Fara limite de John C. Maxwell- despre carte

  • di
Fara limite de John C. Maxwell

Fara limite de John C. Maxwell (Cum să îți atingi potențialul maxim) este o lucrare de excepție, dedicată nu numai liderilor, ci tuturor celor interesați de evoluția personală.

De cele mai multe ori, cuvântul ”capacitate„ ne trimite automat cu gândul la limitele firești pe care le avem fiecare dintre noi. Din nefericire, uneori ne ghidăm în funcție de ele, nu de ceea ce este cu adevărat realizabil. Este posibil ca mulți dintre noi să nu fi reușit până acum să ne atingem potențialul maxim doar pentru că am permis ca tot ceea ce percepem ca fiind capacitatea personală să ne definească. Ce-ar fi dacă limitele pe care credem că le avem nu ar exista cu adevărat ?

În lucrarea Fără limite de John C. Maxwell, autorul identifică 17 abilități esențiale.

Pe unele dintre ele le avem deja, cum ar fi energia, creativitatea sau capacitatea de a conduce. Altele depind de propriile alegeri, de exemplu atitudinea, caracterul și acțiunile întreprinse în mod deliberat. Fiecare dintre ele sunt analizate pe parcursul cărții, astfel încât să putem învăța cum să ni le dezvoltăm. Vom ști cum să le identificăm, cum să evoluăm și cum să le aplicăm în viața de zi cu zi, iar odată ce ne deblocăm capacitatea, succesul nostru va crește exponențial.

”Dacă îți dezvolți capacitatea de conștientizare, dacă îți șlefuiești abilitățile și dacă faci alegerile corecte, îți poți atinge capacitatea maximă.”

CONȘTIENTIZARE plus ABILITĂȚI plus ALEGERI egal CAPACITATE

Provocarea Capacității începe de la conștientizare.

Foarte mulți oameni aud cuvântul ”capacitate” și se gândesc automat că este vorba despre o limitare. Oamenii au în general o capacitate pe care nu și-o accesează sau de care nici măcar nu sunt conștienți. Orice evoluție de durată presupune conștientizare.

De cele mai multe ori, nu lipsa dorinței îi împiedică pe oameni să își atingă capacitatea maximă, ci lipsa conștientizării. Există câțiva factori care ne împiedică să conștientizăm cu adevărat felul în care suntem:
  • Scuzele și pretextele;
  • Fanteziile referitoare la succes, care nu sunt deloc realiste;
  • Faptul că vorbim fără să îi ascultăm pe ceilalți;
  • Emoțiile negative nerezolvate;
  • Elementele care ne distrag atenția în mod obișnuit;
  • Absența autoevaluării.

Pe măsură ce descoperi lucruri noi despre tine, este necesar să încerci să discerni și să stabilești unde anume trebuie să îți îndrepți atenția. Nu le poți face pe toate. Așa cum spune un vechi proverb:” Cine aleargă după doi iepuri, nu împușcă niciunul.”

Cei care reușeșsc își doresc excelența. Iar excelența apare ca urmare a faptului că te-ai concentrat asupra propriilor puncte tari. Indiferent care sunt lucrurile la care te pricepi, încearcă să le faci mai bine. Este singurul drum pe care trebuie s-o apuci dacă vrei să îți dezvolți capacitatea.

Fara limite de John C. Maxwell
Următorul pas în vederea creșterii propriei capacități implică eliminarea blocajelor care te țin pe loc. Imediat ce știm că o parte dintre ”limitări” sunt unele artificiale, putem începe să le depășim, eliminându-le astfel încât să evoluăm.

Când crezi că ai terminat, te afli de fapt la 40 % din lucrurile de care este capabil organismul tău. Acestea sunt limitele pe care ni le impunem.

Locul dintre zona de confort în care te afli și visul tău este cel în care se petrece viața în sine. Este un loc plin de anxietate, dar aici descoperi cine anume ești.

Jim Collins, autorul cărții Good to Great ( Excelența în vânzări), spunea :„ Măreția nu este o funcție care ține de circumstanțe. Așa cum ne arată realitatea, este mai degrabă o chestiune de alegere și de disciplină.„

Cuvântul alegere implică faptul că avem la dispoziție și alte opțiuni. Conștientizarea este un lucru pe care îl putem învăța. Abilitatea este un dar pe care îl posedăm deja. Alegerile au legătură atât cu lucrurile pe care le învățăm, cât și cu talentele pe care le avem.

Ce presupune Regula lui cinci ?

Regula lui cinci prevede:

  1. Caracterul deliberat al acțiunilor pozitive- Ce anume vrei să realizezi.

2. Caracterul practic- Cum vei realiza acțiunea

3. Concentrarea

4. Acțiune

5. Constanța

Dacă ne dorim să ne extindem capacitatea, trebuie să ne propunem acest lucru, să ne determinăm modul în care vom acționa, să ne concentrăm asupra unei probleme pe rând și să acționăm în fiecare zi.

Ce este responsabilitatea?

Responsabilitatea stă la baza majorității deciziilor importante pe care le luăm de-a lungul vieții.

Fara limite de John C. Maxwell

Responsabilitatea crează fundația pentru succes

Asumarea responsabilității poate avea un impact pozitiv asupra vieții fiecăruia. Talentele mari înseamnă responsabilități mari, talente și mai mari înseamnă responsabilități pe măsură. Pe cât de mare este oportunitatea, pe atât de mare este responsabilitatea pe care trebuie să ți-o asumi dacă vrei să profiți de ea. Oportunitatea se pierde atunci când responsabilitatea este neglijată. Oportunitatea de mâine este determinată de responsabilitatea de ieri.

Responsabilitatea îți oferă controlul asupra propriei vieți

Mulți oameni își percep viețile ca pe ceva ce li se întâmplă pur și simplu, nu ca pe ceva ce pot controla ei înșiși. Trec prin viață reacționând la ceea ce fac alții în loc să acționeze chiar ei. Astfel de oameni sunt ca bărcile în derivă în mijlocul oceanului, aflate complet la cheremul valurilor, care le împling oriunde vor ele. Oamenii care nu știu încotro se îndreaptă ajung de obicei unde nu-și doresc.

Modul în care poți prelua controlul asupra direcției vieții tale este să-ți asumi responsabilitatea față de propria persoană și de acțiunile zilnice.

Caracterul- baza spre succes

Alegerile pe care le faci în fiecare zi duc fie la dezvoltarea caracterului bun, fie la diminuarea acestuia. Atunci când alegi să faci ceea ce este corect în baza unei valori pozitive, caracterul tău se dezvoltă. Cu cât caracterul tău este mai slab, cu ctât mai dificil îți va fi să iei o nouă decizie corectă.

Un caracter frumos creează încredere

Oamenii nu știu la ce să se aștepte de la o persoană care duce o viață fragmentată. Ei nu știu cum va reacționa respectiva persoană într-o anumită situație. La polul opus, o ersoană cu un caracter frumos, care își duce mereu viața după aceleași standarte, inspiră încredere. Oamenii știu la ce să se aștepte din partea sa. Ei știu că ceea ce spune persoana respectivă va fi în concordanță cu ceea ce face. Se pot baza pe ea și pe ceea ce spune.

Personalitatea poate deschide uși, dar numai caracterul le poate ține deschise.

Elmer G. Leterman

Citește și Citate din cartea Fără limite de John C. Maxwell