Empatia este arta de a lucra cu emoțiile-Daniel Goleman

Empatia este arta de a lucra cu emoțiile-Daniel Goleman

Confuzia emoțională e o stare firească. Respiră adânc și încearcă să nu te mai învinovățești pentru ceața pe care ți-e greu s-o transformi în lumină. Poate mai benefic ar fi să încerci să o răspândești mai întâi în mai mulți norișori, pe care să îi iei unul câte unul la puricat.

În cartea ”Inteligența emoțională”, Daniel Goleman disecă dinamica empatiei în așa fel încât să putem descifra în reacțiile tipic umane felul personal în care prelucrăm impulsurile exterioare.

Poate că nu provin din apele tale toți norișorii care îți împânzesc orizonturile în lung și-n lat, astupând cu mare abilitate orice rază de claritate. Poate că unii dintre ei s-au format din șuvoaiele emoționale ale altora. Pe care tu, ca un vas deschis, le-ai primit înlăuntrul tău și le-ai înrudit cu propriile simțiri. De foarte multe ori, ajungem într-o stare de îmbâcseală mentală când ne aglomerăm cu emoțiile altora și le identificăm greșit ca fiind ale noastre.

Călcâiul lui Ahile

Empatia este arta de a lucra cu emoțiile-Daniel Goleman

Empatia, acest mecanism înnăscut care ne ajută să descifrăm realitatea înconjurătoare, e în același timp magnetul pentru toate energiile din jurul nostru. Numai că, din păcate, atracția vibrațiilor negative e ceva mai puternică. Frustrările fiecăruia dintre noi rezonând mai puternic decât ecoul pur al bucuriei. Iar tendința obișnuită este să le integrăm involuntar ca emoții proprii. Considerându-ne atât expeditorii, cât și destinatarii lor, când de fapt suntem doar popasuri intermediare. Astfel, ne trezim că suferința altuia este automat oglindită în propriile noastre motive de suferință, însușită deci și trăită ca atare.

Atunci când cineva îți mărturisește o experiență dureroasă, se simte ca un junghi, o apăsare, care vine aparent de niciunde. Chiar și atunci când conștientizăm că prelucrăm povestea celuilalt, că interacționăm cu personajele și situațiile lui într-o analiză cât se poate de separată de ființa noastră, tot preluăm din plin starea lui emoțională. Îți trebuie o mare doză de claritate emoțională și de conștientizare a momentului ca să poți preveni ca suferința altuia să nu o trezească pe a ta.
Empatia este arta de a lucra cu emoțiile-Daniel Goleman

De obicei se întâmplă val vârtej, nici nu apuci să îți amintești de așa rațiune. Că viermele mizerabil al vinovăției, victimizării și al emoțiilor prăpăstioase a și reușit să-și facă tunel până în măduva sufletului. Acolo însămânțează gândurile vicioase pe care vei ajunge să le observi de-abia când starea de anxietate și de nebănuită greutate va fi deja instalată.

Din momentul acela, idealul lucidității e aproape pierdut. Căci putreziciunea a luat deja o formă mult prea personală. Emoțiile inițiale sunt deja corelate cu probleme reale ale ființei tale. Iar suferința cu care la început empatizai e acum drama vie și perpetuă a propriei existențe.

Amenințarea manipulării

Suntem prea puțin obișnuiți să ne conștientizăm emoțiile. Nu atât în sensul clasificării, cât mai degrabă în demersul familiarizării cu bogăția de nuanțe. Cu particularitățile care ar putea să ne indice apartenența lor în momentele de preaplin. Atunci când valul copleșitor de sentimente e pe cale să ne înece.

Într-o societate în care rațiunea practică primează, iar focusul tinde să ocolească dimensiunea emoțională ca pe o mlaștină irațională pe care îi e frică să o sondeze, e ușor de înțeles cum empatia a ajuns să fie privită mai degrabă ca vulnerabilitate.

