorii 25 de ani.

A citit lucrările lui Ouspensky, Gurdjief, a fost prezent la ultimele întâlniri cu Krishnamurti din Brockwood Park, fiind profund impresionat şi influenţat de rigoarea intelectuală şi smerenia acestuia. De-a lungul anilor a studiat învăţăturile lui Ramana Maharshi, Sri Nisargadatta Maharaj, iar spre sfârşitul anilor ’80 s-a întâlnit pentru scurt timp cu DaFree John, ale cărui scrieri l-au impresionat mult.

Ca esenţă a învăţăturilor din aceşti ani, Rupert scrie: “Cea mai mare descoperire este aceea că natura noastră fundamentală nu împărtăşeşte limitele şi nici destinul corpului şi al minţii.”

Pe la mijlocul anilor ’90, Rupert l-a întâlnit pe Francis Lucille. Primele cuvinte pe care le-a auzit de la acest profesor au fost: “Meditaţia este un da universal pentru orice.” Acesta a fost un moment de răscruce în viaţa lui Rupert. “în acel moment am înţeles că am ajuns acasă. Că această întâlnire era încununarea şi împlinirea celor 30 de ani de căutări.” Totul a inceput și s-a incheiat cu aceste cuvinte, totul s-a rezolvat în această propoziție.

Prezența este eternă

Dacă viul şi viaţa sunt definite ca procese specifice unui organism, iar organismul este definit ca o sumă de părţi legate între ele, organizate astfel într-o fiinţă vie, atunci putem deduce că în absenţa vieţii nu există organisme.

Dar atunci, ce este viaţa? Dacă nu există organism, nu există nici viaţă.

Autorul ne propune “prezenţa”, care există, este eternă, permanentă şi conştientă, o Prezenţă Conştientă. Această Prezenţă traversează, pătrunde, inundă, umple, este, există în tot ceea ce este. Ea “experimentează” dând naştere “experienţelor”. Conştienţa nu este mintea, dar se manifestă şi în procesele cognitive, raţionale ale minţii. Conştienţa nu este creierul, ci traversează acest organ esenţial al corpului uman.

Cine este acest sine care se află într-o constantă căutare după fericire şi care este natura acestei fericiri? Acesta este momentul întoarcerii fiului risipitor.

Această carte începe cu întoarcerea fiului risipitor. Este o explorare profundă a naturii Sinelui nostru şi a fericirii pe care o căutăm.

Prezența- calitate inerentă a sinelui nostru

Tot ceea ce ştim despre minte, corp şi lume este experienţa noastră despre acestea, iar experienţa este în mod obligatoriu dependentă de prezenţa Sinelui nostru, orice ar putea fi acesta.

Nimeni nu a putut şi nu va putea vreodată să experientizeze o minte, un corp sau o lume fără ca, mai întâi de toate, Sinele său să fie prezent. Toată Experienţa este cunoscută de Sinele nostru, şi, prin urmare, cunoştinţele noastre despre minte, corp şi lume sunt legate şi dependente de Cunoaşterea Sinelui nostru. Poetul şi pictorul William Blake spunea: “Cum este omul, aşa şi vede.” Ceea ce voia să spună este că modul în care vede o persoană, felul în care se înţelege pe sine condiţionează profund felul în care el sau ea înţelege obiectele, îi înţelege pe alţii, înţelege lumea.

Ce ştim despre Sinele nostru cu certitudine? Pentru a afla, trebuie să avem voinţa de a lăsa deoparte tot ceea ce am învăţat despre Sinele nostru prin alţii sau prin intermediul culturii şi să avem disponibilitatea de a ne baza pe experienţa directă şi intimă,  personală. Până la urmă, experienţa trebuie să fie testul realităţii.

Primul lucru pe care îl ştim cu siguranţă este acel “eu sunt”. Această simplă cunoştinţă a fiinţei noastre – atât de simplă şi evidentă că este deseori trecută cu vederea – este cea mai preţioasă cunoştinţă pe care o poate deţine cineva. S-ar putea să nu ştim ce suntem, dar ştim că suntem. Nimeni nu-şi poate nega propria fiinţă în mod legitim deoarece, chiar şi pentru a se nega pe sine, este necesar, mai înainte de orice, să fie prezent.

