Vai al contenuto

Dă sens vieții-7 beneficii ale acțiunilor pozitive (With love )

  • di
da sens vietii

Cartea Dă sens vieții de John C.Maxwell, publicată la editura Amaltea, este una dintre cele mai personale cărți ale renumitului specialist în leadership și în comunicare , care ne spune povestea lui de viață, experiențele care i-au îmbogățit existența, provocările cu care s-a confruntat pe plan profesional și modul în care le-a depășit.

Dă sens vieții-John C. Maxwell

În momentul în care, în mod deliberat, îți folosești zi de zi resursele pentru a aduce o schimbare pozitivă în viețile celorlalți, începi să ai tu însuți o viață care să conteze. Renunță la apatie și începe să faci fapte bune, gândindu-te permanent la valoarea pe care o poți oferi. Nu te mulțumi niciodată să rămâi în stadiul în care ai intenții bune, fără să treci la treabă. Semnificația propriilor acțiuni ar trebui să fie pentru tine cel mai important reper, nu obținerea cu orice preț a succesului.

În cartea Dă sens vieții, John Maxwell ne îndeamnă să trăim fiecare zi cu intenția de a întreprinde ceva pozitiv. Dacă trăiești fiecare zi cu această intenție, aproape că nu ai nici un fel de limite legat de ceea ce poți face. O viață trăită în pasivitate nu are nici o semnificație.

Oamenii apatici nu vor schimba niciodată lumea în care trăiesc. Persoanele indiferente nu vor avea o viață care să conteze. Oamenii pasivi se elimină singuri din măreția propriilor povești.

Nimeni nu ajunge din întâmplare să își găsească sensul vieții. Trebuie să acționăm intenționat astfel încât să avem o viață care contează. Iar pentru aceasta, trebuie să începi de undeva. Cea mai bună poveste a ta începe atunci când tu personal te implici în ea. Fă parte din imagine. Încetează să mai privești de pe margine și începe să trăiești cu adevărat!

Dă sens vieții de John C. Maxwell

Care este principalul factor care declanșează schimbarea ?

Acțiunea este acest factor. Înțelegerea faptelor poate schimba minți, însă acțiunea schimbă vieți. Dacă acționezi, îți vei schimba viața. Și, dacă tu te schimbi, și ceilalți vor începe să se schimbe.

În viață, nu ceea ce primim ne face valoroși. Ceea ce devenim pe parcursul procesului dă valoare propriei vieți. Acțiunea este cea care transformă visurile oamenilor în lucruri cu o semnificație. Ea aduce cu sine o valoare personală, pe care nu o putem obține din altă parte. Când o persoană avansează către îndeplinirea propriei viziuni, atunci resursele își fac și ele drum către ea. Când un individ încetează să mai meargă înainte, la fel se întâmplă și cu resursele.

Cele șapte beneficii ale acțiunilor pozitive întreprinse în mod deliberat:

  1. Acțiunile pozitive întreprinse în mod deliberat ne fac să ne întrebăm ce anume este semnificativ în viețile noastre.

Acțiunile pozitive te vor motiva să începi să îți pui întrebări și să îți stabilești priorități. O persoană cu o viață lipsită de acțiuni întreprinse deliberat acceptă totul și nu face nimic. O persoană cu o viață caracterizată de acțiune deliberată îmbrățișează doar acele lucruri care aduc valoare misiunii ei.

2. Ne motivează să luăm măsuri în ceea ce privește aspectele pe care le considerăm importante.

Fă astfel încât dorința ta de a acționa pe care o resimți să te determine să faci ceva semnificativ. Cel mai important lucru este să începi, doar așa vei prinde gustul.

3. Ne provoacă să găsim modalități de a obține însemnătate.

Dacă ai un stil de viață în care întreprinzi acțiuni pozitive în mod deliberat, vezi în jurul tău o mulțime de posibilități. Când nu o faci, vezi foarte puține.

O persoană care acționează pozitiv în mod deliberat are o idee, iar una care nu acționează în mod pozitiv, găsește întotdeauna o scuză.

4. Ne dau energia să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a realiza ceva semnificativ.

Lipsa acțiunilor pozitive întreprinse în mod deliberat înseamnă să nu ai nici un scop în viață. Orice aspect care are o semnificație relevantă trebuie să fie determinat de un obiectiv specific și urmat de acțiune.

5. Acțiunile întreprinse pozitiv în mod deliberat declanșează în interiorul nostru însemnătatea.

Nu poți culege recolta dacă nu ai semănat înainte. De accea este atât de important să oferi primul, înainte să te aștepți să primești. Viața este făcută să fie un râu, nu un rezervor. Ceea ce avem ar trebui să curgă prin noi, către ceilalți. În momentul în care lucrurile bune pe care le avem de oferit încep să treacă de la noi către cei din jur, miracolul semnificației intenționate începe să se materializeze.

6. Ne inspiră să facem astfel încât fiecare zi să conteze.

Secretul succesului este determinat de agenda ta zilnică. Cheia este luarea unor decizii bune, bazate pe principiile și valorile tale, iar apoi gestionarea zilnică a acelor decizii.

7. Ne încurajează să finalizăm totul cu bine- Dă sens vieții de John C. Maxwell

Nimeni nu finalizează ceva bine din întâmplare.

Însemnătatea începe prin a-ți dori să faci diferența. Dacă nu ai această dorință, nu poți realiza nimic semnificativ.

Ai ajuns într-un loc minunat ! Azi este ziua ta norocoasă ! Muntele te așteaptă să îl urci ! Așadar, pornește la drum!

Cumpără cartea aici

I commenti sono chiusi.