Plăcerea depinde de alții. Plăcerea este fizică, fiziologică. Este cel mai superficial lucru din viață, este ca o excitație. Poate fi sexuală, sau a altor simțuri, poate fi obsesia pentru mâncare, dar își are rădăcinile în corp. Corpul este periferia ta, circumferința ta, nu centrul tău. Și a trăi la periferie înseamnă a trăi la mila lucrurilor de tot felul care se petrec în jurul tău.
Omul care caută doar plăcere rămâne la mila accidentelor. Este ca valurile oceanului, care sunt la mila vântului. Când vin vânturi puternice, există valuri. Când vânturile dispar, dispar și valurile.
Plăcerea depinde de alții- Plăcerea vine din bani
Dacă ești în căutare doar de bani și putere, atunci vei fi dependent de bani și putere. Omul care acumulează bani toată viața, a cărui plăcere este să aibă din ce în ce mai mulți bani, va deveni din ce în ce mai nefericit. Cum așa ? Deoarece, cu cât mai mulți bani are omul, cu atât mai mulți va vrea. Și cu cât are mai mulți, cu atât se teme mai tare că o să-i piardă, iar aceste gânduri îl face nefericit.
Este ca o sabie cu două tăișuri: primul tăiș este să vrei mai mult, iar al doilea este, că cu cât ai mai mult, cu atât te temi mai tare că vei rămâne fără. Banii nu te fac stăpân( și aici vorbesc despre relația ta cu simțurile tale. Poate o să zici: ”cum banii nu te fac stăpân, dacă toți cei ce au mulți bani dețin puterea ?” Este adevărat, dar nu înseamnă că și sunt fericiți !) te fac sclav.
Plăcerea este periferică, de aceea e menită să depindă de circumstanțe exterioare.
Dacă mămânci zi de zi aceași mâncare, papilele gustative devin insensibile la ea. În scurtă vreme nu-ți va mai plăcea.
Așa se satură oamenii. Într-o zi alergi după un bărbat sau o femeie, iar a doua zi încerci să găsești un pretext să scapi de aceeași persoană. Aceeași persoană- NIMIC NU S-A SCHIMBAT! Ce s-a întâmplat între timp ? Te-ai plictisit de celălalt, pentru că toată plăcerea era explorarea noului. Acum nu mai este nou, te-ai familiarizat cu teritoriul. Acum mintea tânjește după ceva nou.
Mintea totdeauna aspiră la ceva nou. Așa te ține mereu priponit undeva în viitor. Te face să speri încontinuu, dar nu îți dă niciodată bunurile pentru că nu poate. Poate doar să creeze speranțe noi, dorințe noi. Dorințele și speranțele cresc în minte la fel cum cresc frunzele în copaci.
Plăcerea nu înseamnă iubire, căci plăcerea depinde de alții, iubirea- nu.
Atunci când cauți atât de mult plăcerea, nu poți să iubești pentru că persoana care caută plăcere îl folosește pe celălalt ca mijloc. Iar folosirea celuilalt ca mijloc este unul dintre cele mai imorale acte cu putință. Așa că plăcerea nu este și nu poate fi un scop al vieții.
Plăcerea nu este fericire. Este un gen inferior de fericire, iar fericirea este un gen superior de plăcere, două fețe ale aceleeași monede. Plăcerea depinde de alții, fericirea- nu.
Fericirea depinde de starea ta de conștiență. Dacă ești adormit, atunci plăcerea e fericirea. Plăcerea înseamnă senzații, încercarea de a obține prin intermediul corpului ceva ce nu se poate obține prin intermediul corpului . Înseamnă forțarea corpului să dobândească ceva ce nu poate. Oamenii se străduiesc în toate felurile cu putință să dobândească fericirea prin intermediul corpului.
Plăcerea este echilibrată cu durere
Corpul îți poate oferi numai plăcere de moment, iar fiecare plăcere este echilibrată cu durere, în aceeași cantitate, în același grad. Fiecare plăcere este urmată de contrariul ei, deoarece corpul există în lumea dualității. Așa cum ziua este urmată de noapte, totul se învârte într-un cerc vicios.
Plăcerea e momentană, plăcerea depinde de alții, aparține timpului, ea începe și se sfârșește, vine și pleacă.
Budda spunea: ” Există plăcere și există extaz. Renunță la prima pentru a-al avea pe al doilea.”
Te-ar putea interesa și:
Orice călătorie începe cu primul pas
I commenti sono chiusi.