Nimeni nu afirmă „eu sunt” pentru că i-au spus părinţii sau pentru că a învăţat dintr-o carte. Existenţa noastră este întotdeauna cea mai intimă trăire, experienţa familiară şi directă. Este evidentă şi dincolo de orice îndoială. Cu alte cuvinte, fiinţarea sau prezenţa este o calitate inerentă a Sinelui nostru.

Eternul Acum

Toate experienţele se petrec acum.  Acum este în mod obişnuit înţeles ca fiind o fracţiune a timpului între două felii, cele două întinderi fără de sfârşit ale trecutului şi viitorului. Cu alte cuvinte, “acum” este considerat a fi un moment cu o durată de o clipă ce se deplasează pe o linie a timpului, după cum şi expresia “momentul prezent”.

Acum este cunoscut sau trăit dincolo de orice dubiu. Dar ce putem spune despre timp?

Încercaţi să scăpaţi de acum. Încercaţi să păşiţi în afara lui acum într-un trecut cu o secundă în urmă. Putem face asta? Încercaţi să mergeţi într-un viitor cu un minut. Unde mergem? Unde am putea merge?

De fapt, dacă rămânem aproape de experienţa noastră vom descoperi că acest acum este singurul acum care există. Este eternul acum. Acest acum nu pleacă nicăieri în timp. Nu există un timp prezent în care ar putea călători înainte şi înapoi.

Acum” nu este un moment în timp. Nu are nimic de-a  face cu timpul. Nu este făcut din materia timpului. Atunci din ce e făcut? Acum este mereu-prezent şi astfel nu poate fi făcut din altceva care să nu fie de asemenea mereu-prezent. Ce este mereu prezent în Experienţa noastră? Mintea, corpul, lumea? Nu, doar Sinele nostru!

Acum este Sinele nostru.

Noi nu suntem prezenţi în acum. Noi suntem acum. “Acum” nu este un container ce conţine sinele dimpreună cu toate celelalte. Este Sinele nostru, Eterna Prezenţă.

Ce motiv ar exista pentru ca Sinele să evite acumul – nu sinele nostru, un corp sau o minte, ci Sinele-Prezenţa Conştientă? Înaintea gândului nu există niciun motiv în Sinele nostru. Chiar şi în timpul unui gând motivator, motivul este doar un alt gând.

Cu alte cuvinte, toate motivele există pentru gândire, niciodată pentru Sinele nostru.

Gândul singur crede că un gând explicativ este un motiv pentru Sinele nostru, dar sinele care are un motiv este un sine imaginat. Acel sine imaginat nu are un motiv; este un motiv, o mişcare a rezistenţei sau a căutării, departe de acum, într-un trecut sau un viitor imaginar. Adevăratul şi singurul sine este, în mod inerent, liber de orice motivaţie, plan sau scop. Din această cauză şi din această sursă sunt făcute toate motivele, planurile şi scopurile.

Noi suntem pura pace şi fericire ce nu opune rezistenţă lui „acum” şi nici nu-şi doreşte să-l înlocuiască. Avem nevoie de gândire ca să ne opunem lui acum şi să căutăm să-l înlocuim cu o situaţie mai bună după cum ne imaginăm noi. Înaintea acestui gând nu există niciun motiv, nicio motivaţie să părăsim „acumul” pentru a căuta pacea, fericirea, iubirea sau iluminarea în viitor.

Astfel, pentru a căuta pacea, fericirea sau iubirea în viitor este nevoie, mai întâi, să uităm de natura autentică a sinelui nostru în acum, să uităm ceea ce este, trebuie să uităm că aceste calităţi sunt prezente aici şi acum în Sinele nostru.

De fapt, căutarea fericirii, ceea ce este un alt nume al nefericirii, este simpla uitare a Sinelui nostru.

