Curcubeul ca fenomen meteorologic
Curcubeul este un fenomen optic și meteorologic atmosferic care se manifestă prin apariția pe cer a unui spectru de forma unui arc colorat atunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. De cele mai multe ori curcubeul se observă după ploaie, când soarele este apropiat de orizont.
Curcubeiele naturale apar, de obicei, atunci când cerul se înseninează rapid după o ploaie. Iar soarele se află la o altitudine mică. Din acest motiv, curcubeiele sunt observate de obicei pe cerul vestic, dimineața, și pe cel estic, seara. Totodată, fenomenul nu se poate forma vara, la prânz, deoarece soarele se află la punctul maxim pe cer.
Cele mai spectaculoase apariții ale curcubeului au loc atunci când jumătate din cer este încă întunecat cu nori de ploaie. Iar observatorul se află într-un punct cu cer senin în direcția Soarelui. Rezultatul este un curcubeu luminos care contrastează cu fundalul întunecat. Se pot observa curcubeie destul de des într-un jet de apă, în special în fântâni si cascade. În cazuri speciale, se pot observa mici curcubeie la capătul valurilor mării.
Formarea culorilor curcubeului:
Culorile curcubeului sunt produse prin dispersia luminii solare în picăturile de apă. Unde aceasta este descompusă în funcție de lungimea de undă, precum într-o prismă (fenomen pentru prima oară descoperit de Isaac Newton). În curcubeu, datorită amestecării parțiale a razelor de lumină prin reflexia internă la diferite puncte de pe suprafața sferică a picăturii, culorile apar mai puțin clar separate. În comparație cu un spectru luminos produs, spre exemplu, cu ajutorul unui spectroscop cu prisme.
Numărul de culori pe care ochiul uman este capabil să le distingă este aproximativ 100. Datorită subiectivității situației, numărul exact de culori principale este o alegere oarecum arbitrară. Așadar, Newton, împărțea inițial spectrul în cinci culori principale: roșu, galben, verde, albastru și violet. Mai târziu a inclus portocaliu și indigo, oferind șapte noi culori. O analogie la filozofia sofiștilor greci, care credeau că există o legătură între culori, notele muzicale si obiectele cunoscute din sistemul solar). De reținut este faptul că, ceea ce Newton considera atunci ca albastru ar fi considerat astăzi drept cian și ceea ce Newton a numit indigo ar fi considerat astăzi albastru.
Curcubeul în simboluri:
Curcubeul ca simbol al vieții, speranței, făgăduinței, armoniei, creației, conexiunii și înălțării spirituale, mai are un loc aparte în superstițiile și legendele lumii. El semnifică adeseori și unitatea ori unificarea, în special dintre pământ și cer, dintre uman și suprauman.
Legende despre curcubeu:
În Grecia antică, era un simbol al zeiței Iris. Una a vindecării și care le aducea vești muritorilor într-un veștmânt multicolor.
Pentru romanii din antichitate, era o cale folosită de Mercur, mesagerul zeilor. Polinizienii îl considerau și ei un traseu de-a lungul căruia se deplasau divinitățile.
În cultura creștină și cea ebraică, curcubeul este un simbol al pactului lui Dumnezeu cu oamenii. După potopul căruia îi supraviețuise Noe și ai lui. În Vechiul Testament, Geneza, 9:13, se spune, “curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.”
Mayasii aveau și ei credința că lumea fusese distrusă de zei, dar nu prin apă, ci prin foc. Cei care reușiseră să scape de această catastrofă au înțeles curcubeul din ceruri drept un semn că zeii nu își mai îndreptau mânia împotriva lor.
Cu toate astea, În Boemia, era statuat că orice ploaie apărută în timp ce un curcubeu se afla pe cer nimicea toată vegetația peste care cădea.
În numeroase culturi, se credea că un curcubeu constituia un pod multicolor dintre pământ și ceruri.
În mitologia norvegiană, curcubeul era o punte numită Bifrost, ce unea pământul cu Asgard, tărâmul zeilor. Această punte putea fi utilizată nu numai de ei, ci și de oștenii uciși în bătălii.
Unii buddhiști asociau cele șapte culori ale curcubeului cu cele 7 regiuni ale pământului. Vederea lui era pentru ei cea mai înaltă stare accesibilă înainte de atingerea Nirvanei. Unde conștiința și dorințele dispăreau întru totul.
Superstiții despre curcubeu:
În Suceava, era superstiția că o fată care bea apă din “coada curcubeului” urma să aibă o piele foarte albă și netedă, lucie.
Teleormănenii și bucovinenii constaseră că atunci când apărea pe cer curcubeul sau “brâul popii”, era un indiciu că ploaia va înceta.
Tecucenii erau încredințați că un curcubeu are menirea de a suge apa, ca o pompă, dintr-un rău, pârâu, de la una din extremitățile sale, pentru a o trimite spre cealaltă extremitate a sa. O teorie năstrușnică, nu-i așa? Din această perspectivă, Prutul era “adăpătorul” curcubeului de la est, iar Siretul al celui dinspre vest!
Imagine: www.pixabay.com