Felicitări de La mulți ani pentru Tată și Frate

  • di

Felicitări de La mulți ani pentru Tată !

Mărinimia, încrederea, sprijinul sunt doar câteva dintre cuvintele care te caracterizează. Dar ceea ce te construiește, de fapt, ceea ce te definește , este măreția cuvântului ” TATĂ”. În puține cuvinte e greu de redat ceea ce semnifică aceasta, dar voi încerca să aștern câteva. TATĂ, ești cel care ne-a învățat că lucrurile mărunte contează, și adunate împreună redau acea stare care poartă denumirea de fericire. Ești cel care ne-a învățat să nu renunțăm nici celor mai dificile obstacole, ci să le înfruntăm cu dârzenie și încredere. Ești căpitanul corabiei pe nume Familia, care ne-a ferit de furtuni și ne-ai făcut cunoscut frumusețea răsăriturilor. Ești soarele cerului nostru și cel mai autentic actor din filmul vieții noastre.

Poate crezi că nu mai suntem copii, da, ai dreptate…am crescut. Dar sufletele au rămas aceleași, am rămas aceeași copii în suflete , cu aceeași dragoste față de tine, poate mai mare. La mulți ani, scumpul nostru tătic!!! Și-ți doresc ca viața să te îmbrățișeze frumos cu brațele ei, să te poarte pe cărările care ți le-a pregătit cu grație. Sertarele sufletului să ți le umple cu bucurie, liniște ,dragoste, oameni dragi alături, să trăiești fiecare zi a prezentului la maxim , iar înțelepciunea ta să te ajute să depășești limitele și să fii mereu în acord cu tine. La mulți ani!!!

Felicitări de ”La mulți ani , frate !”

Când te-ai născut, Dumnezeu ți-a dat o pânză albă, ți-a oferit o pensulă și niște vopsea. Este o pânză a vieții tale și fiindcă pensula este în mâinile tale, eu îți doresc să alegi cu înțelepciune culorile fiind artistul propriei tale vieți. Îți doresc să-ți pictezi propria însemnătate cu satisfacție, îndrăzneală, compasiune. Motivația vieții tale să te ducă pe culmile succesului. Să dispui de acea excelență și exuberanță care-ți va scoate în evidență adevărata ta valoare de om minunat.

Să fii ca un bulgăre de zăpadă , care rostogolindu-se , se compune, crește și se dezvoltă. Să gândești mereu la scară mare și să avansezi către scopul vieții tale. Să pășeșeti prin viață cu aer de distincție, astfel încât urmele tălpilor tale să rămână în nisipul timpului printat frumos. Ești frățiorul meu și te iubesc enorm, iar astăzi îți spun un La Mulți Ani sincer și din suflet!!!