”Să fii acea clipă”

Cézanne spunea:” O clipă din viaţa lumii se scurge. Să pictezi realitatea acelei clipe şi să uiţi de toate pentru asta. Să devii acea clipă, să fii o planşă capabilă să simtă. Să redai imaginea pe care o vezi, uitând de orice altceva ce s-ar fi petrecut înainte în timp.”

Să fii acea clipă, să te cunoşti pe tine a fi acea clipă, a fi totalitatea experienţei clipă de clipă; să te cunoşti pe tine a fi substanţa acestei clipe şi a oricărei alte clipe şi, ca artist, “să redai imaginea”; să faci ceva ce transmite şi exprimă această înţelegere, nu doar să exprimi, ci să o transmiţi ei; să faci ceva ce conţine puterea intrinsecă de a desface sau de a dizolva aceste moduri dualiste de vedere ce au devenit atât de obişnuite şi să induci această înţelegere experienţială.

Cézanne ne-a lăsat aceste imagini vizuale care se apropie în formă, cât mai mult posibil, de realitatea fără de formă, dar mereu-prezentă a Experienţei, la fel şi Permenides, Rumi, Krishnamenon şi alţii care au făcut la fel folosind cuvintele.

Calea artistului este calea percepţiei, la fel cum calea filozofului este calea gândului, iar calea discipolului este calea iubirii.

Cézanne spunea: “Vine ziua când un simplu morcov, observat cu ochi proaspăt, va porni o revoluţie.” Ceea ce voia să spună era că, dacă ne uităm la orice lucru, indiferent cât de simplu sau comun şi pătrundem cu adevărat în miezul acelui lucru, ceea ce înseamnă în inima acelei experienţe, vom descoperi ceva extraordinar, ceva ce va revoluţiona felul în care ne vedem pe noi înşine, pe alţii şi lumea. Aceasta este adevărata revoluţie ce face să pălească toate celelalte revoluţii.

Un artist încearcă să facă ceva care să exprime şi să evoce această realizare, ceva care duce privitorul direct în această înţelegere experienţială.

Pictorul încearcă să stârnească această revoluţie. Un Pictor încearcă să reprezinte, adică să re-prezinte, să prezinte din nou o viziune a experienţei ce evocă realitatea experienţei, încearcă să facă ceva ce are puterea interioară de a atrage privitorul în propria sa realitate.

William Blake a fost întrebat odată : “Când vezi soarele răsărind, nu vezi şi un disc de foc asemănător cu o monedă?” şi el a răspuns: “Oh, nu, nu! Eu văd un grup nenumărabil de fantome divine ce strigă: Slăvit, slăvit, slăvit este Domnul Dumnezeu cel atotputernic!”

Lumea noastrӑ constă din percepţii

Tot ceea ce ştim despre lume este ceea ce vedem, auzim, atingem, gustӑm şi mirosim. Sӑ denumim asta “percepţie”.

Experientizarea lumii – şi tot ceea ce ştim despre lume este trӑirea noastrӑ, experienţele noastre cu ea – este fӑcutӑ din percepţii. Percepţiile sunt fӑcute din minte, iar mintea este fӑcutӑ din Sinele nostru, din Prezenţa Conştientӑ.

Prezenţa Conştientӑ nu are o culoare a sa, iar lumea, aşa cum o ştim noi (ceea ce înseamnӑ aşa cum o “percepem” noi) este fӑcutӑ din aceastӑ Prezenţӑ lipsitӑ de culoare pe care o definim a fi “transparentӑ”. Prezenţa Conştientӑ este lumina care “ilumineazӑ” întreaga Experienţӑ-trӑire-experientizare-conştientizare-înţelegere-cunoaştere, ceea ce aduce Experienţei calitatea de a putea fi cunoscutӑ.

De vreme ce pentru noi nu existӑ nicio substanţӑ a experienţei lumii, alta decât “cunoaşterea” ei, spunem cӑ lumea este luminoasӑ, este fӑcutӑ din lumina Conştienţei sau a Cunoaşterii. Prezenţa Conştientӑ ilumineazӑ lumea aparentӑ şi lumina ei este, de asemenea, chiar substanţa lumii ce ilumineazӑ şi cunoaşte. Cu alte cuvinte, cunoaşterea lumii şi existenţa lumii sunt fӑcute din aceeaşi substanţӑ luminoasӑ şi transparentӑ.

