Pe Culmile Succesului De Zig Ziglar (the Most Beautiful Results)

  • di

Primul lucru pe care îl spune Zig Ziglar în cartea ”Pe culmile succesului” este că noi -personalitatea noastră, mai bine zis- suntem cei mai mari duşmani ai imaginii de sine. De fapt Ziglar ne numeşte chiar hoţi, pentru că de multe ori nu reuşim în viaţă din cauză că pur şi simplu nu ne identificăm punctele forte/ abilităţile (un fel de “îţi furi singur căciula“). Ori asta, ori nu credem în talentul şi capacităţile noastre native. Ah! Şi să nu uităm (de parcă am putea) de oamenii care ne spun că nu putem face/ deveni ceea ce ne dorim pentru că nu suntem îndeajuns de buni.

Pentru a reuşi (lucruri mari, nu orice mărunţiş) ai nevoie de 3 lucruri: să ştii să îţi organizezi timpul, să ştii să îţi setezi scopurile şi să ai o imagine de sine bună.

Ziglar ne propune cincisprezece paşi folositori în îmbunătăţirea imaginii de sine în cartea ” Pe culmile succesului”.

Primul ar fi să faci un calcul al valorii tale în bani (pentru că foarte multe persoane se raportează la asta). Cum se face asta? Într-un mod surprinzător prin banalitatea lui. Să ne gândim la toţi banii pe care unele persoane i-au primit de la vinovaţi în urma unor accidente. O femeie a primit 1 milion de dolari de la o companie farmaceutică din cauză că şi-a pierdut vederea în urma folosirii unui medicament. O alta a primit aceeaşi sumă de la o companie aeriană din cauză că nu mai poate merge, în urma unui accident, ş.a.m.d.

Şi atunci, haide să numărăm: pentru câţi bani v-aţi da o mână? Un picior? Un organ? Vederea? Abilitatea de a merge? Felicitări! Tocmai ai devenit milionar în dolari!

E adevărat că asta sună foarte a self-help.

Alți pași propuși de Zig Ziglar în ”Pe culmile succesului” sunt:

  •  aranjaţi-vă (adică machiaţi-vă şi/ sau îmbrăcaţi-vă frumos),
  • citiţi despre oameni de succes,
  • zâmbiţi (chiar şi atunci când vorbiţi la telefon),
  • faceţi gesturi frumoase.


Şi ajungem în sfârşit la scopuri. Prima “vorbă de duh”? “Un om fără un ţel în viaţă este ca o corabie fără cârmă“. Știţi că este important să aveţi un obiectiv. Atunci cu siguranţă ştiţi şi că este aproape la fel de important să ştiţi cum să îl setaţi. Până aici toate bune, cred că mulţi sunt de acord. Problema apare însă atunci când nu ştim cum să ne abordăm ţelurile, astfel încât să le şi atingem.

Prima condiţie este aceea de a le scrie pe foaie.

În momentul în care sunt scrise, scopurile devin 100% reale, atunci poţi avea o imagine clară asupra locului spre care (vrei să) te îndrepţi. Abia atunci poţi decide care îţi sunt priorităţile. Și care sunt obiectivele care de fapt nu îţi sunt de folos în drumul tău. Iar după asta poţi face o listă cu obstacolele care îţi stau în cale. Cât şi planul aferent de depăşire a acestora.

Iată “modelul” lui Zig Ziglar din cartea ” Pe culmile succesului”: obiectivul nu trebuie să depăşească sfera realităţii. Trebuie să fie foarte bine definit, să se întindă pe termen lung şi să aibă arie lungă de acţiune. Iar ţinta trebuie să fie clară şi distinctă. La asta se adaugă hotărârea unei perioade de timp necesare pentru atingerea scopului dar şi faptul că trebuie să ne propunem şi câteva lucruri măreţe pentru a genera emoţia aceea pozitivă benefică pentru fiecare.

Şi să nu uităm: vizualizaţi momentul atingerii obiectivului. În felul acesta o persoană capătă şi încredere în scop şi energie pentru atingerea acestuia.

Alte subiecte abordate de Ziglar fac parte de fapt din cele şase trepte ale scării spre succes: imaginea de sine, relaţiile cu cei din jur, obiectivele, atitudinea, munca şi dorinţa.

În funcţie de nivelul la care te afli, Pe culmile succesului s-ar putea să ţi se pară o carte prea uşoară. Este însă unul din primii paşi în domeniul acesta.

Citește și :

  1. Născut pentru a câștiga– Zig Ziglar
  2. De la bine la excelent– Zig Ziglar
  3. Secretul căsniciei fericite– Zig Ziglar
  4. Zig Ziglar– cele mai recomandate cărți 2021