De aici și discursul intoxicant din mediile de dezvoltare personală, care subliniază conflictul empatului cu narcisistul. Desigur, o capacitate de empatie crescută te face să fii mai expus exceselor manipulatorilor. Primind deschis emoțiile care ți se livrează, fără să le cerni cu înțelepciune, poți ajunge ușor victima sociopaților.

Se vorbește foarte mult despre abuz fizic, mai rar însă despre abuz emoțional. Cu toate că acesta din urmă e mai des întâlnit, iar efectele sale, deși nu atât de evidente, lasă cicatrici la fel de adânci. Din acest motiv, educația emoțională ar fi firesc să fie o „materie obligatorie” pentru fiecare dintre noi.

Instrument indispensabil în înțelegerea realității

Goleman identifică rădăcina empatiei în comportamentul bebelușului aflat în primele luni de viață. În acele momente, copilul absoarbe fără discernământ toate energiile din jur. Iar suferința unui alt copil plângând e preluată instant ca durere proprie. Abia în jurul vârstei de un an copilul reușește primele urme de conștientizare de sine ca entitate separată.

Perioada aceea e încununată de impulsurile pure și senine de a veni în ajutor. De a alina durerea fetiței pe care tocmai a văzut-o căzând, cu o mângâiere sau orice altă atitudine de grijă pe care a observat-o la adulți și pe care acum o copiază.

În jurul vârstei de un an, începem să învățăm să lucrăm cu empatia. Mai există încă un prag surprinzător în jurul vârstei de doi ani. Când ajungem la o viziune și mai amplă a realității exterioare și reușim nu numai să pricepem că suferința altuia nu este neapărat a noastră. Ci și să ne controlăm emoțiile și tendințele.

Primele semne de inteligență emoțională se întrevăd atunci când copilul își pune la îndoială chiar impulsul firesc de a interveni. De a acorda consolare, privindu-l în contextul situației de moment. Realizează, prin urmare, că uneori alinarea poate avea efecte adverse. Știrbind mândria care abia începe să se întrezărească în personalitatea celuilalt copil.

Empatia este arta de a lucra cu emoțiile-Daniel Goleman

Toate acestea sunt manifestări ale empatiei, pe care am uitat să le privim drept coordonate ale trăirilor emoționale. Și ca urmare, lăsăm să se instaleze peste gândurile noastre o ceață din ce în ce mai groasă.

Care este baza altruismului

Cea care dispersează primii nourași de pe cerul altfel senin al nou născutului este mama. Între mamă și copil se creează o legătură de empatie a cărei coerență și forță dau tonul întregii vieți emoționale a viitorului adult.

Empatia este arta de a lucra cu emoțiile-Daniel Goleman

Goleman o numește racordare . Și o definește ca aptitudinea de a reflecta emoția copilului, nu prin mimetism, ci printr-o exprimare sinceră, nedisimulată, empatică. Ce îi confirmă faptul că e simțit și înțeles, că emoțiile și personalitatea lui contează și reverberează mai departe de el însuși, în lume.

O racordare armonioasă între mamă și copil asigură integrarea echilibrată și sănătoasă a suferințelor care, trebuie să recunoaștem, sunt inerente vieții.

Perceperea formelor de suferință constantă, distinctă de cea accidentală, de moment, deschide calea înțelegerii etice. Devenim încă de la vârste fragede conștienți de discriminările sociale. De nefericirile care însoțesc experiențele emoționale ale celor mai slabi, de exemplu, ale minorităților.

Citind Inteligența emoțională, viziunea ceții emoționale capătă o aură mai însemnată, impulsul nu mai este de a o risipi cât mai rapid. Mai degrabă, pășim în negură cu încrederea că știm, încă de când eram țânci, să discernem care-i norul nostru și care-i al altuia. Mânați de curajul copilului care se avântă cu curiozitate în necunoscut și nu cu teamă, cu forța celui care știe când să aline sau să caute alinare și când norul trebuie să curgă într-un plâns purificator, de neîntrerupt.

Sursa:”Inteligența emoțională”- Daniel Goleman