Tot ceea ce ştim mental este gândire, tot ceea ce ştim despre corp este simţire şi tot ceea ce ştim despre lume este percepţie, ceea ce înseamnӑ vӑz, auz, pipӑit, gust şi miros. Sau am putea spune mult mai simplu cӑ tot ceea ce ştim este “experientizare”, iar experientizarea este fӑcutӑ din Sinele nostru Prezenţa Conştientӑ.

Sӑ luӑm lumea aşa cum este în mod normal consideratӑ a fi, ceva separat şi aflat la distanţӑ de Sinele nostru, fӑcutӑ din altceva decât Sinele. Sӑ luӑm, de exemplu, un obiect din lume, cum ar fi un munte care se aflӑ la depӑrtare de noi. Cât de departe este muntele de experientizare? Evident, nu existӑ nici o distanţӑ.

Sӑ ne întrebӑm cât de departe este “experientizarea” de Sinele nostru, adicӑ de Prezenţa Conştientӑ? Evident, nu existӑ nicio distanţӑ. Deci, dacӑ ne este clar cӑ muntele nu se aflӑ la nicio distanţӑ de “experientizare” şi “experientizarea” nu se aflӑ la nicio distanţӑ de Conştienţӑ, atunci este clar şi cӑ, în Experienţa noastrӑ realӑ, muntele nu se aflӑ la nicio distanţӑ de Sinele nostru.

S-o luӑm acum de la început şi sӑ ne întrebӑm care este substanţa prezentӑ în munte, ce substanţӑ experientizӑm noi? Evident, niciuna. Pentru cӑ nu cunoaştem nicio lume exterioarӑ, în afara experientizӑrii lumii. Dar ce substanţӑ este prezentӑ în “experientizare” alta decât Sinele nostru, Conştienţa? Evident, niciuna. Prin urmare, experienţa noastrӑ directӑ şi intimӑ cu muntele (şi cu orice altceva) are loc înӑuntru şi este fӑcut din Sinele nostru, Conştienţa.

Totuşi, acum ne putem întreba: ce este acest “munte”? Am descoperit deja cӑ nu este nimic altceva decât Sinele nostru, Conştienţa. Atunci de ce vorbim despre un munte? “Muntele” este doar unul din numele şi formele Sinelui nostru. Nu este altceva decât Sinele nostru. Sinele nostru nu este un munte, ci este doar Sinele nostru, punct.

Sinele interior separat

Dorul de fericire si frica de moarte sunt, de fapt, doua aspecte ale aceluiasi sindrom. Sindromul este sinele interior imaginar. Generatiile viitoare ar putea diagnostic candva SSS  –Sindromul Sinelui Separat – de care sufera marea majoritate a omenirii si care este cauza principala a celor mai multe nefericiri de natura psihologica.

            Astfel, sinele interior si separat se afla mereu in misiune, cautand sa-si asigure fericirea in obiecte si in relatiile cu lumea conceputa a fi una exterioara si incearca disperat sa linisteasca frica de moarte care il vaneaza. intre aceste doua focuri arde sinele separat.

O problema este intotdeauna o parte imaginara sau un obiect imaginar ce se lupta cu altceva. Dar in Experienta nu exista parti separate, nu exista “euri” separate, obiecte sau altele. Problemele apartin doar gandirii – un gand care se lupta cu un alt gand, un sentiment care se opune unei situatii. Toate aceste ganduri apar in Sinele nostru, dar ele nu sunt pentru Sinele nostru.

Chiar si gandul sau sentimentul care se opune, nu este o problema pentru Sinele nostru. Gandul care se opune sau sentimentul care opune rezistenta sunt o alta minge ce zboara prin spatiul gol. Gandul sau sentimentul ce opune rezistenta, din care este facut sinele imaginar, este doar o problema a sinelui imaginar. Doar un sine separat ar putea dori sa scape de un sine separat. De fapt, doar un sine separat vede un sine separat.

