Paulo Coelho- cartea La Râul Piedra am șezut și-am plâns– idei despre viață
Paulo Celho- drumul spiritual și iubirea
Rareori ne dăm seama că sîntem împresuraţi de Extraordinar. Miracolele se întîmplă în jurul nostru, semnele lui Dumnezeu ne arată drumul, îngerii insistă să fie auziţi, dar noi, fiindcă sîntem învăţaţi că există formule şi reguli pentru a ajunge pînă la Dumnezeu, nu luăm seama la nimic din toate acestea. Nu pricepem că El se află oriunde îl lăsăm să intre.
Experienţa spirituală e în primul rînd o experienţă practică a Iubirii. Iar în Iubire nu există reguli. Cine iubeşte învinge lumea, nu-i e teamă că pierde ceva. Adevărata iubire este un act de total abandon.
Drumul spiritual se parcurge prin experienţa zilnică a iubirii.
„Viaţa spirituală se reduce la dragoste. Nu iubeşti pentru că vrei să faci binele sau să ajuţi şi să aperi pe cineva. Dacă acţionăm aşa, îl vedem pe aproapelenostru ca pe un simplu obiect, iar pe noi ne vedem ca pe nişte persoane generoase şi înţelepte. Asta nu are nimic de-a face cu iubirea. A iubi înseamnă a fi în comuniune cu celălalt şi a descoperi în el scînteia lui Dumnezeu.”
Vom înţelege pe deplin minunea vieţii doar cînd vom lăsa să se întîmple imprevizibilul. În fiecare zi Dumnezeu ne dă — o dată cu soarele — o clipă în care ar fi cu putinţă să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. În fiecare zi încercăm să ne prefacem că nu întrevedem momentul acesta, că el nu există, că ziua de azi este la fel cu cea de ieri şi va fi la fel ca cea de mîine. Dar cine îşi examinează cu atenţie ziua descoperă şi momentul magic.
Paulo Coelho- de ce suferim ?
Suferim deoarece ne imaginăm că dăm mai mult decît primim. Suferim deoarece dragostea noastră nu este recunoscută. Suferim pentru că nu ne putem impune propriile noastre reguli. Suferim fără rost: pentru că în dragoste se află sămînţa creşterii noastre. Cu cît iubim mai mult, cu atît sîntem mai aproape de experienţa spirituală.
Avem să suferim, avem să cunoaştem momente dificile, avem să înfruntăm multe deziluzii — totul însă e trecător şi nu lasă urme. Iar în viitor, vom putea privi înapoi cu mîndrie şi credinţă. Vai de cine se teme să-şi asume riscurile. Acesta poate ca nu va avea niciodată parte de decepţii, nu va avea deziluzii şi nici nu va suferi precum aceia care au un vis de urmărit.
Există clipe magice care trec neobservate şi, din această cauză mîna destinului ne schimbă universul.
Uneori sîntem stăpîniţi de un simţămînt de tristeţe pe care nu izbutim să ni-l controlăm. Ne dăm seama că momentul magic al zilei a trecut şi noi nu am făcut nimic. Viaţa îşi ascunde atunci magia şi arta. Trebuie să-l ascultăm pe copilul care am fost cîndva şi care încă există în noi.
Copilul acesta înţelege momentele magice. Putem să-i înăbuşim plînsul, dar glasul nu i-l putem reduce la tăcere. Copilul acesta care am fost cîndva continuă să fie prezent. Fericiţi fie copiii, căci a lor este împărăţia Cerurilor.
Dacă nu ne naştem încă o dată, dacă nu reîncepem să privim viaţa cu inocenţa şi entuziasmul copilăriei, nu mai are nici un sens să trăim mai departe.
Paulo Coelho- Cum încalci legea lui Dumnezeu ?
Există multe feluri de a te sinucide. Cei care încearcă să ucidă trupul încalcă legea lui Dumnezeu. Cei care încearcă să ucidă sufletul încalcă şi ei legea lui Dumnezeu, chiar dacă crima lor sare mai puţin în ochii oamenilor. Să dăm atenţie celor spuse de copilul pe care îl mai adăpostim în inimă.
Să nu ne ruşinăm de el. Să nu-l lăsăm pradă fricii, deoarece copilul acesta e singur şi nu este aproape niciodată auzit. Trebuie să-i îngăduim ca uneori să ne ţină el hăţurile existenţei. Copilul acesta ştie că fiecare zi e diferită de celelalte.
Dacă-i vom da ascultare copilului pe care-l purtăm în suflet ochii noştri vor începe să strălucească. Dacă nu vom pierde contactul cu acest copil nu vom pierde contactul cu viaţa.
