Cel Mai Simplu Machiaj De Zi-trucuri (The Most Beautiful)

  • di

Cel Mai Simplu Machiaj De Zi-trucuri

Cea mai bună metodă de a aborda un machiaj simplu este, așa cum îi spune și numele, aceea de a folosi cât mai puține produse cosmetice. Less is more se aplică din plin aici.

Întotdeauna, înainte de aplicarea unui machiaj, rutina trebuie să înceapă cu o demachiere ca la carte cu un produs cremos și foarte delicat cu pielea. Acesta va îndepărta eventualele urme de praf, resturi de machiaj sau celule moarte de pe față, lăsând pielea fresh și luminoasă. 

Imediat după curățarea tenului, poți trece la al doilea cel mai important pas al rutinei tale de înfrumusețare, cel al hidratării. Apelează la o cremă ușoară, de zi, care să hrănească pielea în profunzime, fără să o încarce. Ideal ar fi să optezi pentru o cremă cu protecție solară cu un SPF 30 sau chiar mai mare, indiferent de anotimp.  Aplică baza de machiaj și ascunde cearcănele sub un strat subțire de anticearcăn.

Continuă cu aplicarea fondului de ten, fără a exagera cu cantitatea acestuia. Nu vrei să creezi un efect de mască, ci să păstrezi un aspect natural al feței, nu-i așa? Un strat de pudră și un blush discret, alături de o mascara, ar fi suficiente pentru ca machiajul tău să fie, într-adevăr, unul simplu. Alegerea suplimentară a unui contur de ochi sau a unui fard de pleoape rămâne la latitudinea ta. 

Ce se întâmplă cu pielea ta când folosești machiaj?-Cel Mai Simplu Machiaj De Zi-trucuri

Dar ce părere are pielea noastră atunci când vine vorba de produse de make-up? 

În general, produsele cosmetice din gama de make-up sunt concepute pentru a rămâne la suprafața tenului. Uneori, însă, substanțele din fondul de ten, pudre și farduri pot fi absorbite de piele. De aceea, purtarea machiajului nu trebuie extinsă pe toată durata zilei, ci doar pentru momentele în care chiar ai nevoie de el. Cu alte cuvinte, imediat ce ai ajuns acasă, folosește cu încredere un demachiant delicat cu pielea, care o va lăsa să respire în voie, din nou. Clătește din abundență fața și hidratează tenul cu o cremă potrivită pentru tipul acestuia. 

Nu uita faptul că, mai ales atunci când porți machiaj, nu e indicat să îți atingi fața cu mâinile neigienizate. Acestea pot reține bacterii care îți pot crea mari probleme cu tenul, de la apariția acneei, la infecții serioase.