Un sine separat nu poate vedea ceva. El este vazut. Cu alte cuvinte, separarea si problemele care o insotesc sunt doar din punctul imaginar de vedere al separarii. În realitate nu exista un asemenea punct de vedere. Separarea si toate cele care provin din ea, cum sunt si problemele, sunt intotdeauna imaginare.

Adevaratul nostru sine nu cunoaste si nici nu vede vreo separare. El nu cunoaste vreun sine separat si nici o lume exterioara, separata. El cunoaste doar intimitatea si apropierea imediata a purei experientizari, fara de parti, separatii, mai multi sine, obiecte sau altele. Adica, el cunoaste doar iubirea.

Sinele interior separat este acțiunea de rezistență care duce la suferință

“Ascunderea fericirii, suferinta si cautarea fericirii” sunt sinonime intre ele. Un alt nume pentru aceasta cautare este “sinele interior separat”.

            Acest sine interior separat nu este o entitate, este actiunea de rezistenta, de impotrivire, de cautare si, prin urmare, actiunea suferintei. Entitatea separata si aparenta nu cauta fericirea, ci entitatea separata si aparenta este cautarea fericirii.

Daca intelegem suferinta ca ivindu-se in Constienta noastra dimpreuna cu toate celelalte si credem ca nu se poate face nimic in legatura cu asta, ne pacalim singuri. Suferinta este, prin definitie, o impotrivire la situatia curenta si o inevitabila cautare a unei alternative in viitor. Daca nu s-ar opune rezistenta situatiei prezente, nu ar exista nici suferinta. Prin urmare, daca situatia curenta este experienta suferintei si daca nu se opune absolut deloc rezistenta acestei suferinte, atunci suferinta nu poate dura deoarece suferinta este rezistenta, impotrivirea, respingerea. Ca urmare, suferinta este imediat transformata in fericire.

            Astfel, suferinta se reveleaza ca fericire imediat ce se sfarseste orice actiune de rezistenta.

Concluzie: Fericirea este natura fundamentală a suferinței

Fericirea este natura esentiala, fundamentala chiar si a suferintei. Ea sta linistita in miezul tuturor experientelor, inclusiv in suferinta, asteptand sa fie recunoscuta, asteptand sa renuntam la opunerea rezistentei, asteptandu-ne sa avem curajul si iubirea de a ne intoarce inapoi, asa cum eram si a sta fata-n fata cu suferinta fara a avea nici cea mai mica dorinta de a ne opune ei ori de a o indeparta. Exact acesta este motivul pentru care, chiar si in cele mai intunecate momente de disperare, noi nu suntem niciodata coplesiti total de nefericire.

Daca am fi, nu ar mai exista niciun loc pentru nimic altceva, nici macar pentru un gand care sa separe un sine ce ar privi catre suferinta si ar incerca sa scape de ea si atunci s-ar realiza nondualitatea perfecta, adica fericirea perfecta.Cu alte cuvinte, nu exista niciun fel de absoluta suferinta. Suferinta este intotdeauna amestecata cu altceva, cu o dorinta de a scapa de ea intr-un viitor imaginar, adica cu o dorinta pentru fericire. Totusi, exista absoluta fericire care nu este amestecata cu nimic, nici cu cea mai subtila umbra a existentei unui alt ceva. 

Dacă sunteți în căutarea unei cărți care să exploreze arta păcii și a fericirii, vă recomand cu căldură Prezența- Arta Păcii și a fericirii de Rupert Spira. Această carte oferă o perspectivă profundă asupra importanței prezenței și a conexiunii noastre cu sinele interior.

Sursa: https://carteadaath.com/carti/prezenta-rupert-spira/

Găsești cartea Prezența. Arta păcii și a fericirii de Rupert Spira aici sau aici

Te-ar putea interesa și: Puterea Gândului- Omraam Mikhael Aivanhov

ALEPH- Momentul ACUM- Paulo Coelho

Bhagavad Gita- Cântarea lui Dumnezeu

Codul lui Dumnezeu- Gregg Braden-Cine suntem ?

Imagine fundal: www.pixabay.com