Cine e înţelept este înţelept doar pentru că iubeşte. Şi cine e nebun, e nebun deoarece crede că poate înţelege iubirea.
Pantofii noi te strîng. Viaţa e tot aşa: ne ia prin surprindere şi ne obligă să mergem în necunoscut — cînd nu vrem, cînd nu avem nevoie.
Există suferință și înfrângere. Nimeni nu e scutit de ele. Tocmai de aceea, e mai bine să pierzi unele bătălii în lupta pentru visele tale decît să fii înfrînt fără a şti nici măcar pentru ce lupţi.
Iubirea e ca un drog
La început ai senzaţia de euforie, de abandon total. Apoi, a doua zi, vrei mai mult. Încă nu e un viciu, dar îţi place senzaţia şi îţi închipui că o poţi ţine sub control. Te gîndeşti la fiinţa iubită vreme de două minute şi uiţi de ea timp de trei ore. În scurt timp însă te obişnuieşti cu acea persoană şi începi să fii complet dependent de ea. Acum te gîndeşti la ea trei ore şi-o uiţi două minute.
Dacă ea nu e lîngă tine, încerci aceleaşi senzaţii ca şi drogaţii cînd nu-şi obţin drogul. În acest moment, aşa cum drogaţii fură şi se înjosesc ca să facă rost de ceea ce le trebuie, şi tu eşti dispus să faci orice pentru dragoste.
Dragostea îşi are propriu-i glas şi vorbeşte de la sine.
Dragostea e totdeauna nouă. Indiferent dacă am iubit o dată, de două, de zece ori în viaţă — sîntem mereu în faţa unei situaţii pe care nu o cunoaştem. Iubirea ne poate duce în iad sau în rai, dar undeva ne duce totdeauna. Trebuie să o acceptăm, fiindcă ea este hrana existenţei noastre.
Iubirea e singurul lucru adevărat , singurul lucru pe care-l vom putea duce în viaţa viitoare. Fă ca ea să rămînă curajoasă şi pură, capabilă să trăiască mai departe, în ciuda prăpăstiilor şi capcanelor lumii.
De ce simbolul chipului feminin al lui Dumnezeu este apa? —Poate fiindcă este izvorul vieţii. Sîntem zămisliţi în apă, vreme de nouă luni rămînem în ea. Apa e simbolul Puterii femeii, puterea la care nici un bărbat — oricît ar fi el de iluminat sau de desăvîrşit — nu poate rîvni.
Adevărul există totdeauna acolo unde există Credinţa
Ori de cîte ori omul va urma — cu sinceritate — drumul credintei, el va fi capabil să se unească cu Dumnezeu şi să facă minuni. Dumnezeu e acelaşi, chiar dacă poartă o mie de nume. Credinţa de dimensiunile unui bob de muştar ne-ar permite să mutăm din loc munţii aceştia.
Cine pleacă în căutarea lui Dumnezeu îşi pierde timpul. Poate să bată multe drumuri, să se alăture multor religii şi secte — dar, în felul acesta, nu-L va întîlni niciodată. Dumnezeu e aici, acum, lîngă noi. Îl putem vedea în ceaţa, în pămînt, în haine. Îngerii Lui veghează în timp ce noi dormim şi ne ajută în timp ce muncim. Ca să-l întîlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru. Intîlnirea aceasta nu e uşoară.
Pe măsură ce Dumnezeu ne face să participăm la misterul său, ne simţim şi mai dezorientaţi. Pentru că el cere permanent să ne urmăm visele şi inima, ne este greu să facem asta, fiindcă sîntem deprinşi să trăim în alt chip.
E de ajuns să ai credinţă şi să-L accepţi pe Dumnezeu. De aici încolo, fiecare se preschimbă în drumul Lui, devenim vehiculul minunilor Lui.
Pentru că Dumnezeu vine pe pămînt ca să ne arate puterea noastră. Facem parte din visul Lui şi El vrea să fie un vis fericit. Astfel, dacă admitem că Dumnezeu ne-a creat pentru fericire, trebuie să admitem că tot ce ne conduce spre tristeţe şi eşec reprezintă vina noastră.
Trebuie să acceptăm focul revelaţiei, Duhul Sfînt. Darul acesta e la dispoziţia oricui vrea să-l primească. E de ajuns să crezi, să accepţi şi să nu-ţi fie teamă de greşeli. Să accepţi darul. Atunci darul se manifestă.
Sursa: Sulla sponda del fiume Piedra mi sono seduta e ho pianto- Paulo Coelho
Te-ar putea interesa și: ALEPH- Momentul ACUM- Paulo Coelho
Din înțelepciunea lui Paulo Coelho
Manuscrisul găsit la Accra-înțelepciune atemporală
Imagine: www.pixabay.com